ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5529/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3963/89/2012 la data de 24 octombrie 2012, reclamantul U.C. a solicitat obligarea pârâtei SC E. SRL Negrești la plata sumei totale de 6.892 RON, reprezentând drepturi salariale, precum și la plata, către ITM, a asigurărilor sociale aferente perioadei 15 decembrie 2011 - 23 martie 2012; obligarea pârâtei să elibereze documente care să ateste vechimea în muncă, dobânzi și cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 183 din 25 februarie 2013,Tribunalul Vaslui a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 1.264 RON, reprezentând diferențe drepturi salariale aferente perioadei 3 mai 2011 - 27 martie 2012, sumă la care se va adăuga și dobânda legală, calculată de la scadență la data plății efective; a respins capetele de cerere privind plata diurnei, a orelor suplimentare, eliberarea adeverinței privind plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor de șomaj și cel privind virarea către ITM Vaslui a contribuțiilor de asigurări de sănătate; a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 63,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că plata unor sume mai mici decât cele evidențiate ca datorate în statele de plată reprezintă o încălcare a obligației angajatorului de plată a salariului, obligație a cărei executare ține de esența contractului individual de muncă și este expres legiferată în art. 10 C. muncii, sens în care a admis în parte capătul de cerere privind plata diferențelor salariale, obligând pârâta la plata sumei de 1.264 RON net, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reținute. Referitor la plata orelor suplimentare, contrar susținerilor reclamantului, tribunalul a reținut că din statele de plată nu rezultă că s-ar fi prestat ore suplimentare.

Referitor la pretenția vizând virarea, către ITM, a contribuțiilor de asigurări de sănătate, instanța de fond a reținut că acestea nu se achită către ITM, ci către Bugetul consolidat al statului, iar în urma controlului fiscal efectuat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, la sesizarea reclamantului, s-a dispus constituirea de debite de către societate cu titlul de contribuții de asigurări sociale, urmare fiind depunerea declarațiilor rectificative D112.

Referitor la cheltuielile de judecată, a fost reținută suma de 73,5 RON reprezentând contravaloarea biletelor de călătorie pentru zilele în care reclamantul s-a prezentat la ședințele de judecată, precum și cheltuielile cu expedierea corespondenței către instanță, fiind însă respinse pretențiile vizând cheltuielile efectuate cu expedierea corespondenței către alte instituții ale statului, precum și sumele solicitate cu titlul de diurnă și salarii pentru zilele în care reclamantul s-a prezentat în fața instanței. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul U.C., arătând că în mod nelegal nu i-a fost achitată suma de 560 RON reprezentând salariile aferente zilelor de sărbători religioase, în care angajatorul nu l-a primit la muncă.

De asemenea nu i-au fost achitate orele suplimentare lucrate în zilele de sâmbătă, cât și cele din celelalte zile, nici suma de 2.268 RON reprezentând diurna și deplasarea la Huși în perioada 1 iunie 2011 - 7 decembrie 2011. Recurentul a pretins și suma de 1.762 RON, reprezentând plata orelor de transport, întrucât deplasarea i-a afectat sănătatea, precum și suma de 1.362 RON, datorată pe perioada suspendării. Prin Decizia civilă nr. 746 din 17 mai 2013, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva sentinței anterior menționate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a constatat că în perioada iunie - decembrie 2011 recurentul a fost pontat cu numărul maxim de zile (21 - 22), diferențele apărând în perioada decembrie - 2011 - martie 2012, în care recunoaște că nu a lucrat.

Potrivit precizărilor de la dosar fond, aceste sărbători se încadrau în perioada 2 iunie 2011 - 6 decembrie 2011, motiv pentru care în mod corect a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor salariale întrucât nu există dovada încălcării de către angajator a obligațiilor de plată a acestora, pentru perioada arătată, recurentul fiind pontat integral, iar diferențele fiind calculate și acordate de către prima instanță pentru acest interval de timp. Potrivit acelorași state de plată nu rezultă că recurentul ar fi prestat ore suplimentare de muncă pentru care să pretindă a fi remunerat și nici că angajatorul i-ar fi cerut să le efectueze, neexistând nicio probă în acest sens, motiv pentru care în mod legal i s-a respins și această cerere.

În ceea ce privește sumele solicitate cu titlu de diurnă și pentru orele necesare deplasării în instanță, instanța de recurs a constatat că exced cadrului instituit de art. 274 alin. (2) C. proc. civ., întrucât textul vizează cheltuielile necesare care au fost efectuate în mod real și pentru care se poate face dovada. Referitor la suma de 1.362 RON reprezentând drepturi salariale datorate pe perioada suspendării contractului de muncă al recurentului, instanța de recurs a constatat că această sumă nu-i este imputabilă angajatorului, în condițiile în care l-a informat și invitat pe reclamant să-și ridice aceste drepturi prin Adresele nr. 231 din 30 octombrie 2012 și nr. 33 din 23 ianuarie 2013, iar acesta, deși a semnat de primire a corespondenței, nu s-a prezentat pentru a-și ridica suma solicitată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 483 din Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul U.C., arătând că instanța de fond a încălcat art. 6, 7 și 9 din NCPC, întrucât la nici un termen de judecată pârâta nu și-a desemnat vreun reprezentant; că la dosarul cauzei nu s-a depus nici un act în apărare, ori întâmpinare, care este obligatorie; nu a administrat toate probatoriile necesare; a încălcat art. 64 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a pus la dispoziția reclamantului copii după toate actele depuse la dosar; a favorizat pârâta, care nu s-a conformat obligațiilor ce-i reveneau, conform legii, în depunerea anumitor documente și efectuarea anumitor acte procedurale; a acordat eficiență juridică unor adeverințe false și nu a ținut cont că pârâta a încălcat mai multe articole din Codul muncii.

Recurentul-reclamant a mai arătat că hotărârea instanței de recurs este nelegală, întrucât nu a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probatorii noi și a acordat câștig de cauză pârâtei, deși reclamantul este victima abuzurilor acesteia. Referitor la temeiul de drept invocat de recurentul-reclamant în susținerea căii de atac, având în vedere data introducerii acțiunii - 24 octombrie 2012, raportat la data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă - 15 februarie 2013, Înalta Curte constată că dispozițiile legale aplicabile în speță sunt cele ale vechiului Cod de procedură civilă.

Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”. Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Decizia civilă nr. 746 din 17 mai 2013 a Curții de Apel Iași, împotriva căreia s-a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat recursul formulat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 183 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Vaslui, fiind, astfel, o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul U.C., împotriva Deciziei nr. 746 din 17 mai 2013 a Curții de Apel Iași - secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM