ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1233/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 octombrie 2013 la Tribunalul Vaslui, reclamantul S.D. a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL Râșești, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 24.945 lei, compusă din 14.280 lei reprezentând salariu neîncasat pentru perioada 7 iunie 2012 până la data promovării acțiunii și 10.665 lei, reprezentând deplasare neachitată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat la societatea pârâtă, ca șofer, angajat în baza contractului individual de muncă cu un salariu de 840 lei lunar, iar în baza raporturilor de serviciu cu angajatorul, a efectuat mai multe curse externe, transport de marfă.

Reclamantul a susținut că pentru activitatea de transport efectuată în interes de serviciu avea dreptul la o diurnă de 20 euro pe zi, totalizându-se astfel o sumă de 2.370 euro pentru cele 135 de zile, perioadă în care s-a aflat în cursă, sumă echivalentă cu 10.665 lei. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 159 alin. (2) și 253 alin. (1) C. muncii. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, precizând că nu s-a respectat procedura prealabilă a medierii prevăzută de Legea nr. 192/2006. Totodată, a arătat că reclamantul a fost informat telefonic și în scris că i s-a desfăcut contractul de muncă la data de 1 februarie 2013, după data de 4 ianuarie 2013 când s-a întors din cursă acesta nemaiprezentându-se nicio zi la serviciu, motiv pentru care nu are temei să solicite salariul până la data promovării acțiunii.

Pârâta a formulat și cererea reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 2.475 lei reprezentând prejudiciul cauzat societății, constând în amenda contravențională achitată de către aceasta, deoarece la data de 8 iunie 2012, șoferul a fost surprins în localitatea Călugăreni circulând fără rovinietă valabilă, fapt ce i se datorează în exclusivitate, întrucât nu a anunțat conducerea societății despre expirarea rovinietei. La termenul din data de 9 ianuarie 2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui, raportat la dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii și la art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011. Prin sentința civilă nr. 74 din 23 ianuarie 2014, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Vaslui a reținut că dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii și ale art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora conflictele de muncă se adresează instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, instituie o competență teritorială exclusivă de la care niciuna dintre părți și nici instanța nu poate deroga. Astfel, s-a avut în vedere că domiciliul reclamantului se află în București, acesta neindicând vreo altă adresă pe teritoriul României la care să locuiască efectiv. Investit cu soluționarea cauzei prin hotărârea de declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a invocat din oficiu în ședința publică din 26 noiembrie 2014 excepția necompetenței teritoriale, având în vedere locul de muncă al reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 989 din 4 februarie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul București a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut prin considerentele sentinței menționate că regimul juridic al competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de muncă a fost modificat esențial prin Legea dialogului social (art. 210), legiuitorul român înlocuind astfel competența teritorială absolută în soluționarea conflictelor de muncă cu o competență alternativă, ce dă posibilitatea reclamantului să opteze între a sesiza tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul său, respectiv locul său de muncă.

S-a avut, astfel, în vedere faptul că în cauză locul de muncă al reclamantului este situat în com. Râșești, județul Vaslui, unde se află sediul pârâtei și de unde fostul angajat pleca în cursele auto, astfel cum acesta a arătat în cererea de chemare în judecată și cum rezultă și din înscrisurile aflate la dosar. Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte va constata că, în speță, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Vaslui pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din cuprinsul cererii formulate de reclamantul S.D., obiectul acesteia îl constituie solicitarea de a i se plăti de către pârâtă drepturi salariale restante și cheltuieli de deplasare neachitate.

Astfel, având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă un litigiu de muncă, sunt incidente normele de competență instituite prin dispozițiile art. 269 C. muncii și art. 210 din Legea nr., 62/2011 a dialogului social, care au modificat în mod esențial regimul juridic al competenței teritoriale a tribunalului în soluționarea conflictelor de muncă, înlocuind astfel competența teritorială absolută cu o competență alternativă ce dă posibilitatea reclamantului să opteze între a sesiza tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul său, respectiv locul său de muncă. Și într-o situație și în cealaltă reglementarea competenței teritoriale a tribunalului în materia conflictelor de muncă se realizează prin norme derogatorii de la dreptul comun, care prin prevederile art. 107 Noul C. proc.

civ. dispun că cererea se adresează instanței de la domiciliul pârâtului, cu scopul creării unei facilități pentru salariat care, de regulă, are calitatea de reclamant. Având în vedere că locul de muncă al reclamantului este situat în com. Râșești, județul Vaslui, unde se află sediul pârâtei, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Vaslui, ca instanță pe care acesta (reclamantul) a înțeles să o sesizeze, făcând alegerea între cele două instanțe deopotrivă competente teritorial. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.