ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1441/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1441/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1139 din 7 mai 2012, Tribunalul Arad a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, prin care a solicitat obligarea pârâtului să emită, în temeiul art. 7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru suma de 173.492,67 lei, stabilită prin raportul de evaluare și acceptată de reclamant; să-i achite suma de 173,492,67 lei cu titlu de despăgubiri; să-i achite suma de 10.765,22 lei cu titlu de dobânzi legale, calculată de la data de 01 august 2010 până la data de 01,08.2011 și în continuare până la data plății; cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 122/A din data de 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă ,a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.A. împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva Deciziei nr. 122/A din data de 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul G.A., prin cererea formulată la data de 15 noiembrie 2013. Prin încheierea de ședință din 10 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art 242 alin. (1) pot. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri. Înalta Curte constată că în cauză simt incidente dispozițiile art. 248 C. proc.
civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 18 mai 2015, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art, 248 alin. (1) din aceiași cod. Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având im caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, dîn culpa părților, cauza a rămas în neîucrare, de la 10 aprilie 2014, data suspendării cauzei, nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Se constată așadar că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea procesului. În consecință, se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamantul G.A.
fiind perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul G.A. împotriva Deciziei civile nr. 122/A din 26 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.