Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5737/2013

HOTĂRÂRE
10.12.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5737/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 138 din 27 aprilie 2012, Tribunalul Suceava, secția civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petentul D.I.C. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul, iar, prin Decizia nr. 134 din data de 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, calea de atac. Petentul D.I.C. a declarat recurs și împotriva acestei din urmă decizi, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 februarie 2013. Înalta Curte, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești pronunțate în apel și cele pronunțate în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse numai hotărârile judecătorești definitive, nu și cele irevocabile. Din coroborarea dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la hotărârile judecătorești irevocabile, cu cele ale art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Or, recurentul petent a declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeași parte a fost respins.

În concluzie, reținând că hotărârea recurată, ca hotărâre dată în recurs, este irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, ca atare, nesusceptibilă de recurs, potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil și îl va respinge în consecință.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul D.I.C. împotriva Deciziei nr. 134 din data de 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 613/2013
acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamantul D.D., recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3280/89/2010. Înalta Curte, la termenul din 8 februarie 2013, a invocat din oficiu excepția i
ÎCCJ 2013-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4290/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 929 din 10 iulie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în Dosar nr. 2134/206/2012, a fost respins, ca inadmisibil recursul declarat de pârâtu
ÎCCJ 2013-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3188/2013
ție. Înalta Curte, la termenul din 10 iunie 2013, a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C.
ÎCCJ 2014-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3094/2014
e. Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ț
ÎCCJ 2013-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2654/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 25 februarie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1 din 7 ianuarie 2013 a aceleiași insta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă