ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 11 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. S.A. și S.C. D. S.R.L., să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. x/25.07.2014 de S.P.N. "E." în privința creanței rezultând din Convenția de credit nr. x/01.08.2008 și garantată prin contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. x/01.08.2008 de B.N.P.A. "F." pentru lipsa obiectului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1255 și art. 17 alin. (1) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 15771 din 21 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Sectorului 4 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 12 decembrie 2019, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 275/2020 din 5 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D. S.R.L.; de asemenea, s-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 395 din 3 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 275/05.03.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A. și D. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamanții A. și B., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 8 decembrie 2021, respectiv, la 10 decembrie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte.

La 29 decembrie 2021, intimata-pârâtă D. S.R.L. a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului, formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei, iar, la 5 ianuarie 2022, intimata-pârâtă C. S.A. a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 11 ianuarie 2022, respectiv, la 12 ianuarie 2022, întâmpinările au fost comunicate recurenților, care nu au depus răspuns la întâmpinare.

La termenul din 5 aprilie 2022, Înalta Curte a respins excepția netimbrării recursului, pentru considerentele reținute în practicaua deciziei și, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenții-reclamanți.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că recursul se impune a fi respins, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamanții au învestit Judecătoria Sectorului 4 București la data de 11 iulie 2019 cu o cerere prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. x/25.07.2014 de S.P.N. "E." în privința creanței rezultând din Convenția de credit nr. x/01.08.2008 și garantată prin contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. x/01.08.2008 de B.N.P.A. "F.", pentru lipsa obiectului.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin Convenția de credit nr. x/01.08.2008 încheiată între G. S.A. și numitul H. a fost împrumutată suma de 131.000 CHF pe o perioadă de 300 luni. Acest credit a fost garantat prin convenția sus-menționată prin instituirea unei ipoteci de rang I asupra apartamentului proprietatea reclamanților.

Întrucât debitorii din convenția de credit nu au mai achitat ratele contractuale, în cursul anului 2013, reclamanții au fost notificați să achite datoria restantă, în caz contrar urmând a fi declarat scadent anticipat soldul creditului.

Banca a trecut la executarea silită împotriva reclamanților, apoi creanța a fost cesionată către D. S.R.L. iar, ulterior, succesorul în drepturi al G. a devenit C. S.A.

Reclamanții au arătat că au formulat contestație la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2014 prin care au solicitat:

• 3) d) din condițiile speciale" ale convenției de credit - data ajustării dobânzii;

• 4) a) din "condițiile speciale ale convenției de credit - comision de penalizare;

• 5) a) din "condițiile speciale" ale convenției de credit - comision de risc și 5) 5.1 .b) - comision de administrare din actul adițional precum și 3.5. - comisionul de risc din "condițiile generale" ale convenției și 3.6. - comisionul de administrare din "condițiile generale" ale convenției;

• 8.1. a) - e) din "condițiile generale" ale convenției - scadenta anticipată și 11) 4. așa cum a fost modificat prin actul adițional;

• 10.1 si 10.2 din "condițiile generale ale convenției - costuri suplimentare;

Prin cererea completatoare au solicitat:

În completarea punctului 4 din cererea de chemare în judecată, au solicitat ca, în cazul în care se va constata că, în urma compensării, intimata le datorează bani, să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor datorate.

Prin cererea precizatoare au arătat ca la pct. 7 din cererea de chemare în judecată a înțeles să solicite, în subsidiar, în cazul în care până la pronunțarea unei hotărâri definitive executarea silită ar fi finalizată, întoarcerea executării silite.

Prin sentința civilă nr. 9539/19.07.2016, pronunțată în dosarul x/2014, Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte contestația la executare; a constatat caracterul abuziv și a anulat clauzele privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare, prevăzute de art. 3 lit. d), 5.1 lit. a) din Condițiile speciale, art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr. x/01.08.2008 încheiată între S.C. G. S.A. și contestatori și art. 5.1 lit. b) din Actul adițional nr. x la aceeași convenție încheiat la data de 03.12.2010. A obligat pe intimata C. să restituie contestatorului H. suma de 11265,6 CHF și contestatorilor A. și B. suma de 1502,42 CHF încasate cu titlu de comision risc/administrare, actualizate cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii efective. A desființat toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2014 aflat pe rolul I. și J.. A obligat intimatele la plata sumei de 2000 RON către contestatorul A. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de judiciară de timbru și onorariu expert.

Împotriva hotărârii sus-menționate au declarat apel C. și D. S.R.L., precum și apel incident reclamanții contestatori.

Prin decizia nr. 1167 din 8 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 9539/19.07.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul x/2014

A admis cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 12 iulie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2014; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: a respins cererea de constatare a caracterului abuziv, respectiv de constatare a nulității clauzei privind comisionul de administrare de la art. 2 (ce modifică art. 5.1 lit. b) din convenția inițială) din Actul adițional nr. x, încheiat la data de 03.12.2010, la contractul de credit nr. x/01.08.2008, ca neîntemeiată. A obligat pe intimata C. să restituie contestatorilor doar sumele încasate cu titlu de comision de risc achitate de aceștia din urmă în temeiul contractului de credit, până la data încheierii actului adițional, sume ce se vor actualiza cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii efective. A desființat în parte actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr. x/2014 aflat pe rolul I. și J., respectiv pentru sumele încasate de la contestatori cu titlu de comision de risc. A respins cererea de apel incident formulată de apelanții-contestatori H., A. și K.. A obligat intimații contestatori la plata către apelanta-pârâtă D. S.R.L. a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte reține că, în cauză, reclamanții au solicitat nulitatea absolută parțială a unui contract de cesiune de creanță, în privința creanței ce rezultă din convenția de credit nr. x/01.08.2008, față de care au avut calitate de garanți.

Cu toate că, în drept, acțiunea nu a fost întemeiată în mod expres pe dispoziții din actele normative care reglementează protecția consumatorilor, aceasta privește o creanță ce rezultă dintr-o convenție de credit (nr. x/01.08.2008), în temeiul căreia au fost începute acte de executare silită pentru neplata ratelor de către debitorul principal persoană fizică.

Se mai reține că reclamanții au formulat contestație la executare, în cadrul căreia au solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze din convenția de credit nr. x/01.08.2008 și din actul adițional nr. x/03.12.2010.

Calitatea de consumatori a recurenților a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat în soluționarea contestației la executare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că acțiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamanți în considerarea efectelor anulării parțiale a clauzelor abuzive constatate, în urma soluționării contestației la executare pe care au promovat-o invocând prevederile Legii nr. 193/2000, constituind o continuare a demersurilor în justiție având ca scop apărarea drepturilor reclamanților în calitate de consumatori.

Întrucât procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la 11 iulie 2019, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecății - 11 iulie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele pronunțate în materia protecției consumatorilor.

Având în vedere că, în speță, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 395 din 3 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în apelul formulat de reclamanții L. împotriva sentinței civile nr. 275/2020 din 5 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, într-o cerere în materia protecției consumatorilor, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., raportat la alin. (2) al aceluiași articol, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, chiar dacă aceasta prevedea o atare mențiune.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 395 din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 395 din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.