ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2540/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1177 din data de 30 mai 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care contestatorul, reclamant în cauză, a solicitat daune, în temeiul dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, pentru prejudiciul ce i-a fost creat prin erorile judiciare săvârșite de instanțele de judecată în cauzele în care a avut calitatea de parte, ce au făcut obiect al Dosarelor nr. 7679/302/2010 și nr. 18150/302/2010. Prin decizia civilă nr. 35 A din data de 8 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a l-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanței de fond.

Prin decizia civilă nr. 4545 din data de 16 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 64618/3/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei civile nr. 35 A din data de 8 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Instanța a reținut că motivele de recurs nu au fost depuse de reclamant în termenul prevăzut de dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., considerent pentru care sunt incidente prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora a fost constatat nul recursul. La data de 20 ianuarie 2014, recurentul G.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 4545 din data de 16 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întemeiată de dispozițiile art. 317, 318 și art. 319 C. proc.

civ. În motivare, contestatorul a invocat faptul că decizia civilă atacată cu recurs este nelegală și netemeinică, deoarece a fost grav prejudiciat de faptul că instanțele judecătorești au săvârșit erori judiciare și nu au soluționat favorabil cauzele ce au făcut obiect al dosarelor în care a avut calitatea de parte. A mai susținut faptul că, deși a administrat probe în susținerea poziției sale procesuale, în lipsa oricăror probe contrare administrate de partea adversă, instanțele de judecată au respins, nefondat, acțiunile sale aspecte de natură a justifica cererea de obligare la despăgubiri civile, în soluționarea căreia a fost pronunțată decizia atacată. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc.

civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două; când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. În cauză, contestatorul invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ., fără a indica, în concret, care sunt motivele care să vizeze decizia contestată, limitându-se doar la a-și exprima nemulțumirile cu privire la soluția pronunțată și a arăta că instanța a analizat greșit toate susținerile și probele privind acțiunea în răspundere, dedusă judecății.

Astfel, contestatorul critică modul cum a fost soluționată, pe fond, acțiunea în despăgubiri civile formulată, respectiv faptul că aceasta a fost respinsă ca nefondată, însă pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

În plus, critica contestatorului nu vizează în realitate soluția instanței de recurs, prin care a fost admisă excepția tardivității motivării recursului și constatat nul recursul declarat, ci caracterul netemeinic și nelegal al hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, într-o reiterare a motivelor de recurs, depuse tardiv, în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1177 din data de 30 mai 2012. Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestator, prin motivele cererii formulate, nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., motiv pentru care contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul G.M. împotriva deciziei civile nr. 4545 din 16 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 octombrie 2014.