ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, la data de 13

decembrie 2012, reclamanta U.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta O.M.,

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de

vânzare-curnpărare.

Prin sentința civilă nr. 1020 din 13

iunie 2013, Judecătoria Bolintin Vale a admis cererea formulată de reclamanta

U.S. în contradictoriu cu pârâta O.M., a constatat că între reclamantă, în

calitate de cumpărătoare și pârâtă, în calitate de vânzătoare, la data de 24

octombrie 2012, a intervenit vânzarea cumpărarea terenului situat în com.

Bolintin Deal, sat. Mihai Vodă, pentru care a fost reconstituit dreptul de

proprietate autoarei pârâtei E.L., prin titlul de proprietate din 04 decembrie

2012 emis inițial la 18 martie 1993.

Prin Decizia civilă nr. 67 din 13

martie 2014, Tribunalul Giurgiu a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de

apelanta O.M. împotriva sentinței civile nr. 1020 din 13 iunie 2013 pronunțată

de Judecătoria Bolintin Vale.

Prin Decizia nr. 33/R din 12.01,2015,

Curtea de Apel București, secția a lV-a civilă, a constatat nul recursul

declarat de pârâta O.M. împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Împotriva acestei din urmă decizii a

declarat un nou recurs, iar prin Decizia civila nr. 955 din 31 martie 2015 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca

inadmisibilă, calea de atac, fiind obligată pârâta O.M. la plata sumei de 1.000

lei cu titlu de cheltuieli de judecată reduse către reclamanta U.S.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție ia data de 16 aprilie 2015, O.M. a

solicitat revizuirea Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2840/192/2012

și a Deciziei nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, indicând dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 5 și 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a

arătat că, prin Decizia nr. 955 din 31 martie 2015 pronunțata de Înalta Curte

de Casație și Justiție, instanța a respins cererea sa, ca inadmisibila,

motivând că aceasta reprezintă un „recurs la recurs", deși se solicitase

casarea Deciziei nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, și

nu recurs.

Ambele instanțe nu s-au pronunțat

asupra situației de fapt în cauza ce a tăcut obiectul Dosarului nr.

2840/192/2012, astfel cum revizuenta a arătat prin întâmpinare. Susține că de la

dosarul cauzei au dispărut înscrisuri care dovedeau că recursul a fost declarat

în data de 27 mai 2014 și nu la data de 28 mai 2014, în consecință, instanțele

anterioare pronunțând „hotărâri injuste".

Prin întâmpinare, intimata a invocat

excepția inadmisibilității căii de atac, având în vedere că hotărârea a cărei

anulare se solicită nu evocă fondul.

La termenul din data de 04 iunie 2015,

instanța supremă a pus în discuția părților competența materială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 5 C. proc. civ., dar și admisibilitatea

cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din același

cod.

Analizând cu prioritate,

admisibilitatea cererii de revizuire a Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 5 și 7 C. proc. civ. de la 1864, instanța

constată următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară

de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict și

limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin.

(1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de

apel, sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere pentru cazurile prevăzute de

pct. 110 C. proc. civ.

În temeiul textului citat, hotărârile

date de instanțele de apel pot să facă obiect ai cererii de revizuire, numai

dacă evocă fondul. Or, instanța de recurs evocă fondul numai în situația în

care, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele

administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și

pronunță o soluție diferită de cea pronunțată de instanțele inferioare.

Prin hotărârea atacată în prezenta

cerere de revizuire nu se evocă însă fondul. Înalta Curte constată că

revizuirea a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, decizie prin care a fost

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta O.M., fiind obligată

aceeași pârâtă la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

reduse către reclamanta U.S.

Așa fiind, cum decizia atacată cu

revizuire nu evocă fondul pricinii, ci, dimpotrivă, prin această hotărâre,

Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale

recursului, se constată că hotărârea atacată nu este susceptibilă a fi

reformată printr-o cerere de revizuire.

În consecință, cererea de revizuire

este inadmisibilă, nefiind îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțată de

instanța de recurs care evocă fondul.

De altfel art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., invocat de revizuentă ca temei de drept al cererii, stipulează că

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin

neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când

evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de

instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și

în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Prin urmare, textul cuprinde

precizarea, în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii

extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă hotărârile

potrivnice sunt date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una

și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Or, în cauză nu se regăsește situația

premisă a textului de lege invocat ca temei juridic al exercitării căii

extraordinare de atac, în sensul existenței triplei identități de obiect, cauză

și părți, întrucât revizuenta nu a indicat care ar fi hotărârile pretins

potrivnice.

Fiind o cale extraordinară de atac,

revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de

art. 322 C. proc. civ.

Totodată, prin reglementarea cuprinsă

în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a

situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și

neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge ia hotărâri potrivnice

ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste prevederi reprezentând un

remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a

unei hotărâri.

Raportând cererea de revizuire

formulată, la cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct 7 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt

îndeplinite.

Pentru cele ce preced, cererea de

revizuire a Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, întemeiata pe Dispozițiile nr. 322 pct. 1, 2, 5 și 7

C. proc. civ., urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Revizuenta a indicat, generic,

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și cu privire la Decizia civilă nr.

33/R din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a lV-a civilă,

decizie prin care s-a constatat nul recursul declarat de pârâta O.M. împotriva

Deciziei civile nr. 67 din 13 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

Or, în considerarea celor analizate

anterior, se constată că această decizie nu evocă fondul, întrucât prin această

hotărâre s-a constatat nulitatea căii de atac, iar revizuenta nu a indicat care

sunt hotărârile pretins potrivnice.

Prin urmare, cererea de revizuire a

Deciziei civile nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

este inadmisibilă.

În ședința publică din 04 iunie 2015,

instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție privind soluționarea cererii de revizuire a Deciziei civile nr.

33/R din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 5 C. proc. civ., în raport de

prevederile art. 323 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, a fost învestită și cu soluționarea cererii de revizuire a

deciziei civile Deciziei civile nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc.

civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea

rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere".

În speță, revizuenta a supus acestei

căi de atac extraordinare o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel București și

nu a formulat motive care să fie încadrate în motivul de revizuire reglementat

de art. 322 pct, 7 C. proc. civ., astfel încât să devină aplicabile

dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța

competentă să soluționeze cererea de revizuire este cea mai mare în grad celei

care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Pentru aceste considerente, constatând

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va declina competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de

revizuenta O.M. împotriva Deciziei civile nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 1, 2 și 5 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București.

Prin întâmpinare, intimata U.S. a

solicitat obligarea revizuentei la piața cheltuielilor de judecată în cuantum

de 2.764,27 lei, atașând copii, conformate cu originalul, după chitanța din 13

mai 2015 și factura din 13 mai 2015.

Având în vedere că înscrisurile

doveditoare depuse de intimată nu reprezintă documente de plată justificative

originale, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să respingă cererea de obligare a revizuentei la

plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ea inadmisibila, cererea de

revizuire formulată de revizuenta O.M. împotriva Deciziei nr. 955 din 31 martie

2015 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă, pronunțată în

Dosarul nr. 2840/192/2012.

Respinge, ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuenta O.M. împotriva Deciziei nr. 33/R din 12

ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a

cererii de revizuire formulată de revizuenta O.M. împotriva Deciziei civile nr.

33/R din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civliă,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 5 C. proc. civ., în favoarea

Curții de Apel București.

Respinge cererea formulată de către

intimata U.S., de obligare a revizuentei ia plata cheltuielilor de judecată, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

04 iunie 2015.