ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 685/2018

HOTĂRÂRE
06.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 685/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 6 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București la data de 14 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții C. S.R.L. și D. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate stingerea obligațiilor izvorâte din contractul de credit nr. x/02.07.2008 încheiat cu intimata D. S.A. și pretins a fi fost cesionat către C. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 814 din 03 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. și D. S.A., prin care s-a solicitat stingerea obligațiilor izvorâte din contractul de credit x din 02.07.2008.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. și A..

Pârâta D. S.A. a depus apel incident prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 2941 A din 7 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanții A. și de pârâta D. S.A..

Împotriva acestei decizii, reclamanții B. și A. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, cu consecința constatării stingerii obligațiilor izvorâte din contractul de credit încheiat cu D. S.A. și ulterior cesionat către C. S.R.L..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 27 octombrie 2017.

La data de 6 noiembrie 2017, tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 6 noiembrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în apel, într-o cerere având ca obiect "acțiune în constatarea dării în plată, conform Legii nr. 77/2016", prin care reclamanții au solicitat stingerea obligațiilor izvorâte din contractul de credit nr. x/02.07.2008 încheiat cu intimata D. S.A. și cesionat către C. S.R.L..

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect "acțiune în constatarea dării în plată, conform Legii nr. 77/2016", instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 2941 A din 7 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2899/2018
Ședința publică din data de 14 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, reclamanții A., B. și C., au solicitat în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea
ÎCCJ 2018-03-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 922/2018
, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestui proces. Prin sentința civilă nr. 10111 din 7 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepția l
ÎCCJ 2019-10-08
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2019
iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin cererea depusă la 3 martie 2016, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de reclamanți, a numiților D. și E. și în calitate pârâtă, a numitei F.. P
ÎCCJ 2018-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2151/2018
de judecată și a obligat reclamanții la plata către pârâta C. a sumei de 3.093,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu parțial de avocat. A luat act că pârâta D. S.R.L. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de
ÎCCJ 2019-12-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2297/2019
VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată restrânsă formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și a obligat reclamanții în solidar să plătească pârâtei suma de 2235 RON, cu titlu de cheltuieli de judeca
Sursă