ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14 iulie 2010, reclamantul T.R. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000 RON reprezentând despăgubiri - daune morale. Prin Sentința civilă nr. 1.657 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamantul T.R., ca nefondată. Prin Decizia nr. 112/A din 09 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune. De asemenea, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 1.657 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Împotriva Deciziei nr. 112/A din 09 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul T.R., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Prin Încheierea de ședință din 11 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri. Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 16 ianuarie 2014, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod.

Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată. În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 11 decembrie 2012 - data suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. Se constată așadar că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. În consecință, se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamantul T.R. fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul T.R. împotriva Deciziei nr. 112/A din 09 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2014. Procesat de GGC - AM