ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 647/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 647/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 13 iunie 2012, reclamantul Secretariatul General al Guvernului a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. a Municipiului București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.283.641 RON, reprezentând diferența dintre suma indemnizațiilor cuvenite și contribuția de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator, pentru perioada 2005 - 2011. În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr. 60/2006 emis de Ministerul Sănătății pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G.
nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul a arătat că a formulat lunar cereri de restituire a sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori angajaților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă. Reclamantul a mai precizat că a preluat, pe bază de protocol de predare primire, activul și pasivul, patrimoniul, arhiva, litigiile în curs, etc., aferente activității fostei Cancelarii a Primului Ministru și fostei Agenții pentru Strategii Guvernamentale și a depus la biroul Evidență declarații, "declarația inventar" la 31 decembrie 2010, iar la registratura CASMB a fost înregistrat "extrasul de cont" pentru confirmarea debitului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4.855 din 11 septembrie 2012, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt incidente normele de competență prevăzute de art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, având în vedere că, potrivit art. 38 din O.U.G.
nr. 158/2005 sumele reprezentând indemnizații care se plătesc asiguraților și care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă. Tribunalul București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 240 din 10 ianuarie 2014, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Prin aceeași hotărâre, constatând ivit conflictul negativ de competență, tribunalul a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Prin considerentele sentinței menționate, Tribunalul București a reținut că litigiul are ca obiect restituirea sumelor plătite de reclamantul angajator la Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate, care depășesc valoarea cotei de contribuție datorate conform legii. S-a constatat că soluționarea litigiului presupune stabilirea valorii cotei de contribuție datorate de angajator, a sumelor virate de acesta la FNUASS și, eventual, a depășirii cotei de contribuție datorate, așadar analizarea unui raport juridic de drept fiscal. Prin urmare, s-a constatat că acțiunea reclamantului presupune un raport juridic de drept fiscal, astfel cum este definit de dispozițiile art. 21 C. proc. civ., în această materie neoperând nicio derogare de competență.
S-a reținut că, deși art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 stabilește că litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de această ordonanță se soluționează de către instanțele judecătorești competente potrivit jurisdicției asigurărilor sociale, prezentul litigiu nu privește nici modul de calcul și nici plata indemnizațiilor prevăzute de O.U.G. nr. 158/2005. În acest context, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și că adresa emisă de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate poate fi interpretată și ca un refuz de soluționare a unei cereri, neintrând în sfera materiilor date în competența jurisdicției asigurărilor sociale.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență la 14 februarie 2014, Înalta Curte va constata că, în speță, competența soluționării cererii revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 stabilesc că modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de această ordonanță se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale. Acest text de lege reglementează aspecte ce privesc raportul dintre beneficiarul indemnizației care s-a aflat în concediu și căruia îi este datorată indemnizația și cel obligat la plata indemnizației, respectiv angajator sau o altă instituție, conform distincțiilor făcute de art. 36 alin. (3) din O.U.G.
nr. 158/2005. Modul de calcul al indemnizației privește raportul dintre beneficiarul dreptului și cel obligat la plată, după distincțiile prevăzute de lege. Prin urmare, litigiile din sfera jurisdicției asigurărilor sociale, conform art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 sunt cele născute din raportul juridic ce se stabilește între angajator și asigurat (salariat) și privesc calculul și plata drepturilor în discuție. Având în vedere obiectul acțiunii reclamantului, prin care se solicită restituirea sumelor plătite de acesta, în calitate de angajator la FNUASS și care depășesc valoarea cotei de contribuție datorată conform legii, Curtea va constata că litigiul nu privește nici modul de calcul și nici plata indemnizațiilor prevăzute de O.U.G.
nr. 158/2005, astfel că nu este supus reglementării speciale prevăzute în art. 52, în ceea ce privește competența. Acțiunea dedusă judecății privește un raport juridic de drept fiscal, astfel cum este definit prin art. 21 C. proc. fisc., având în vedere că art. 2 din C. fisc. include la lit. c) contribuția pentru concedii și indemnizații la asigurări sociale de sănătate, datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. În consecință, se va constata că litigiul de față intră în sfera contenciosului administrativ fiscal, fiind de competența instanței specializate în această materie, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, invocat ca temei de drept al acțiunii.
Mai mult, se va reține că adresa emisă de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate poate fi interpretată ca un refuz de soluționare a cererii reclamantului, ce atrage competența materială a instanței de contencios administrativ. În practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 1.851 din 23 mai 2006), s-a statuat că art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport de două criterii: organul emitent al actului și cuantumul contribuției în privința căreia reclamantul pretinde că i-ar fi fost reținută nelegal. S-a considerat că dispozițiile legale menționate se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.
civ., atunci când litigiul are ca obiect cererea de restituire a sumei reținute, în mod nelegal, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2014. Procesat de GGC - AM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.