ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1479/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la data de 03.01.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., C. și S.C. C. S.R.L., constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor inserate în contractul de credit ipotecar nr. x din 25 octombrie 2007 și în contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/25.10.2007 de B.N.P. "D.", încheiate între reclamant și pârâta B. S.A., referitoare la dobânda revizuibilă (art. 6.1., 6.2., 6.3., 6.7. și 9.2. din contract), dobânda penalizatoare/anatocism (art. 7 din contract), taxa de analiză a dosarului de credit, de evaluare a proprietății aduse în garanție, comisionul de acordare (art. 8.1., 8.2., 8.3., 8.4. și 8.8. din contract), scadența anticipată a creditului (art. 15.1., art. 15.2. lit. b) și lit. g), art. 15.3. și art. 15.4. din contract, art. 4 din contractul de ipotecă), cesiunea contractului (art. 17 din contract), alegerea competenței de soluționare a litigiilor în favoarea instanțelor de la sediul băncii pârâte din București (art. 18.3. din contract), anularea parțială a graficelor de rambursare emise de banca pârâtă, în partea privind dobânda revizuibilă, obligarea în solidar a pârâtelor la restituirea sumelor încasate necuvenit, în temeiul clauzelor abuzive, precum și la plata dobânzii legale aferente.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 148-151, art. 192 și art. 194-195 C. proc. civ., raportat la art. 14 și art. 12 alin. (4) din Legea nr. 193/2000.

Poziția procesuală a pârâtelor B. S.A. și C. a fost exprimată prin întâmpinările depuse la dosar prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive proprii, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, iar pe fond au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 850/03.05.2017 a Tribunalului Timiș cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei Timișoara, care și-a declinat la rândul său competența în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 74/C din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, pe rolul căruia litigiul a fost înregistrat sub număr de dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 257/NLP/PI din 20 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L., fiind respinsă acțiunea îndreptată împotriva acestei pârâte, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. și B. S.A., a fost admisă în parte acțiunea, constatându-se caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 6.1, 6.3 și 9.2 din Contractul de credit ipotecar nr. x/25.10.2007, referitoare la modalitatea de stabilire a dobânzii variabile "în funcție de politica băncii" și fără consimțământul reclamantului și a clauzei prevăzute la art. 6.2 din contract în ce privește mențiunea "banca își rezervă dreptul", a clauzei prevăzute la art. 7 din contract, referitoare la dobânda penalizatoare, a clauzelor prevăzute la art. 8.2, 8.3, 8.4 și 8.8 din contract, a clauzelor prevăzute la art. 8.15 din Contractul de credit ipotecar nr. x/25.10.2007 și la art. 4 din Contractul de ipotecă autentificat de B.N.P. D. prin încheierea de autentificare nr. x/25.10.2007, referitoare la dreptul băncii de a declara întregul credit scadent în cazul nerespectării de către reclamant a oricărei obligații asumate prin contract și/sau contractele accesorii acestuia, precum și a clauzelor prevăzute la art. 15 .2 lit. b) și g), 15.3 și 15.4 din Contractul de credit ipotecar nr. x/25.10.2007, a contractului de cesiune de creanță încheiat între B. S.A. și C. la data de 30.05.2012, a clauzei atributive de competență prevăzute la art. 18.3 din Contractul de credit ipotecar nr. x/25.10.2000 și fiind obligată pârâta B. S.A. la restituirea tuturor sumelor încasate de la reclamant în baza clauzelor declarate abuzive, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data încasării acestora până la data încheierii contractului de cesiune de creanță din data de 30.05.2012, iar pârâta C. la restituirea tuturor sumelor încasate de la reclamant în baza contractului de cesiune de creanță, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data încasării acestora până la data încetării încasării acestor sume, fiind respinsă în rest cererea.

Prin decizia civilă nr. 628/A din 10.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele C. (Ungaria) și B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 257/20.02.2018, pronunțate de Tribunalul Timiș, în dosar nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 851/A/12.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de intimatul-reclamant și s-a dispus completarea deciziei civile nr. 628/10.10.2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2017, în sensul obligării apelantelor C. și B. S.A. la plata sumei totale de 6.500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel către intimatul-reclamant A..

Împotriva deciziei civile nr. 628/A/10.10.2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă au declarat recurs pârâtele C. și B. S.A., pârâta C. declarând recurs și împotriva deciziei civile nr. 851/A/12.12.2018.

Prin decizia nr. 969/13.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, au fost admise recursurile declarate de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 628/A din 10 octombrie 2018 și a deciziei civile nr. 851/A din 12 decembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, precum și recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 628/A din 10 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, dispunându-se casarea deciziilor recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

La data de 18.02.2022 dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017**.

Prin decizia civilă nr. 417/A din 28 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate de apelantele-pârâte B. S.A. și C. împotriva sentinței civile nr. 257/NLP/PI/20.02.2018 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a Contractului de cesiune de creanță încheiat între B. S.A. și C. la data de 30.05.2012 și menținerii în rest a sentinței.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, precum și a încheierii din 13 aprilie 2022, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul reclamant a susținut că instanța de apel a nesocotit dezlegările obligatorii date de instanța de casare, încălcând astfel dispozițiile art. 501 C. proc. civ., prin aceea că a stabilit că prevederile art. 24 din Legea nr. 190/1999 nu prezintă relevanță și nu a identificat normele speciale în vigoare la data încheierii contractului de cesiune, emise în completarea art. 24 și art. 33 din Legea nr. 190/1999, în raport de care să stabilească obiectul probei relativ la condițiile de autorizare cerute cesionarei pentru a prelua prin cesiune creanțe ipotecare, dar și din perspectiva activității de recuperare a creanțelor.

Pe de altă parte, s-a arătat că instanța de apel nu a îndeplinit obligația impusă prin decizia de casare, de a oferi un răspuns explicit referitor la temeiurile de drept privind capacitatea de folosință specializată a cesionarei, prin raportare la legea sa națională, precum și cu privire la interdicția cesionării de creanțe către alte societăți de profil înființate în spațiul UE și nu a valorificat înscrisul reprezentat de extrasul din registrul societăților din Ungaria, din care reieșea că activitatea specifică agențiilor de colectare a fost înregistrată în obiectul de activitate al acesteia ulterior cesiunii.

Totodată, s-a susținut că instanța de apel nu s-a conformat obligației fixate de instanța de casare, cu privire la efectele juridice ale nulității clauzei de exigibilitate anticipată a creditului, asupra contractului de cesiune încheiat de intimate la 30.05.2012 și nu a apreciat asupra criticii apelantei pârâte C. referitoare la depășirea limitelor învestirii de către prima instanță.

Un alt motiv de recurs invocat de reclamant a privit interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 24 din Legea nr. 190/1999, respectiv ale Legii nr. 93/2009, pe care le-a considerat, contrar încheierii interlocutorii din 13.04.2022 și cu încălcarea dispozițiilor art. 235 din C. proc. civ., ca nefiind incidente în speță, deși reglementau condițiile în care puteau fi cesionate creanțele ipotecare aflate în portofoliul unei instituții de credit.

Apreciază recurentul reclamant că raționamentul instanței de apel din cuprinsul deciziei recurate contrazice măsurile dispuse prin încheierea de la 13 aprilie 2022, ceea ce atrage nulitatea deciziei pentru nemotivare.

De asemenea, se învederează faptul că instanța de apel a omis să arate motivele pentru care a înlăturat susținerile părții privind incidența Legii nr. 32/2006, a normelor de protecție a consumatorului și a celor din materie fiscală, încălcând astfel prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ. și art. 131 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Se consideră totodată că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a principiilor disponibilității și neînrăutățirii situației în propria cale de atac, dar și cu încălcarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, prin nepunerea în discuția părților a celor dintâi principii, care au stat la baza hotărârii pronunțate.

În sfârșit, recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea soluției instanței de apel pe aspectul cheltuielilor de judecată, prin raportare la rezultatul final al procedurii.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 22.08.2022, sub nr. x/2017**.

Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte B. S.A. și C. au formulat întâmpinare la recurs, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate prin cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei instanței de apel.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 4 ianuarie 2017, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere scris la raport, prin care, față de constatările și concluziile acestuia, s-a exprimat în sensul admiterii raportului.

La termenul din 16 martie 2023, s-au respins excepțiile nulității recursului, invocate de către intimatele-pârâte prin întâmpinări, iar recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată în ședință publică, la data de 15 iunie 2023, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prealabil, Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamant, deși îndreptat formal și împotriva încheierii de ședință din data de 13 aprilie 2022, nu conține critici concrete de nelegalitate raportat la această încheiere, nemulțumirile părții vizând în realitate nerespectarea caracterului interlocutoriu al încheierii respective, prin soluția pronunțată asupra fondului apelului.

Ca atare, întrucât actul de procedură prin care s-au încălcat, în opinia recurentului reclamant, drepturile sale procesuale conferite de art. 235 din C. proc. civ., îl constituie însăși decizia din apel, criticile formulate vor fi analizate prin raportare la acest act, și nu la încheierea din data de 13 aprilie 2022.

Procedând în continuare la analiza criticilor formulate de recurentul reclamant cu privire la încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură referitoare la dezlegările obligatorii date de instanța de casare, prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acestora, în limitele care vor fi arătate în continuare.

Astfel, se constată faptul că prin decizia de casare nr. 969 din 13 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în primul ciclu procesual, s-a dispus casarea deciziei recurate, nr. 628/A din 10.10.2018 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în vederea rejudecării apelurilor declarate de pârâte cu privire la nulitatea contractului de cesiune de creanță încheiat între acestea, urmând a se avea în vedere și efectele juridice ale nulității clauzelor din contractul de credit ipotecar referitoare la declararea scadenței anticipate.

În considerentele deciziei, Înalta Curte a constatat, pe de o parte, că normele pe care și-au întemeiat soluția instanțele devolutive, respectiv art. 24 și art. 33 din Legea nr. 190/1999 sunt norme de trimitere, care se completează cu normele speciale care reglementează condițiile de autorizare, iar pe de altă parte, că activitatea de recuperare a creanțelor este diferită de cea a instituțiilor-financiare de credit, astfel încât și condițiile de autorizare și supraveghere prudențială sunt distincte, instanței de apel revenindu-i sarcina de a identifica normele speciale care instituiau condițiile de validitate a cesiunii și de a verifica validitatea convenției în raport cu acestea.

Față de modul în care au fost trasate de către instanța de recurs limitele în care trebuia să aibă loc rejudecarea apelurilor, reiese că problema de drept referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 24 și art. 33 din Legea nr. 190/1999 a fost dezlegată cu caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere.

În mod evident, prin îndrumarea dată instanței de trimitere, de a identifica normele speciale emise în completarea dispozițiilor art. 24 și art. 33 din Legea nr. 190/1999, instanța de casare a considerat implicit că acestea din urmă își găsesc aplicarea în cauză, susținerea contrară a intimatelor fiind neîntemeiată.

Or, verificând decizia recurată, se constată că instanța de apel a nesocotit dezlegarea obligatorie oferită în cuprinsul deciziei de casare cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 24 și art. 33 din Legea nr. 190/1999, statuând contrariul, cu argumentul că declararea scadenței anticipate a creditului de care a beneficiat recurentul reclamant a avut loc anterior încheierii contractului de cesiune, astfel că în speță este vorba despre o activitate de recuperare a creanțelor, și nu de creditare.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că instanța de apel nu s-a conformat îndrumării date de instanța de casare, de a avea în vedere, în soluționarea apelurilor, efectele juridice ale nulității clauzei privind declararea scadenței anticipate a creditului ipotecar asupra cesiunii de creanță intervenite, prin prisma principiilor care guvernează efectele sancțiunii nulității, apreciind că, în lipsa unui capăt de cerere, nu se poate dispune desființarea actelor de executare ce formează obiectul dosarului de executare nr. 969/2015 al BEJA E..

Or, Înalta Curte subliniază faptul că indicația din cuprinsul deciziei de casare nu era nicidecum în sensul soluționării apelurilor în afara limitelor devoluțiunii în apel prin prisma a ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, cum greșit a înțeles instanța de apel, ci se referea la verificarea consecințelor lipsirii de efecte a clauzei privind declararea scadenței anticipate a creditului, ca urmare a constatării nulității acesteia, asupra operațiunii înseși de declarare a acestei scadenței și, implicit, asupra validității cesiunii de creanță, prin prisma obiectului cesiunii.

Procedând în modalitatea arătată, instanța de apel a nesocotit îndatorirea de a asigura respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, acela potrivit căruia, "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", consacrat de prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca efect al nesocotirii principiului menționat, recurentul reclamant nu a beneficiat de toate drepturile și garanțiile care intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ceea ce atestă vătămarea adusă drepturilor sale procesuale și atrage anularea actului de procedură întocmit cu nerespectarea legii, conform art. 179 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, găsind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel, care va face aplicarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) din C. proc. civ. în soluționarea apelurilor declarate de pârâte, în sensul că va identifica normele speciale emise în completarea normelor generale prevăzute la art. 24 și art. 33 din Legea nr. 190/1999, referitoare la condițiile de autorizare pentru entitățile cesionare ale unor creanțe ipotecare aflate în portofoliul instituțiilor de credit, în vigoare la data de 30 mai 2012, și va verifica validitatea convenției de cesiune prin raportare la acele norme.

În același timp, instanța de trimitere va proceda la verificarea, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al părților, a consecințelor lipsirii de efecte a clauzei privind declararea scadenței anticipate a creditului, ca urmare a constatării nulității acesteia, asupra operațiunii înseși de declarare a acestei scadenței și, implicit, asupra validității cesiunii de creanță, prin prisma obiectului cesiunii.

Față de soluția ce va fi pronunțată și de limitele în care va avea loc rejudecarea apelurilor, Înalta Curte nu va mai analiza motivele de recurs care privesc nemotivarea hotărârii și greșita aplicare a legii, întemeiate pe pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici pe cele care vizează soluția asupra cererii accesorii privind cheltuielile de judecată, întrucât culpa procesuală urmează a fi reevaluată în urma rejudecării căii de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a și alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 417/A din 28 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Nefiind tranșată chestiunea culpei procesuale în ce privește fondul litigiului, cererea recurentului-reclamant A., de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, va fi lăsată nesoluționată, aceasta urmând a fi avută în vedere de către instanța care va rejudeca apelul, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În ce privește recursul declarat de recurentul reclamant împotriva încheierii de ședință din data de 13 aprilie 2022, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al acestuia, în absența oricăror critici de nelegalitate formulate împotriva încheierii respective.

Ca atare, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul îndreptat împotriva încheierii de ședință din data de 13 aprilie 2022 va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 417/A din 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință publică din 13 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2023.