ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 802 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisa acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C., s-a constatat stingerea obligațiilor născute din contractul de credit nr. x/15.05.2007 și ale contractului de ipotecă nr. x/16.05.2007, a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul x nr. 36, sector 1 către creditoarea pârâtă B. S.A..

Împotriva sentinței a formulat apel pârâta B. S.A., care a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 5216 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 802/31.01.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, apel declarat în contradictoriu cu intimații A. și C..

Împotriva deciziei civile nr. 5216 din 21 noiembrie 2018 pronunțate ce Tribunalul București, secția a VI-a civilă a declarat recurs B. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la 23.09.2019.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin încheierea din 21 mai 2020, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei privind recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 5216/21.11.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pentru neîndeplînirea obligației stabilite de instanța în sarcina acesteia.

Împotriva încheierii din 21 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, anularea încheierii recurate și dispunerea reluării judecății de către Curtea de Apel București cu consecința continuării procedurii de regularizare.

Recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta susține că dispozițiile de drept material greșit aplicate/interpretate de către Curtea de Apel București sunt art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Precizează că obiectul prezentului litigiu este acțiunea în constatarea stingerii obligațiilor prin procedura dării legii în plată (Legea nr. 77/2016).

Arată că, la data de 29.09.2019, a fost emisă în procedura de regularizare o adresă prin care instanța de recurs (Curtea de Apel București) i-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile, să precizeze care este valoarea cererii de recurs sub aspectul cuantumului pretențiilor pentru stabilirea taxei judiciare de timbru, fără a prevedea în cuprinsul adresei posibilitatea recurentei de a formula cerere de reexaminare împotriva acesteia.

Recurenta susține că, la data de 07.10.2019, a formulat note precizatoare prin care s-a conformat obligațiilor puse în sarcina sa în procedura de regularizare, învederând, în esență, instanței că nu suntem în prezența unei acțiuni evaluabile în bani și a solicitat să se facă aplicabilitatea art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Totodată, a învederat instanței că după stabilirea unei taxe judiciare de timbru își rezervă dreptul de a formula cerere de reexaminare.

Recurenta consideră că nu poate fi primit raționamentul instanței de recurs, deoarece și-a îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa, respectiv de a preciza care este valoarea cererii de recurs (indicarea faptului că, în opinia sa, cererea nu este evaluabilă în bani, echivalează cu o precizare a valorii obiectului cererii de recurs), iar dacă ar fi formulat la acel moment cerere de reexaminare ar fi fost respinsă ca prematur formulată (menționând că va formula cerere de reexaminare când instanța va stabili taxa judiciară de timbru).

În consecință, recurenta-pârâta susține că instanța de judecată i-a confiscat dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva cuantumului taxei judiciare de timbru, precum și a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, neasigurându-i-se o cale efectivă de atac.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că soluția curții de apel de suspendare a judecării cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 242 C. proc. civ. este nelegală, în condițiile în care și-a îndeplinit toate obligațiile solicitate în procedura de regularizare.

La 15 octombrie 2020, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii de suspendare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține caracterul nefondat al recursului pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, analizând încheierea atacată prin raportare la criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce succed:

Obiectul recursului de față este reprezentat de încheierea din data de 21 mai 2020, prin care Curtea de Apel București a suspendat judecata în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., constatând că pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a preciza cererea de recurs sub aspectul cuantumului pretențiilor, acțiunea fiind evaluabilă în bani, recurenta neformulând cerere de reexaminare împotriva acestui aspect.

Înalta Curte reține că, deși recurenta a indicat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate formulate sunt susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care se invocă nelegalitatea măsurii de suspendare dispuse de instanță și se aduc critici dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) și art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, norme de procedură.

Criticile formulate de pârâtă sunt nefondate.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit art. 494 C. proc. civ., "dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății".

Suspendarea reglementată de norma citată este un caz de suspendare judecătorească, facultativă, și constituie o sancțiune procedurală, instituind condiția culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa în cursul judecății, corespondentul acestuia în faza recursului, cu aplicarea art. 494 C. proc. civ., fiind recurentul.

Funcția acestui caz de suspendare este aceea de a sancționa pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligații care împiedică instanța să finalizeze procesul.

În egală măsură, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

În speță, se constată că, prin rezoluția dispusă la momentul primirii cererii de recurs de către Curtea de Apel București, s-a pus în vedere pârâtei obligația ca aceasta să precizeze cererea de recurs sub aspectul cuantumului pretențiilor în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru aferente .

Pârâtei i-a fost legal comunicată această dispoziție, după cum reiese din dovezile existente la dosarul Curții de Apel București .

La data de 10.10.2019, au fost înregistrate la dosarul Curții de Apel București notele scrise depuse de pârâtă, prin care, însă, aceasta nu a indicat aspectele solicitate de instanță, ci a menționat că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni evaluabile în bani, solicitând să se facă aplicabilitatea art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și învederând că după stabilirea unei taxe judiciare de timbru își rezervă dreptul de a formula cerere de reexaminare.

Înalta Curte observă că pârâta nu a dat curs solicitărilor Curții de Apel București de a preciza aspectele puse în vedere, necesare pentru continuarea procesului, având în vedere faptul că instanța a apreciat cererea ca fiind supusă timbrajului.

Deopotrivă, pârâta era datoare a îndeplini obligația pusă în sarcina sa, chiar dacă era în dezacord cu instanța în ceea ce privește caracterul timbrabil al cererii. Precizarea solicitată de instanță ar fi permis acesteia să stabilească taxa judiciară de timbru, iar, împotriva acesteia, pârâta ar fi avut la îndemână o cale de atac specială, respectiv cererea de reexaminare, reglementată de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. Se impune a se sublinia că, în cadrul prezentului recurs, nu poate fi tranșată chestiunea timbrajului cererii de recurs, întrucât, din această perspectivă, legea prevede o cale specială de atac.

Pe cale de consecință, în mod corect Curtea de Apel București a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, de a preciza cererea de recurs sub aspectul cuantumului pretențiilor, ceea ce a pus instanța în imposibilitatea de a determina cuantumul taxei judiciare de timbru pe care a socotit că aceasta o datorează. Indicarea de către pârâtă a faptului că cererea nu este evaluabilă în bani, nu echivalează cu o precizare a valorii obiectului cererii de recurs. Dezacordul pârâtei cu privire la caracterul timbrabil al cererii nu se putea manifesta în mod legal prin refuzul de îndeplinire a obligațiilor stabilite în sarcina sa, ci prin exercitarea căii de atac prevăzute de lege în acest scop, respectiv cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru, reglementată de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Așa cum s-a arătat, conform art. 242 alin. (1) C. proc. civ., când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Cum neîndeplinirea obligației puse în sarcina pârâtei a împiedicat desfășurarea normală a procesului, prin imposibilitatea tranșării definitive a chestiunii timbrajului, Înalta Curte constată că în mod legal Curtea de Apel București a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., anterior citate.

Așa fiind, în considerarea celor expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 21 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 21 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2021.