ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la data de 14 iulie 2010, reclamantul T.R. a chemat în judecată

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând obligarea acestuia

la plata sumei de 5.000.000 RON reprezentând despăgubiri - daune morale.

Prin Sentința civilă

nr. 1.657 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamantul T.R., ca nefondată.

Prin Decizia nr.

112/A din 09 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

De asemenea, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva

Sentinței civile nr. 1.657 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă.

Împotriva Deciziei

nr. 112/A din 09 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

a declarat recurs reclamantul T.R., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Prin Încheierea de

ședință din 11 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri.

Înalta Curte constată

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la

perimare, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din

oficiu, la data de 16 ianuarie 2014, pentru a se verifica dacă sunt întrunite

cerințele art. 248 alin. (1) din același cod.

Conform acestui din

urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și

orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1

an.

Ca atare, perimarea

apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în

soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de

desistare de la judecată.

În definirea

perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente

esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra

căilor de atac.

În speță, din culpa

părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 11 decembrie 2012 - data

suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind

îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată așadar

că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., cererea

de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a

părților în desfășurarea activității judiciare.

În consecință, se va

constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul

declarat de reclamantul T.R. fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul T.R. împotriva Deciziei nr. 112/A din 09

martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM