ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 340/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la 14.12.2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2017 de D. și Asociații și să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale: Prin sentința civilă nr. 238 din 19 februarie 2018, Judecătoria Bolintin Vale a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Sentința pronunțată de Tribunalul Giurgiu: Prin sentința civilă nr. 147 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a respins acțiunea formulată de A. și a obligat reclamantul să plătească S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar E.. suma de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1898 A din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 147/26.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul A., prin care solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea cererii de recurs arată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, nesocotind caracterul legal și valabil doveditor al adresei nr. x/16 aprilie 2018 emisă de OCPI Giurgiu, autoritatea competentă în materie de cadastru și publicitate imobiliară și a cărei evidență este imperativă în privința vânzării de imobile. S-a apreciat în mod greșit că obiectul contractului de vânzare a cărei constatare a nulității absolute a solicitat-o ar fi determinat și că adresa OCPI nr. x/16.04.2018 nu ar înlătura prezumția de legalitate a acestui contract. Or, adresa este emisă de o autoritate a statului, astfel că este prezumată ca fiind legală. Suprapunerea menționată înlătură cerința de bun determinat, ceea ce în mod evident determină nulitatea contractului. De asemenea, încălcarea cerințelor legale a determinat și un preț neserios, derizoriu al terenului vândut. Mai arată că instanța de fond, în același complet, s-a pronunțat și în dosarul nr. x/2009 având ca obiect falimentul S.C. C. S.R.L., ce a fost strămutat ulterior la Tribunalul Buzău. Completul trebuia să se abțină de la judecata pricinii, având în vedere că s-a antepronunțat cu privire la patrimoniul intimatei, din care face parte și terenul ce face obiectul prezentului litigiu. Tot prima instanță a omis să pună în discuția părților apărările orale ale pârâtelor, care nu au fost evocate prin întâmpinări, ci la ultimul termen, fără a-i acorda acestuia posibilitatea de a formula apărările necesare și să aducă dovezile aferente, care apoi să fie puse în discuție cu respectarea principiului contradictorialității. În fine, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, în sensul că a nesocotit dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., care permit instanței să diminueze onorariul de avocat în sumă de 15.000 RON, care este vădit disproporționat în raport de complexitatea cauzei și activitatea minimă desfășurată de avocat. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 5. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 19 ianuarie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1898A din 2 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la 16 februarie 2021, cu citarea părților, în ședință publică. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de reclamantul A. este nefondată, pentru considerentele care succed: Reclamantul critică decizia atacată ca fiind nelegală, întrucât instanța de apel nu a dat valență juridică mențiunilor din adresa OCPI Giurgiu nr. 571/16.04.2018 potrivit cărora terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2017 s-ar suprapune cu terenurile din vecinătate. Critica recurentului nu poate fi primită, instanța de apel analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, inclusiv conținutul adresei antemenționate, însă a apreciat că mențiunea privind suprapunerea nu echivalează cu nedeterminarea obiectului contractului, nefiind, deci, aptă să producă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. A arătat instanța că atâta vreme cât amplasamentul terenului, întinderea tarlalei și a parcelei, indicarea numărului cadastral și a localității sunt cele care conferă caracter determinat obiectului contractului, eventuala suprapunere de terenuri neprezentând relevanță din această perspectivă. Așadar, instanța de apel nu a negat puterea juridică a actului emanat de la o autoritate publică, ci a constatat că mențiunile din cuprinsul acestuia nu sunt apte să conducă la concluzia lipsei caracterului determinat al obiectului contractului, acest caracter fiind determinat de mențiunile ce se regăsesc în conținutul convenției a cărei nulitate se invocă. Astfel, potrivit art. 1225 C. civ., "Obiectul contractului trebuie să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute". Obiectul este determinat când se precizează în act elementele care îl individualizeză. În speță, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2017 de D. și Asociații se menționează că obiectul contractului îl reprezintă terenul intravilan curți construcții în suprafață de 16.000 mp, situat în com. Bolintin Deal, tarla x, parcela x, jud. Giurgiu, având nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x a loc. Bolintin Deal, neexistând dubii referitoare la bunul ce a fost înstrăinat, niciuna dintre părțile contractului și nici chiar recurentul-reclamant nesusținând că terenul înscris în actul de vânzare ar fi imposibil de identificat. Ca atare, cerința de validitate rezultată din prevederile art. 1225 C. civ. a fost corect analizată prin prisma situației de fapt stabilite în raport de ansamblul probelor, neexistând temei spre a se realiza o atare analiză exclusiv prin prisma înscrisului (adresa OCPI invocată de recurentul-reclamant). Relativ la criticile care vizează caracterul derizoriu al prețului contractului și existența cauzei ilicite, acestea nu au fost argumentate prin motivele de recurs, astfel încât instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din această perspectivă. Partea recurentă își manifestă nemulțumirea și față de soluția instanței de apel cu privire la critica privind incompatibilitatea completului de judecată care a soluționat pricina în fond în primă instanță, motivat de faptul că același complet de judecată s-ar fi pronunțat și cu privire la deschiderea procedurii falimentului S.C. C. S.R.L. Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, reclamantul nu a invocat o eventuală incompatibilitate a completului de judecată în fața tribunalului, astfel încât invocarea unei atare chestiuni direct în fața instanței de apel apare ca fiind inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) C. proc. civ., judecătorul care se află într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricăror dezbateri sau, dacă motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute doar după începerea dezbaterilor, de îndată ce aceste motive sunt cunoscute. Așadar, văzând că reclamantul nu a uzat de calea prevăzută de lege pentru invocarea stării de incompatibilitate a completului care a judecat cauza în fond în primă instanță și nu a invocat în termen pretinsa stare de incompatibilitate, deși a cunoscut faptul că același complet de judecată s-a pronunțat și în cauza privind falimentul intimatei S.C. C. S.R.L., această chestiune nu poate face obiectul analizei direct în căile de atac. O astfel de posibilitate este prevăzută doar pentru cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute la art. 41 alin. (1) C. proc. civ., conform art. 45 C. proc. civ. Or, în speță, așa cum a reținut instanța de apel, considerent necriticat în recurs, situația învederată de către apelant nu se încadrează în cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de această normă de drept. Recurentul a mai susținut că instanța de apel ar fi făcut o greșită aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ. când a reținut că, atâta timp cât reclamantul nu a solicitat primei instanțe de fond să facă aplicarea acestui text de lege în sensul reducerii cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, nu-i poate fi reproșat acestei instanțe că nu a făcut această analiză, câtă vreme nu era obligată ci avea facultatea de a analiza, dacă considera necesar, posibilitatea reducerii acestora. Referitor la acest motiv de recurs este de reținut că în cadrul apelului reclamantul a invocat faptul că prima instanță de fond nu a cenzurat cheltuielile de judecată în cuantum de 15.000 RON, pe care acesta le-a apreciat ca fiind nejustificate, ca un argument în susținerea bănuielii de lipsă de imparțialitate a primei instanțe de fond, alături de cel menționat anterior. În acest context a apreciat în mod corect instanța de apel că, atâta timp cât aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu instituie o obligație a instanței de a face o astfel de analiză, în lipsa cererii persoanei interesate, ci o facultate, nu i se poate imputa primei instanțe de fond această omisiune. O altă critică, preluată ca atare din motivele de apel, se referă la încălcarea principiului disponibilității de către prima instanță de fond. În conformitate cu prevederile art. 389 C. proc. civ., dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept, invocate de părți în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanță din oficiu. Așadar, orice chestiune nou invocată după acordarea cuvântului în dezbateri nu mai poate fi luată în seamă. Or, instanța de prim control judiciar a constatat că nu au fost invocate chestiuni noi de către pârâți, în cadrul susținerii concluziilor pe fondul pricinii. Prin urmare, argumentele reiterate sub acest aspect în cererea de recurs nu relevă nelegalitatea hotărârii din apel câtă vreme ele se limitează la o simplă reluare a unor aspecte ce au fost deja evaluate (judecate) în apel și nu conțin vreo critică relativă la această din urmă evaluare. Mai mult, Înalta Curte notează că sancțiunea care operează în situația încălcării principiului disponibilității este nulitatea condiționată de existența unei vătămări, în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul fiind cel căruia îi revenea sarcina de a justifica o asemenea vătămare. Cum o astfel de vătămare nu a fost invocată și, pe cale de consecință, nici dovedită, se constată că în mod judicios a reținut instanța de prim control judiciar caracterul nefondat al criticii privind încălcarea menționatului principiu. Pentru considerente expuse, reținând caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentul-reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1898A din 2 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.