ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2008/2013

Prin Sentința civilă

nr. 225 din 22 februarie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.V. în contradictoriu cu

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 50000 RON cu titlu de despăgubiri și 1000 RON cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin Decizia nr. 86A

din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins apelul reclamantului ca nefondat, a fost admis apelul pârâtului și s-a

schimbat sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în

judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul N.V.

Recursul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

data de 28 martie 2011.

Prin încheierea de

ședință din data de 27 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns niciuna

dintre părți și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 18

februarie 2013, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea

discutării excepției de perimare a cererii de recurs.

Analizând această

excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Așadar, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un

act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta este și

situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 27 ianuarie

2012, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să

fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 27 ianuarie 2013, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe

rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva Deciziei nr. 86A din 2

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG