ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1442/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1692 din 4 iulie 2012, Tribunalul Arad a respins, ca neîntemeiata, acțiunea civilă exercitată de reciamanții K.Ș., K.A. și P.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R.

SA, prin care au solicitat obligarea pârâtului sa emită, în temeiul art. 7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru suma de 90.597 lei, pentru parcelă, respectiv de 133.371 Iei în cazul parcelei, stabilite prin raportul de evaluare și acceptate de reclamanți; să le achite suma de 90.597 lei cu titlu de despăgubiri, precum și suma de 5.621,54 lei cu titlu de dobânzi legale, calculată de la data de 01 august 2010 până la data de 01 august 2011 și în continuare până la data plății; să le achite suma de 133.371 lei cu titlu de despăgubiri, precum și suma de 8.275,67 lei cu titlu de dobânzi legale, calculată de la data de 01 august 2010 până la data de 01 august 2011 și In continuare până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 120/A din data de 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții K.Ș., K.A. și P.E. împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva Deciziei nr. 120/A din data de 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții K.Ș., K.A. și P.E., prin cererea formulată la data de 15 noiembrie 2013. Prin încheierea de ședință din 10 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art, 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri. Înalta Carte constată că în camă simt incidente dispozițiile art. 248 C. proc.

civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 18 mai 2015, pentru a se verifica daca sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod. Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ca având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 10 aprilie 2014, data suspendării cauzei, nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Se constată așadar că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. În consecință se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamanții K.Ș., K.A.

și P.E. fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursui declarat de reclamanții K.Ș., K.A. și P.E. împotriva Deciziei civile nr. 120/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.