ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4358/2013

Asupra conflictului negativ de competență, de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 1928/3/2013, reclamanta M.M.A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat: obligarea acesteia la plata sumei de 65.251 lei, din care 51.017 lei reprezintă drepturi salariale pentru perioada octombrie 2011-mai 2012, iar 14.234 lei contravaloarea orelor suplimentare efectuate; obligarea pârâtei la plata concediului medical pentru perioada 10 mai 2012-17 mai 2012 și a concediilor de odihnă pe anii 2010, 2011 și 2012, precum și la plata sumei de 50.000 lei daune morale, corespunzătoare prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de plată a salariului.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, iar prin cerere reconvenționala a cerut să se constate nulitatea absolută a actului adițional nr. 1 la contractul individual de muncă al reclamantei, față de lipsa consimțământului angajatorului. Prin sentința civilă nr. 1928/ LM din 8 mai 2013, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, situație în care se aplică dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii republicat, în sensul că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, coroborate cu art. 17 din C. proc.

civ., în raport de care cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, și având în vedere și faptul că locul de muncă și reședința reclamantei sunt în București. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 8752 din 10 octombrie 2013 a admis excepția necompetentei sale teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. A constatat existența unui conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, întrucât în cazul litigiilor de muncă este vorba de o competență teritorială absolută, care se determină după domiciliul sau reședința reclamantei, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Hunedoara, instanța în circumscripția căreia se afla reședința aleasă de reclamantă, în Orăștie, județul Hunedoara, fiind irelevant faptul că după declinarea competenței, reclamanta s-a mutat în București. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricina, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului îl constituie, obligarea paratei la plata sumei de 65.251 lei, drepturi salariale pentru perioada octombrie 2011-mai 2012 și contravaloarea orelor suplimentare efectuate, la plata concediului medical pentru perioada 10 mai 2012-17 mai 2012 și a concediilor de odihnă pe anii 2010, 2011 și 2012, precum și la plata sumei de 50.000 lei daune morale, corespunzătoare prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de plată a salariului. Așadar, natura juridică a cauzei este de dreptul muncii, ceea ce face incidente, sub aspectul competenței teritoriale, dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, varianta în vigoare la data sesizării instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile privind judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantul. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că reclamanta M.M.A., ulterior sesizării instanței, și-a schimbat domiciliul în București, str. Țepeș Vodă, situație în care competent din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea este Tribunalul București. Normele C. muncii, care reglementează competența teritorială, au caracter absolut de la care părțile nu pot deroga. Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., prin raportare la art. 284 alin. (2) C. muncii, varianta în vigoare la data sesizării instanței, Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cererii formulate de reclamanta M.M.A., în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.