Decizia nr. 1080/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2233/2019 a Tribunalului București

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 28 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță autentificat prin încheierea nr. 77/21.01.2015 de BNP E. din Bolintin Vale, jud. Giurgiu. În drept, reclamantele au invocat dispozițiile art. 194 din C. proc. civ., art. 1179, art. 1225 și urm., art. 1246 și urm., art. 1566 și urm. din C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 2233 din 04 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată de pârâtul D., și a declinat competența soluționării cererii formulate de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul D., în favoarea Tribunalului Giurgiu. În data de 24 iulie 2020, intervenientul F. a formulat cerere de intervenție accesorie, încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din data de 02 februarie 2021. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă în data de 22 ianuarie 2020, sub același număr de dosar.

Sentința pronunțată de Tribunalul Giurgiu Prin sentința civilă nr. 133 din 28 iunie 2022, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a respins excepția lipsei interesului în formarea cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul D., și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele losub A., B. și C. - decedată în timpul procesului, prin moștenitori G., H. și I., în contradictoriu cu pârâtul D. -decedat în timpul procesului, prin moștenitori D., J., K. și L..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 718A/2023 din 9 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelurile formulate de apelanții-reclamanți I., A., H., G. și B., și de apelantul-intervenient F. împotriva sentinței civile nr. 133/28.06.2022, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți L., J. și K., ca nefondate. A obligat apelanții-reclamanți și apelantul-intervenient la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 718 A din 09 mai 2023 a Curții de Apel București au declarat recursuri reclamanții I., A., H., G. și B., precum și intervenientul F., căi de atac cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. 5.1 Prin cererea de recurs formulată de reclamanții I., A., H., G. (decedat) și B., întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii. În susținerea recursului, recurenții-reclamanți arată că instanța de apel a reținut greșit, contrar dispozițiilor din Legea nr. 51/1995, că apărătorul ales al pârâților, avocat M., nu ar fi fost în conflict de interese și că apărarea acestuia, realizată în favoarea pârâților și împotriva fostelor sale cliente, nu a încălcat principiile garantate de lege. Ignorând dovezile privind interesele contrare ale părților, ambele instanțe ale fondului au făcut abstracție de probele administrate în dosar, neanalizând fondul raportului juridic dedus judecății. Astfel, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant al apărătorului pârâților, avocat M., invocată în raport cu dispozițiile din Legea nr. 51/1995 și cele ale C. proc. civ., întreaga procedură desfășurată în fața instanțelor de fond și hotărârea atacată fiind nule. Cât privește cel de-al doilea motiv de apel, și acesta a fost respins în mod greșit, întrucât contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. x/21.01.2015 de către BIN E. este lovit de nulitate. În esență, susțin recurenții, că respectivul contract de cesiune de creanță ce face obiectul prezentei acțiuni nu îndeplinește condițiile speciale de validitate ale obiectului cesiunii, prin raportare la natura contractului, în condițiile în care reclamantele, încasându-și în integralitate prețul stabilit prin antecontract, nu mai puteau fi titulare ale creanței înscrise în tabelul definitiv consolidat privind pe debitoarea N. S.R.L., beneficiarul direct al sumelor datorate fiind pârâtul D.. 5.2. Prin cererea de recurs formulată de intervenientul F., întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din Codul de proceudră civilă, recurentul-intervenient solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii și a cererii de intervenție, astfel cum au fost formulate și precizate. În susținerea recursului, recurentul-intervenient formulează critici relativ identice cu cele invocate de recurenții-reclamanți, arătând că instanța de apel a reținut greșit, contrar dispozițiilor din Legea nr. 51/1995, că apărătorul ales al pârâților, avocat M., nu ar fi fost în conflict de interese și că apărarea acestuia realizată în favoarea pârâților și împotriva fostelor sale cliente, nu ar fi încălcat principiile garantate de lege. Susține că această motivare este greșită și ignoră situația de fapt și dovezile de la dosar, atât reclamanții cât și pârâții fiind reprezentați de același apărător în procesele anterioare și, chiar ulterior, în câteva dosare legate de cauza ce face obiectul prezentei pricini. Recurentul arată că prima critică se referă la netemeinicia respingerii excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului pârâților, avocat M., iar, în raport cu dispozițiile din Legea nr. 51/1995 și cele ale C. proc. civ., întreaga procedură în fața instanțelor de fond și hotărârea atacată ar fi nule. Mai susține că, în mod neîntemeiat, a fost respins și cel de al doilea motiv de apel, prin care s-a invocat nulitatea contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. x/21.01.2015 de către BIN E.. În continuare au fost prezentate aspecte de fapt cu privire la obiectul și condițiile încheierii cesiunii de creanță, conchizându-se cu argumentația conform căreia contractul de cesiune de creanță nu îndeplinește condițiile speciale de validitate ale obiectului cesiunii, prin raportare la natura contractului, în condițiile în care reclamantele și-au încasat în integralitate prețul stabilit prin antecontract, nemaiputând fi titulare de creanță în tabelul definitiv consolidat împotriva debitoarei N. S.R.L..

Apărările formulate în cauză În data de 26 ianuarie 2024, recurentul-intervenient a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanți, prin care solicită admiterea recursului, pentru motivele prezentate prin propria cerere de recurs. În 19 februarie 2024, intimații-pârâți au formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursurilor declarate în cauză, arătând că, deși a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în realitate, în cuprinsul cererilor de recurs nu se regăsește nicio critică de nelegalitate care să vizeze încălcarea vreunei norme de drept material. În subsidiar, solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 RON. Întâmpinările au fost comunicate recurenților în data de 08.02.2024, respectiv în 26-27.02.2024, fiind formulat răspuns la întâmpinare de către recurentul-intervenient. 5. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 14 decembrie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie, aflate la dosarul de recurs. Prin rezoluția de primire a dosarului din 18 decembrie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare, potrivit art. 493 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 27 noiembrie 2024, completul de filtru a respins excepția nulității recursurilor și a admis în principiu recursurile declarate de reclamanții I., A., B., C. - decedată, prin moștenitori H. și G., și de intervenientul F. împotriva deciziei civile nr. 718 A din 9 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la data de 26 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când instanța a amânat cauza pentru data de 14 mai 2025, termen la care a rămas în pronunțare asupra fondului recursurilor declarate în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanții A., B., H. și I., în calitate de moștenitori ai lui O. și G., precum și de intervenientul F. sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin cele două cereri de recurs s-au formulat critici similare, în sensul că atât reclamanții A., B., H. și I., în calitate de moștenitori ai lui O. și G., cât și intervenientul F. au criticat decizia curții de apel din două perspective, pe de-o parte, susținând greșita soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului pârâților și, pe de altă parte, s-a criticat soluția dată asupra fondului cauzei, apreciind, deopotrivă, că se impunea constatarea nulității absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr. x/21.01.2015 pentru lipsa obiectului acestuia. În raport cu aceste aspecte, văzând că argumentele prezentate prin cele două cereri de recurs sunt aceleași și converg spre aceeași soluție, Înalta Curte urmează a le analiza în mod unitar. Astfel, evocând situația de fapt stabilită de instanțele fondului, și care nu a fost contestată de către niciuna dintre părți, Înalta Curte reține că între P., Q., R., A., B., C., în calitate de promitenți-vânzători, și D., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 3724/21.12.2006 de BNP S., având ca obiect vânzarea terenurilor în suprafață de 17,93 ha situate în Bolintin Vale, județul Giurgiu, pentru suma de 660.000 euro. La aceeași dată, prin procura autentificată sub nr. x, numiții P., C., A., R., B. și Q. au împuternicit pe numitul D. pentru ca acesta, în numele mandanților și pentru aceștia, să îi reprezinte în fața tuturor autorităților competente pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 17,93 ha, situată în com. Bolintin Deal, jud. Giurgiu sau în orice localitate stabilită de organele competente. De asemenea, mandatarul a fost împuternicit să vândă cui va crede de cuviință, chiar și sieși, terenul în suprafață de 17,93 ha, situat în com. Bolintin Deal, jud. Giurgiu, sau în orice localitate stabilită de organele competente. În cuprinsul procurii s-a menționat că prețul stabilit de către mandanți pentru vânzarea terenului era de 660.000 de euro, aceștia fiind de acord ca, în cazul în care pentru terenul antemenționat s-ar fi primit un preț mai mare, diferența să fi fost reținută de către mandatar, iar în cazul în care terenul s-ar fi vândut la un preț mai mic, diferența până la suma de 660.000 de euro urma fie suportată de către mandatar. Astfel, în data de 13.07.2007, între P., C., A., R., B. și Q., toți prin mandatar D., în calitate de vânzători, și N. S.R.L., prin reprezentant F., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x având ca obiect suprafața totală de 179.300 mp, situată în com. Ciorogârla, jud. Ilfov, prețul vânzării fiind de 4.303.200 euro, din care vânzătorii au primit, prin mandatar, la data semnării contractului, suma de 1.651.600 de euro. În data de 08.01.2010, D., în calitate de mandatar al vânzătorilor, a formulat cerere de admitere a creanței în sumă de 2.805.698,98 euro (diferența de preț neachitată de N. SRL). Prin sentința civilă nr. 678 din data de 13.11.2013, pronunțată în dosarul nr. x, Tribunalul Giurgiu a dispus înscrierea creanțelor creditorilor T., U., V., C., A., R., B., cu titlu definitiv, în tabelul creanțelor, în cadrul procedurii de faliment privind pe debitorul N. S.R.L. Prin sentința civilă nr. 700 din data de 20.11.2013, pronunțată în dosarul nr. x, Tribunalul Giurgiu a admis contestația creditorilor T., U., V., C., A., R., B. și a dispus modificarea tabelului creanțelor în sensul înscrierii creanței de 2.795.699 RON în categoria creanțelor garantate. Sentința civilă nr. 700 din data de 20.11.2013 a rămas definitivă ca urmare a anulării cererii de recurs. Abia ulterior pronunțării acestor hotărâri judecătorești, în data de 21.01.2015, între numiții C., A. și B., în calitate de cedenți, pe de o parte, și numitul D., în calitate de cesionar, pe de altă parte, a fost încheiat contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. x/2015, prin care cedenții au cesionat, cu titlu gratuit, cesionarului toate drepturile, împreună cu drepturile de garanție și cu toate accesoriile, pe care cesionarii le dețineau în legătură cu creanța în cuantum de 7/12 din totalul creanței de 11.888.588 RON, respectiv suma de 6.935.009 RON, împotriva debitorului N. S.R.L., în baza sentințelor comerciale nr. 678 din 13.11.2013 și nr. 175 din 26.03.2014, pronunțate în dosarul nr. x de Tribunalul Giurgiu. În acest context a fost formulată prezenta acțiune, prin care reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță autentificat prin încheierea nr. 77/21.01.2015 de BNP E. din Bolintin Vale, jud. Giurgiu, invocând ca motiv de nulitate lipsa obiectului contractului. Instanțele fondului au respins acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând, în esență, faptul că existența creanței în patrimoniul reclamantelor și întinderea acesteia au fost recunoscute, cu titlu definitiv, prin sentințele comerciale nr. 678/2013 și nr. 700/2013 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, fiind stabilit, deci, cu autoritate de lucru judecat, faptul că acestea erau titularele creanței ce a făcut obiectul contractului de cesiune. Prin motivele de recurs se critică această soluție de respingere pe fond a pretențiilor deduse judecății, arătând recurenții că se impunea constatarea nulității absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr. x/21.01.2015, după cum se critică și soluția asupra solicitării de constatare a nulității absolute a actelor de procedură efectuate în fața instanțelor de fond de către apărătorul pârâților cu încălcarea principiului garantat de art. 45 din Legea nr. 51/1995 și art. 114 și art. 115 din Hotărârea nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat. Criticile, deși susceptibile de analiză din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., nu sunt fondate. Astfel, primul motiv de recurs reprezintă, în fapt, o reiterare a primului motiv de apel, prin care s-a pretins constatarea nulității actelor de procedură efectuate în fața primei instanțe a fondului de către avocat M., căruia, în opinia recurenților, nu i-ar putea fi reținută calitatea de reprezentant convențional al pârâților, aflându-se într-un conflict de interese. Fără a formula critici concrete împotriva raționamentului instanței de apel, care a respins excepția invocată, recurenții reiterează excepția lipsei calității de reprezentant a dl. avocat M. și în faza procesuală a recursului, susținând aceleași argumente invocate în fața instanțelor fondului, respectiv că apărarea realizată de acesta în favoarea pârâților încalcă principiile garantate de lege. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că excepția lipsei calității de reprezentant nu poate fi analizată disociat de dispozițiile art. 80 alin. (1) și (3), art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (1) și art. 151 alin. (2) din C. proc. civ. Art. 80 din C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant și enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convențională sau judiciară. În conformitate cu art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată". În reglementarea art. 83 alin. (1) prima teză C. proc. civ., în fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sa alt mandatar, aceștia urmând ca, în conformitate cu art. 151 alin. (2) C. proc. civ., să depună la dosar împuternicirea lor, potrivit legii. În cauză, Înalta Curte constată că în fața instanțelor de fond intimatul-pârât D. (în prezent calitatea sa procesuală fiind preluată de pârâții L., J., K. și D.) a fost reprezentat de avocat M., astfel cum rezultă din împuternicirile avocațiale seria x nr. x/2018 și seria x nr. x/2022, emise pentru asistarea și reprezentarea clientului în fața Tribunalului București și Curții de Apel București. În consecință, dl. avocat M. a făcut dovada calității sale de reprezentant al pârâtului D., prin depunerea la dosar a împuternicirilor avocațiale menționate. Pe de altă parte, existența unui conflict de interese în care s-ar putea afla un avocat poate fi identificată în situația prevăzută de art. 45 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, atunci când avocatul asistă sau reprezintă părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe, ori când pledează împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii. Or, în speță, situația premisă expusă supra nu se identifică, procesele anterioare neavând legătură cu situația din prezentul dosar, în care instanța a fost învestită cu verificarea existenței unui caz de nulitate a unui contract de cesiune încheiat între reclamanți și pârâtul defunct D. în data de 21.01.2015. Cât privește dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Buzău, acesta are ca obiect procedura insolvenței privind pe debitoarea N. S.R.L., în care dl. avocat M. le-a reprezentat pe reclamantele A., B. și C., în baza contractului de asistență juridică încheiat cu defunctul mandatar al acestora, D., încercând să obțină recunoașterea existenței creanței în sumă de 6.935.009 RON și recuperarea acesteia de la N. S.R.L.. În ceea ce privește cel de-al doilea litigiu la care se face referire de către recurente, înregistrat sub nr. dosar x/2015, acesta a avut ca obiect cererea formulată de reclamantul F., prin care a solicitat anularea contractului de cesiune de creanță nr. x, în contradictoriu cu pârâții D., J., C., A. și B.. După cum se observă din cele de mai sus, dl. avocat M. le-a reprezentat, în respectivul dosar, pe reclamantele A., B. și C. și pe pârâtul defunct D., deopotrivă părțile având interese comune, fiecare dintre acestea urmărind constatarea lipsei de interes a lui F. în desființarea cesiunii și constatarea valabilității acestui act juridic. Este adevărat că în prezentul litigiu reclamanții A., B., H. și I., în calitate de moștenitori ai lui O. și G., împreuna cu intervenientul F., tind la desființarea aceluiași contract de cesiune, a cărui validitate au susținut-o în litigiul anterior, însă prezenta judecată vizează verificarea validității respectivului contract din altă perspectivă. Așadar, în toate cele trei dosare, dl. avocat M. a tins spre protejarea acelorași interese, anume ale pârâtului D., care tindea la recunoașterea existenței creanței reclamantelor împotriva N. S.R.L., cu consecința intrării ulterioare în patrimoniul său a sumei ce a făcut obiectul cesiunii. De altfel, chiar acest aspect îl susțin reclamantele în prezenta cauză, respectiv că suma de 3.806.662 euro i se cuvine lui D. (în prezent, moștenitorilor acestuia), sens în care nu se poate afirma, în mod valabil, că dl. avocat ar reprezenta un client nou, căruia i-ar crea un avantaj, iar foștilor clienți un dezavantaj. Totodată, se cuvine a se menționa și faptul că, în mod corect, a fost reținut de către curtea de apel că, potrivit Codului deontologic european al avocatului adoptat de Consiliul Barourilor și Societăților de avocați din Europa în data de 08.10.2021, un avocat poate reprezenta un client împotriva unui pârât care i-a fost client, într-o cauză diferită, atât timp cât avocatul nu își încalcă obligațiile de loialitate, în special obligația protejării secretului profesional. Or, în cauză, recurentele nu au invocat și cu atât mai puțin nu au dovedit o încălcare a secretului profesional, simpla afirmare a faptului că dl. avocat M. le-a reprezentat pe acestea în alte litigii anterioare, fără a menționa ce fel de informații i-au fost furnizate acestuia, și cum aceasta le-ar putea dăuna în prezentul proces, nu este suficientă pentru constatarea existenței unui eventual conflict de interese. Mai mult, chiar dacă un atare conflict de interese ar exista, acesta nu ar putea atrage nulitatea actelor de procedură efectuate în prezentul dosar, astfel cum se pretinde prin motivele de recurs, în absența unei vătămări dovedite. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte urmează a respinge primul motiv de recurs, ca nefondat. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, prin acesta se critică decizia curții de apel de menținere a soluției tribunalului, în sensul respingerii cererii în constatarea nulității absolute a contractului de cesiune autentificat prin încheierea nr. 77/21.01.2015 de BNP E. din Bolintin Vale, jud. Giurgiu. A reținut curtea de apel, sub acest aspect, că în speță nu se identifică motivul de nulitate a contractului de cesiune de care se prevalează părțile, respectiv lipsa obiectului acestuia, în condițiile în care reclamantele dețineau, la momentul încheierii respectivei convenții, calitatea de titulare a creanței în valoare de 6.935.009 RON împotriva societății N. S.R.L.. După cum s-a relevat anterior, în data de 21.12.2006, reclamantele din prezentul dosar, împreună cu alte părți, au încheiat cu pârâtul defunct D. antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de BNP S., prin care primele au promis vânzarea terenurilor în suprafață de 17,93 ha situate în comuna Bolintin Deal jud. Giurgiu, pentru suma de 660.000 euro, pârâtul fiind mandatat să se ocupe de toate aceste formalități, să vândă cui va crede de cuviință, chiar și lui însuși, menționând că își exprimă acordul ca în cazul în care prețul de vânzare al terenurilor este mai mare de 660.000 euro diferența de preț să revină mandatarului. La data de 13.07.2007 D., în calitate de mandatar al reclamantelor, a încheiat cu N. S.R.L. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.07.2007, contra unui preț de 4.303.200 Euro, preț din care a rămas de încasat suma de 2.151.600 euro până la data de 12.07.2009. Respectiva diferență de preț rămasă de încasat de la N. S.R.L. revenea, conform paragrafului 3 și 4, pagina 2 din contractul de vânzare-cumpărare numiților P., Q., R., A., B. și C., în condițiile în care aceștia figurau în calitate de vânzători în contract, deci cei care aveau, așadar, calitatea de părți în raportul juridic creat. Nu există nicio clauză în contractul de vânzare-cumpărare prin care să se prevadă că suma rămasă de achitat de către cumpărătoarea N. S.R.L. ar intra direct în patrimoniul mandatarului D., convenția dintre reclamante și pârât, încheiată în sensul păstrării diferenței de preț mai mari de 660.000 euro nefiind opozabilă cumpărătoarei, în condițiile în care nu a fost inserată în contractul încheiat cu această parte. Reiese, astfel, că mandanții P., C., A., R., B. și Q. și mandatarul D. urmau să se desocotească ulterior virării restului de preț în contul vânzătorilor. Totodată, faptul că recurentele din prezentul dosar aveau calitate de titulari de creanțe anterior încheierii contractului de cesiune în litigiu a fost confirmat definitiv prin sentințele comerciale nr. 678 din 13 noiembrie 2013 și nr. 700 din 20 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul Giurgiu în dosarul privind falimentul N. S.R.L., unde judecătorul sindic a înscris în tabelul definitiv creanța în valoare de 2.795.699 euro în favoarea creditorilor T., W., V., C., A., R. și B., iar nu a mandatarului D.. Contractul de cesiune de creanță, la fel ca și celelalte tipuri de contracte, trebuie să îndeplinească atât condițiile de fond pentru validitatea oricărui contract (capacitatea de a contracta, consimțământ, obiect și cauză), cât și unele condiții specifice operațiunii juridice realizate de părți prin cesiune. În cauză, prin cererea de chemare în judecată s-a pretins constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. x/2015, pentru lipsa unui element esențial al contractului, anume lipsa obiectului acestuia. Obiectul contractului este operațiunea juridică pe care părțile urmăresc să o realizeze, adică rezultatul acestuia constând în nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de obligații. În cazul de față obiectul contractului în litigiu constă în operațiunea juridică convenită de părți și pe care contractul o generează, respectiv cesiunea. Cât privește obiectul obligației, care nu se confundă cu obiectul contractului, acesta este reprezentat de conduita pe care și-o asumă subiectul pasiv din raportul juridic civil, prestația la care acesta se angajează, în cazul cesiunii fiind vorba despre transmiterea din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului a dreptului de creanță. Regulile aplicabile obiectului contractului și cele aplicabile obiectului obligației nu trebuie confundate, deoarece există operațiuni juridice interzise și prestații licite și invers, operații juridice valabile, iar prestațiile stipulate în contract să fie prohibite de lege. În același timp, între obiectul contractului și obiectul obligației contractate există o strânsă legătură, deoarece operațiunea juridică realizată de părți determină și prestația la care este îndreptățit creditorul și îndatorat debitorul. Cu alte cuvinte, caracteristicile prestației sunt determinate de operațiunea juridică urmărită de către părți prin acordul de voință. Or, în conformitate cu art. 1225 alin. (2) C. civ., obiectul contractului trebuie să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute. Obiectul determinat al unui contract înseamnă ca acesta să fie clar identificat, prin descrierea specifică a bunului, sau să poată fi identificabil, adică să poată fi stabilit prin criterii clare de determinare. Cât privește liceitatea obiectului contractului, aceasta se raportează la ideea posibilității juridice, și nu la criteriul fizic sau material al acestuia, deoarece legea, ordinea publică și bunele moravuri sunt cele care fac juridic posibil un anumit obiect. Revenind la caracterul determinat sau determinabil al obiectului contractului, această condiție trebuie să fie îndeplinită nu numai raportat la prestația asumată de debitor, dar și la obiectul derivat al acesteia. Prestația este determinată, dacă la momentul încheierii contractului sau nașterii raportului obligațional, conduita la care este îndatorat debitorul este suficient de individualizată cantitativ sau calitativ. În speță, această condiție a prestației este îndeplinită, prin menționarea expresă a obiectului acesteia, respectiv transmiterea tuturor drepturilor deținute în legătură cu creanța în cuantum de 7/12 din totalul creanței de 11.888.588 RON, respectiv suma de 6.935.009 RON împotriva S.C. N. S.R.L.. Efectivitatea executării prestației la care s-a obligat debitorul impune ca bunul sau bunurile la care se referă contractul să existe. Această cerință a existenței bunurilor este îndeplinită nu numai dacă existența se raportează la momentul încheierii contractului, dar și atunci când există posibilitatea realizării acestuia în viitor. Art. 1228 C. civ. recunoaște posibilitatea ca un bun derivat, care nu există la încheierea contractului, dar există certitudinea existenței sale în viitor, să formeze obiectul unui contract, ori de câte ori nu există o normă prohibitivă în acest sens. Nu trebuie confundată situația bunurilor inexistente, adică a acelora care nu au ființă și nici nu se pot realiza în viitor, cu bunurile viitoare, deoarece cu privire la acestea, chiar dacă nu există la momentul încheierii contractului, există posibilitatea realizării lor în viitor, după încheierea contractului. Aceasta se poate traduce în cauză în sensul că, independent de recunoașterea calității reclamantelor de titulari ai creanței în valoare de 6.935.009 RON, la momentul încheierii contractului de cesiune, nu poate interveni sancțiunea nulității absolute a respectivului contract, dat fiind că obiectul acestuia nu este imposibil de realizat. Așadar, chiar în situația în care s-ar face abstracție de cele două hotărâri judecătorești pronunțate de judecătorul sindic, și care au clarificat cine este titularul creanței în valoare de 6.935.009 RON împotriva debitorului în insolvență, N. S.R.L., constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță tot nu s-ar putea dispune pentru lipsa obiectului acestuia, în condițiile în care nu s-a demonstrat imposibilitatea de realizare a acestuia. Pentru aceste considerente, constatând că instanța de apel a remarcat corect distincțiile între efectele lipsei de obiect al contractului și al obiectului derivat al prestației, în raport cu efectul lipsei deținerii creanței în patrimoniu, la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță (acesta fiind motivul pretins de nulitate, invocat de părțile recurente) și constatând că nu este incident niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A., B., H. și I., în calitate de moștenitori ai lui O. și G., și de intervenientul F. împotriva deciziei civile nr. 718A/2023 din 9 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Cu privire la cererea formulată de intimații-pârâți, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2500 RON, dovedit doar în privința intimatului K. cu factura și chitanța, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenții-reclamanți A., B. și H. și I. și pe recurentul-intervenient F. la plata sumei solicitate.