ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4358/2013

Asupra conflictului negativ de

competență, de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara sub nr. 1928/3/2013, reclamanta M.M.A., în

contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat: obligarea acesteia la plata

sumei de 65.251 lei, din care 51.017 lei reprezintă drepturi salariale pentru

perioada octombrie 2011-mai 2012, iar 14.234 lei contravaloarea orelor

suplimentare efectuate; obligarea pârâtei la plata concediului medical pentru

perioada 10 mai 2012-17 mai 2012 și a concediilor de odihnă pe anii 2010, 2011

și 2012, precum și la plata sumei de 50.000 lei daune morale, corespunzătoare

prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de

plată a salariului.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată, iar prin cerere reconvenționala a cerut să

se constate nulitatea absolută a actului adițional nr. 1 la contractul

individual de muncă al reclamantei, față de lipsa consimțământului

angajatorului.

Prin sentința civilă nr. 1928/ LM din

8 mai 2013, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale,

a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

reținând că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă, în raport de

obiectul cererii de chemare în judecată, situație în care se aplică

dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii republicat, în sensul că cererile

referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a

cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după

caz, sediul, coroborate cu art. 17 din C. proc. civ., în raport de care

cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să

judece cererea principală, și având în vedere și faptul că locul de muncă și

reședința reclamantei sunt în București.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 8752 din 10 octombrie 2013

a admis excepția necompetentei sale teritoriale și a declinat competenta de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

A constatat existența unui conflict

negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că, întrucât în cazul litigiilor de muncă

este vorba de o competență teritorială absolută, care se determină după

domiciliul sau reședința reclamantei, competența de soluționare a cauzei

aparține Tribunalului Hunedoara, instanța în circumscripția căreia se afla

reședința aleasă de reclamantă, în Orăștie, județul Hunedoara, fiind irelevant

faptul că după declinarea competenței, reclamanta s-a mutat în București.

Înalta Curte, constatând existența

unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se

declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricina, în temeiul

dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele

considerente:

Obiectul litigiului îl constituie,

obligarea paratei la plata sumei de 65.251 lei, drepturi salariale pentru

perioada octombrie 2011-mai 2012 și contravaloarea orelor suplimentare

efectuate, la plata concediului medical pentru perioada 10 mai 2012-17 mai 2012

și a concediilor de odihnă pe anii 2010, 2011 și 2012, precum și la plata sumei

de 50.000 lei daune morale, corespunzătoare prejudiciului suferit ca urmare a

neexecutării obligațiilor contractuale de plată a salariului.

Așadar, natura juridică a cauzei este

de dreptul muncii, ceea ce face incidente, sub aspectul competenței

teritoriale, dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, varianta în vigoare la

data sesizării instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 284 alin.

(2) C. muncii, cererile privind judecarea conflictelor de muncă se adresează

instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința

ori, după caz, sediul reclamantul.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, rezultă că reclamanta M.M.A., ulterior sesizării instanței, și-a

schimbat domiciliul în București, str. Țepeș Vodă, situație în care competent

din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea este Tribunalul

București.

Normele C. muncii, care reglementează

competența teritorială, au caracter absolut de la care părțile nu pot deroga.

Prevederile potrivit cărora instanța

competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă

o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește

facilitarea accesului la justiție al acestuia.

În consecință, față de considerentele

anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., prin

raportare la art. 284 alin. (2) C. muncii, varianta în vigoare la data

sesizării instanței, Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de

soluționare a cererii formulate de reclamanta M.M.A., în favoarea Tribunalului

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 decembrie 2013.