Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1443/2015

HOTĂRÂRE
28.05.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1443/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 1469 din. 17 aprilie 2013, Tribunalul Arad a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de reclamantul G.A.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, prin care a solicitat obligarea pârâtului să emită, în temeiul art. 7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentm suma de 293.374 lei, stabilită prin raportul de evaluare și acceptată de reclamant; să-i achite suma de 293.374 lei cu titlu de despăgubiri și suma de 18.203,86 lei cu titlu de dobânzi legale, calculată de la data de 01 august 2010 până la data de 01 august 2011 și în continuare până la data plății; cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 126/A din data de 26 septembrie 2013 a Curții de Apei Timișoara, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.A.C. Împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva Deciziei nr. 126/A din data de 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul G.A.C., prin cererea formulată la data de 15 noiembrie 2013. Prm încheierea de ședință din 10 aprilie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri. Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art 248 C. proc.

civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, la data de 18 mai 2015, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod. Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an, Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ca având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în neiucrare și culpa părții sunt doua elemente esențiale, sancțiunea procedurala extînzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 10 aprilie 2014, data suspendării cauzei, nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiînd îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Se constată așadar că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm, C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității, judiciare. În consecință, se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamantul G.A.C.

fiind perimat.

D E C I D E Constata perimat recursul declarat de reclamantul G.A.C. împotriva Deciziei civile nr. 126/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință pubiică, astăzi 28 mai 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-28
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1441/2015
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1139 din 7 mai 2012, Tribunalul Arad a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Româ
ÎCCJ 2015-04-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2015
judecată formulată de reclamanții G.V. și G.P.; a anulat, în parte, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011; a obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 7.861,50 lei, cu titlu de despăgubiri, și dobânda legal
ÎCCJ 2015-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2770/2015
Decizia nr. 2770/2015 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1235 din 10 aprilie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a a dmis recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile
ÎCCJ 2015-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1442/2015
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1692 din 4 iulie 2012, Tribunalul Arad a respins, ca neîntemeiata, acțiunea civilă exercitată de reciamanții K.Ș., K.A. și P.E. în contradictoriu cu pâr
ÎCCJ 2014-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2706/2014
subordinea pârâților din cauză. Împotriva sentinței civile nr. 206S/C din 31 octombrie 2011 a Tribunalului Bihor, a declarat recursf ulterior precizat și recalificat ca apel, reclamantul T.G. solicitând admiterea, acestuia, anularea sentinț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă