ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5529/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vaslui sub nr. 3963/89/2012 la data de 24 octombrie 2012,

reclamantul U.C. a solicitat obligarea pârâtei SC E. SRL Negrești la plata

sumei totale de 6.892 RON, reprezentând drepturi salariale, precum și la plata,

către ITM, a asigurărilor sociale aferente perioadei 15 decembrie 2011 - 23

martie 2012; obligarea pârâtei să elibereze documente care să ateste vechimea

în muncă, dobânzi și cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 183 din 25 februarie 2013,Tribunalul Vaslui a admis în parte acțiunea; a

obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 1.264 RON,

reprezentând diferențe drepturi salariale aferente perioadei 3 mai 2011 - 27

martie 2012, sumă la care se va adăuga și dobânda legală, calculată de la

scadență la data plății efective; a respins capetele de cerere privind plata

diurnei, a orelor suplimentare, eliberarea adeverinței privind plata

contribuțiilor la bugetul asigurărilor de șomaj și cel privind virarea către

ITM Vaslui a contribuțiilor de asigurări de sănătate; a obligat pârâta SC E. SRL

să plătească reclamantului suma de 63,5 RON, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că plata unor sume mai mici decât

cele evidențiate ca datorate în statele de plată reprezintă o încălcare a

obligației angajatorului de plată a salariului, obligație a cărei executare

ține de esența contractului individual de muncă și este expres legiferată în

art. 10 C. muncii, sens în care a admis în parte capătul de cerere privind

plata diferențelor salariale, obligând pârâta la plata sumei de 1.264 RON net,

precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reținute.

Referitor la plata

orelor suplimentare, contrar susținerilor reclamantului, tribunalul a reținut

că din statele de plată nu rezultă că s-ar fi prestat ore suplimentare.

Referitor la

pretenția vizând virarea, către ITM, a contribuțiilor de asigurări de sănătate,

instanța de fond a reținut că acestea nu se achită către ITM, ci către Bugetul

consolidat al statului, iar în urma controlului fiscal efectuat de către

Agenția Națională de Administrare Fiscală, la sesizarea reclamantului, s-a

dispus constituirea de debite de către societate cu titlul de contribuții de

asigurări sociale, urmare fiind depunerea declarațiilor rectificative D112.

Referitor la

cheltuielile de judecată, a fost reținută suma de 73,5 RON reprezentând

contravaloarea biletelor de călătorie pentru zilele în care reclamantul s-a

prezentat la ședințele de judecată, precum și cheltuielile cu expedierea

corespondenței către instanță, fiind însă respinse pretențiile vizând

cheltuielile efectuate cu expedierea corespondenței către alte instituții ale

statului, precum și sumele solicitate cu titlul de diurnă și salarii pentru

zilele în care reclamantul s-a prezentat în fața instanței.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul U.C., arătând că în mod nelegal nu i-a

fost achitată suma de 560 RON reprezentând salariile aferente zilelor de

sărbători religioase, în care angajatorul nu l-a primit la muncă. De asemenea

nu i-au fost achitate orele suplimentare lucrate în zilele de sâmbătă, cât și

cele din celelalte zile, nici suma de 2.268 RON reprezentând diurna și

deplasarea la Huși în perioada 1 iunie 2011 - 7 decembrie 2011. Recurentul a

pretins și suma de 1.762 RON, reprezentând plata orelor de transport, întrucât

deplasarea i-a afectat sănătatea, precum și suma de 1.362 RON, datorată pe

perioada suspendării.

Prin Decizia civilă

nr. 746 din 17 mai 2013, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și

asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva

sentinței anterior menționate.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de recurs a constatat că în perioada iunie - decembrie 2011

recurentul a fost pontat cu numărul maxim de zile (21 - 22), diferențele

apărând în perioada decembrie - 2011 - martie 2012, în care recunoaște că nu a

lucrat. Potrivit precizărilor de la dosar fond, aceste sărbători se încadrau în

perioada 2 iunie 2011 - 6 decembrie 2011, motiv pentru care în mod corect a

fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor salariale întrucât nu

există dovada încălcării de către angajator a obligațiilor de plată a acestora,

pentru perioada arătată, recurentul fiind pontat integral, iar diferențele

fiind calculate și acordate de către prima instanță pentru acest interval de

timp.

Potrivit acelorași

state de plată nu rezultă că recurentul ar fi prestat ore suplimentare de muncă

pentru care să pretindă a fi remunerat și nici că angajatorul i-ar fi cerut să

le efectueze, neexistând nicio probă în acest sens, motiv pentru care în mod

legal i s-a respins și această cerere.

În ceea ce privește

sumele solicitate cu titlu de diurnă și pentru orele necesare deplasării în

instanță, instanța de recurs a constatat că exced cadrului instituit de art.

274 alin. (2) C. proc. civ., întrucât textul vizează cheltuielile necesare care

au fost efectuate în mod real și pentru care se poate face dovada.

Referitor la suma de

1.362 RON reprezentând drepturi salariale datorate pe perioada suspendării

contractului de muncă al recurentului, instanța de recurs a constatat că

această sumă nu-i este imputabilă angajatorului, în condițiile în care l-a

informat și invitat pe reclamant să-și ridice aceste drepturi prin Adresele nr.

231 din 30 octombrie 2012 și nr. 33 din 23 ianuarie 2013, iar acesta, deși a

semnat de primire a corespondenței, nu s-a prezentat pentru a-și ridica suma

solicitată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 483 din Noul Cod de

Procedură Civilă, reclamantul U.C., arătând că instanța de fond a încălcat art.

6, 7 și 9 din NCPC, întrucât la nici un termen de judecată pârâta nu și-a

desemnat vreun reprezentant; că la dosarul cauzei nu s-a depus nici un act în

apărare, ori întâmpinare, care este obligatorie; nu a administrat toate probatoriile

necesare; a încălcat art. 64 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a pus la

dispoziția reclamantului copii după toate actele depuse la dosar; a favorizat

pârâta, care nu s-a conformat obligațiilor ce-i reveneau, conform legii, în

depunerea anumitor documente și efectuarea anumitor acte procedurale; a acordat

eficiență juridică unor adeverințe false și nu a ținut cont că pârâta a

încălcat mai multe articole din Codul muncii.

Recurentul-reclamant

a mai arătat că hotărârea instanței de recurs este nelegală, întrucât nu a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probatorii

noi și a acordat câștig de cauză pârâtei, deși reclamantul este victima

abuzurilor acesteia.

Referitor la temeiul

de drept invocat de recurentul-reclamant în susținerea căii de atac, având în

vedere data introducerii acțiunii - 24 octombrie 2012, raportat la data

intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă - 15 februarie 2013,

Înalta Curte constată că dispozițiile legale aplicabile în speță sunt cele ale

vechiului Cod de procedură civilă.

Examinând recursul în

raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză

este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte

constată următoarele:

Căile de atac

reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se

poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești

și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o

garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva

hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin

dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe

interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod

nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale

extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin

intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se

exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe

jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4

din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă

prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Prin coroborarea

textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai

hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și

hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute

de lege.

Față de aceste

dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei

instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă

de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie

derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un

asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu

se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Decizia civilă nr.

746 din 17 mai 2013 a Curții de Apel Iași, împotriva căreia s-a declarat

prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat recursul formulat

de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 183 din 25 februarie 2013 a

Tribunalului Vaslui, fiind, astfel, o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a

fi atacată cu recurs.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul U.C., împotriva Deciziei nr. 746

din 17 mai 2013 a Curții de Apel Iași - secția litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM