ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 530/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 13 iunie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. S.A. a chemat-o în judecată pe intimata B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze notificarea de dare în plată din 31 mai 2016 cu privire la imobilul care garantează executarea contractului de credit nr. x din 6 septembrie 2007.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 77/2016.

Prin sentința civilă nr. 4409/2017 din 6 iunie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat perimarea contestației formulate de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva sentinței primei instanțe, A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe.

Prin decizia civilă nr. 44 din 21 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția nulității recursului și a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva sentinței primei instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 16 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta B. a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit nr. x din 6 septembrie 2007 și să dispună transmiterea dreptului său de proprietate asupra imobilului ipotecat către pârâtă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (6) și art. 8 din Legea 77/2016.

Prin sentința civilă nr. 4759/2018 din 17 iulie 2018, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata de cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, B. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 5504/2018 din 5 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinței primei instanțe; a respins cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei instanței de apel, B. a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat anularea deciziei atacate pentru încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei instanței de recurs din primul dosar, în temeiul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 1061 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei instanței de apel.

Prin încheierea nr. 62 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta B..

Împotriva deciziei instanței de retractare, B. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, aceeași parte a arătat că decizia pronunțată în primul dosar a rezolvat chestiunea litigioasă referitoare la perimarea contestației formulate împotriva notificării de dare în plată, în sensul că toate actele de procedură au fost lipsite de efecte.

Or, lipsirea de efecte a actelor de procedură din primul dosar a avut drept consecință decăderea părții adverse din dreptul de a mai discuta admisibilitatea notificării de dare în plată.

Astfel, recurenta a arătat că definitivarea soluției de perimare a contestației a atras incidența art. 7 alin. (6) din Legea nr. 77/2016, care instituie obligația băncii de a prelua imobilul dat în plată.

În acest context, autoarea recursului a învederat că, în al doilea proces, nu mai era posibilă rediscutarea condițiilor privitoare la darea în plată de vreme ce banca a fost decăzută din dreptul a mai contesta notificarea formulată în temeiul Legii nr. 77/2016.

Or, considerentele deciziei pronunțate în al doilea dosar vizează chestiuni care puteau fi invocate de partea adversă numai prin contestația perimată.

Prin urmare, recurenta a conchis că decizia pronunțată în al doilea dosar încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei pronunțate în primul dosar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 30 octombrie 2019, cererea de recurs a fost comunicată intimatei.

La 26 noiembrie 2019, intimata A. S.A. a depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

La 3 decembrie 2019, întâmpinarea a fost comunicată recurentei.

La 12 decembrie 2019, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Față de raportul comunicat, niciuna din părți nu a înțeles să își manifeste poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin încheierea completului de filtru din 10 noiembrie 2020, a fost respinsă excepția nulității recursului, recursul fiind admis în principiu. Totodată, a fost stabilit termen de judecată la 9 martie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța de recurs a rămas în pronunțare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se constată că, așa cum s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind vorba despre încălcarea unor norme de drept procesual - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele relevate sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, invocate în recurs, și care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concret, se încadrează în acest motiv criticile referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vin să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice. Atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.

În raport de data demarării procesului - 16.04.2018, sunt incidente în cauză dispozițiile C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, astfel încât, numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori, în raport de dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Așadar, în speță, revizuenta poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ, care impune existența triplei identități evocată mai sus, de părți, obiect și cauză.

În consecință, cât timp revizuenta a invocat încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire apare ca fiind inadmisibilă de plano.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă B. împotriva deciziei civile nr. 1061 din 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă B. împotriva deciziei civile nr. 1061 din 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2021.