ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4358/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4358/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de
competență, de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Hunedoara sub nr. 1928/3/2013, reclamanta M.M.A., în
contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat: obligarea acesteia la plata
sumei de 65.251 lei, din care 51.017 lei reprezintă drepturi salariale pentru
perioada octombrie 2011-mai 2012, iar 14.234 lei contravaloarea orelor
suplimentare efectuate; obligarea pârâtei la plata concediului medical pentru
perioada 10 mai 2012-17 mai 2012 și a concediilor de odihnă pe anii 2010, 2011
și 2012, precum și la plata sumei de 50.000 lei daune morale, corespunzătoare
prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de
plată a salariului.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat
respingerea cererii ca neîntemeiată, iar prin cerere reconvenționala a cerut să
se constate nulitatea absolută a actului adițional nr. 1 la contractul
individual de muncă al reclamantei, față de lipsa consimțământului
angajatorului.
Prin sentința civilă nr. 1928/ LM din
8 mai 2013, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale,
a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,
reținând că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă, în raport de
obiectul cererii de chemare în judecată, situație în care se aplică
dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii republicat, în sensul că cererile
referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a
cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după
caz, sediul, coroborate cu art. 17 din C. proc. civ., în raport de care
cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să
judece cererea principală, și având în vedere și faptul că locul de muncă și
reședința reclamantei sunt în București.
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte
de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 8752 din 10 octombrie 2013
a admis excepția necompetentei sale teritoriale și a declinat competenta de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
A constatat existența unui conflict
negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și
Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a
hotărî astfel, instanța a reținut că, întrucât în cazul litigiilor de muncă
este vorba de o competență teritorială absolută, care se determină după
domiciliul sau reședința reclamantei, competența de soluționare a cauzei
aparține Tribunalului Hunedoara, instanța în circumscripția căreia se afla
reședința aleasă de reclamantă, în Orăștie, județul Hunedoara, fiind irelevant
faptul că după declinarea competenței, reclamanta s-a mutat în București.
Înalta Curte, constatând existența
unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se
declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricina, în temeiul
dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele
considerente:
Obiectul litigiului îl constituie,
obligarea paratei la plata sumei de 65.251 lei, drepturi salariale pentru
perioada octombrie 2011-mai 2012 și contravaloarea orelor suplimentare
efectuate, la plata concediului medical pentru perioada 10 mai 2012-17 mai 2012
și a concediilor de odihnă pe anii 2010, 2011 și 2012, precum și la plata sumei
de 50.000 lei daune morale, corespunzătoare prejudiciului suferit ca urmare a
neexecutării obligațiilor contractuale de plată a salariului.
Așadar, natura juridică a cauzei este
de dreptul muncii, ceea ce face incidente, sub aspectul competenței
teritoriale, dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, varianta în vigoare la
data sesizării instanței.
Potrivit dispozițiilor art. 284 alin.
(2) C. muncii, cererile privind judecarea conflictelor de muncă se adresează
instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința
ori, după caz, sediul reclamantul.
Din analiza actelor și lucrărilor
dosarului, rezultă că reclamanta M.M.A., ulterior sesizării instanței, și-a
schimbat domiciliul în București, str. Țepeș Vodă, situație în care competent
din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea este Tribunalul
București.
Normele C. muncii, care reglementează
competența teritorială, au caracter absolut de la care părțile nu pot deroga.
Prevederile potrivit cărora instanța
competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă
o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește
facilitarea accesului la justiție al acestuia.
În consecință, față de considerentele
anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., prin
raportare la art. 284 alin. (2) C. muncii, varianta în vigoare la data
sesizării instanței, Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de
soluționare a cererii formulate de reclamanta M.M.A., în favoarea Tribunalului
București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
5 decembrie 2013.