ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2011 la Tribunalului Iași reclamanta Parohia "Sf. N." Ciurea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să constate dreptul său de proprietate dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani, cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren intravilan în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir. În drept au fost invocate dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și art. 930 noul C. civ. S-a susținut că, în fapt, Parohia "Sf. N." Ciurea stăpânește, începând cu anul 1948, așa cum reiese din documentația depusă la dosar următoarele imobile: biserica, casa de prăznuire și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren intravilan în suprafață de 15.000 mp cu destinație de cimitir.

Parohia "Sf. N." Ciurea are o existență de peste 60 de ani, existența consemnată în hrisoavele vechi, dar și în documentele de evidență a acelor ani. Clădirile mai sus amintite au fost dintotdeauna în posesia și folosința Parohiei "Sf. N." Ciurea, posesie pe care o continuă și astăzi în mod netulburat și sub nume de proprietar. Parohia "Sf. N." Ciurea a întreținut aceste clădiri, stăpânindu-le netulburat, în mod efectiv, fără întrerupere și sub nume de proprietar. Întrucât, la vremea edificării acestor construcții, legislația timpului nu presupunea existența unor autorizații de construcții sau a unor cărți funciare, Parohia Ciurea nu deține acte de proprietate autentice, ci doar niște acte primare în dovedirea dreptului de proprietate: copie - extras din "Borderoul populației proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna Ciurea, jud. Iași - întocmit conform Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 și Registru de inventar jurnal.

Tribunalul Iași, prin Sentința civilă nr. 2400 din 3 octombrie 2012 a admis în parte acțiunea. A fost respinsă cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 15000 mp, cu destinație cimitir. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2001 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripție achizitivă de 30 de ani, asupra următoarelor imobile biserica, în suprafață construită la sol 228 mp; prăznicar, în suprafață construită la sol de 152 mp; teren, în suprafață de 9987 mp, identificat în schița anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de inginer V.V.B.

S-a mai reținut că dispoziția legală invocată de reclamantă, respectiv art. 930 din noul C. civ. nu se aplică având în vedere dispozițiile art. 82 din Legea nr. 71/2011 care prevăd: Dispozițiile art. 930 - 934 C. civ. referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din vechiul C. civ.

Art. 6 alin. (4) din noul C. civ. prevede că uzucapiunile începute la data intrării în vigoare a acestuia (4 octombrie 2010) sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. În consecință, s-a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. civ. Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și în condițiile prevăzute de lege. Prescripția achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.

Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Pentru a stabili caracterul continuu și neîntrerupt al posesiei, conform art. 1850 C. civ., trebuie stabilit momentul începerii posesiei. Posesia reclamantei a început în urmă cu mai mult de 30 de ani, conform celor declarate de martorul M.M., coroborate cu concluziile raportului de expertiză și a continuat până în prezent. Tribunalul a reținut că, în cauză, prezumția de continuitate și neîntrerupere nu este răsturnată și face dovada unei posesii utile sub aspectul caracterului continuu și neîntrerupt al acesteia. Referitor la caracterul netulburat al posesiei, acesta este prezumat, deoarece pârâta nu a invocat și probat existența viciului tulburării, conform art. 1851 C. civ.

Caracterul public al posesiei, în sensul art. 1852 C. civ. este dovedit de declarația martorului care atestă că reclamanta nu a exercitat posesia "în ascuns", nu a avut probleme cu vecinii referitor la posesie. În ce privește caracterul neprecar al posesiei, art. 1853 alin. (2) C. civ. dispune că precaritatea constă în acea "posesie exercitată asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său". Posesia sub nume de proprietar este prezumată (art. 1854 C. civ.). Fiind dovedit în cauză elementul material al posesiei, tribunalul a constatat că, drept urmare a aplicării prezumției instituite de art. 1854 C. civ., care face din elementul material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamanta a probat posesia utilă exercitată până în prezent.

În ceea ce privește termenul de prescripție achizitivă, instanța a notat că reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii de 30 de ani, potrivit art. 1890 C. civ. în fapt, posesia a început în urmă cu peste 60 de ani, iar la momentul judecării cauzei se împlinise termenul de 30 de ani, necesar pentru a uzucapa. În ce privește imobilele cu privire la care sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, tribunalul a constatat că acestea sunt următoarele: biserica, în suprafață construită la sol de 228 mp; prăznicar, în suprafață construită la sol de 152 mp; teren în suprafață de 9987 mp identificat în schița anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de inginer V.V.B.

Instanța a respins cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 15.000 mp, având în vedere destinația acestuia, respectiv "cimitir", dispozițiile Legii nr. 213/1998 anexa III, punctul 10 și ale art. 5 din Legea nr. 18/1991. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta Parohia " Sf. N." Ciurea, cât și pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea Parohia "Sf. N." Ciurea a susținut că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) pct. c din Legea nr. 213/1998: "bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile (...) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credință asupra bunurilor imobile" însă, inalienabilitatea bunurilor din domeniul public operează numai atâta timp cât bunul aparține acestui domeniu.

Per a contrario, de îndată ce un bun, prin decizia autorității publice competente, este dezafectat din domeniul public și trecut în domeniul privat, el va putea fi înstrăinat în condițiile legii. Or, în speță, prin hotărârea Consiliului Local al Comunei Ciurea nr. 16 din 17 februarie 2011, acest teren, în suprafață de 15.000 mp., având destinația de cimitir, a fost trecut în domeniul privat al comunei Ciurea. Hotărârea nr. 16, prin care cimitirul a fost trecut în domeniul privat al comunei, a fost emisă în data de 17 februarie 2011, în cursul litigiului, fiind evident faptul că acest act normativ este emis pro causa în scopul exclusiv de a nega dreptul său legal cu privire la această suprafață de teren.

În motivarea apelului pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea a susținut că, având în vedere că pretențiile reclamantei au fost admise doar în parte, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia nr. 26 din 1 martie 2013 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat de Parohia "Sf. N." Ciurea, a schimbat în parte sentința apelată și a constatat că reclamanta a dobândit în proprietate - prin prescripția achizitivă de 30 de ani - terenul în suprafață de 9.600 mp, cu destinația de cimitir, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. th. V.V.B. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ciurea, județul Iași împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin acțiune reclamanta Parohia "Sf. N." Ciurea a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea, constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren intravilan în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir. Prin sentința atacată, tribunalul a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir, raportat la dispozițiile Legii nr. 213/1998 anexa III, punctul 10 și ale art. 5 din Legea nr. 18/1991.

Raportat la situația de fapt reținută de instanța de fond, s-a reținut că aceasta a procedat la o aplicare greșită a prevederilor legale. Astfel, potrivit art. 1890 C. civ., toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care nu a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel care invoca această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se putea opune reaua-credință. Prescripția constituie, conform art. 1837 C. civ., un mijloc de a dobândi proprietatea, fiind fondată pe faptul posesiunii (art. 1846 alin. (1) C. civ.). Pentru a putea prescrie, se cere, în lipsa unui just titlu, o posesiune utilă pe o perioada de cel puțin 30 de ani, utilitatea posesiei fiind apreciată în raport de prevederile art. 1847 C. civ., și anume: să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Prin urmare, pentru a se constata intervenită prescripția și, implicit, a se constata existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei se cer a fi îndeplinite toate condițiile enumerate mai sus. S-a reținut că art. 1889 C. civ. stipulează că "prescripția nu se socotește câștigată decât după împlinirea celei din urmă zile a termenului definit prin lege". În prezenta cauză, reclamanta-apelantă a susținut că a exercitat o posesie utilă asupra terenului intravilan, cu destinație de cimitir, timp de peste 60 de ani, iar în dovedirea acestei susțineri a depus la dosarul cauzei extras din "Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din Comuna Ciurea, întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948", din care rezultă că biserica satului Ciurea avea în posesie suprafața totală de 13,8012 ha teren, în șapte parcele, iar martorul M.M.

a declarat că posesia reclamantei asupra cimitirului a început înainte de anul 1933, anul în care el s-a născut. Expertiza tehnică efectuată în cauză la instanța de fond a stabilit că cimitirul din satul Ciurea, comuna Ciurea are o suprafață de 9.600 mp. Este adevărat că Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia menționează în anexa III, punctul 10, că domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit, alături de alte bunuri, din cimitirele orășenești și comunale.

Însă, raportat la "Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din Comuna Ciurea, întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948" rezultă că termenul prescripției achizitive asupra terenului, cu destinația de cimitir, s-a împlinit în ianuarie 1978. Astfel, la data emiterii Hotărârii nr. 51 din 23 august 1999, prin care Consiliul Local al Comunei Ciurea și-a însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul public al comunei - care evidențiază la poziția nr. 451 și cimitirul din satul Ciurea -, termenul de 30 de ani, necesar prescripției achizitive era deja împlinit, iar terenul făcea parte din patrimoniul reclamantei - apelante și nu din domeniul public al Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Ciurea.

Mai mult, prin Hotărârea nr. 16 din 17 februarie 2011, Consiliul Local al Comunei Ciurea și-a însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul privat al comunei Ciurea, iar în anexa nr. 4b la această hotărâre este menționat la punctul 4 cimitirul din satul Ciurea, în suprafață de 0,9593 ha. Așa fiind, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 și următoarele C. civ. de la 1864 pentru a opera uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu (teren în suprafață de 9.600 mp, cu destinație de cimitir), astfel cum este identificat și individualizat prin expertiza tehnică efectuată și prin planul de situație anexat. În ceea ce privește apelul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea, s-a reținut că, potrivit art. 274 (1) C. proc.

civ., "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Astfel, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții "care cade în pretenții". În prezenta cauză, culpa procesuală aparține în totalitate pârâtei apelante atât timp cât, urmare a admiterii apelului declarat de Parohia "Sf. N." Ciurea, s-a reformat în parte sentința tribunalului și s-a admis acțiunea reclamantei și în ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la terenul intravilan, în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir. Împotriva acestei decizii pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Ciurea a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta nu îndeplinește condițiile impuse de art. 1846 - 1847 C. civ. pentru a opera prescripția achizitivă. Uzucapiunea de lungă durată presupune dobândirea proprietății sau a altui drept real prin posesia utilă vreme de 30 de ani, a unui bun imobil aflat în circuitul civil. Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată de art. 1890 C. civ. recurenta susține că este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani. În mod greșit a reținut instanța de apel că reclamanta a avut o posesie utilă asupra terenurilor pe o perioadă de 60 de ani.

În anul 1948 reclamanta avea calitatea de proprietar al acestor terenuri potrivit certificatului de la Arhivele statului, dar, nu se cunoaște data la care reclamanta a pierdut acest drept pentru a se putea calcula momentul de la care începe să curgă cei 30 de ani de posesie. Ulterior, între anii 1974 - 1990, indicați de pârâtă ca făcând parte din perioada în care a operat prescripția achizitivă terenul nu se afla în circuitul civil, iar din 1999 până în 2011 terenul în litigiu figurează ca făcând parte din domeniul public al comunei Ciurea, fiind scos din circuitul civil prin H.C.L. nr. 51 din 23 august 1999. Bunul solicitat se află în domeniul public, având caracter inalienabil și imprescriptibil potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 1844 C. civ., art. 1 și art. 136 pct. 4 din Constituție.

La dosarul cauzei nu s-a depus niciun înscris din care să rezulte plata impozitului de către reclamantă către comuna Ciurea. Uzucapiunea este o sancțiune care se aplică proprietarului neposesor determinată de lipsa de interes în exercitarea prerogativelor proprietății, ceea ce nu se poate spune despre comuna Ciurea. Recursul va fi respins. Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, corect analizate de instanța de fond și de apel, sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 1847 respectiv art. 1890 C. civ., în cauză fiind dovedit că reclamanta a avut posesia continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar asupra bunurilor în litigiu, inclusiv asupra cimitirului, a cărui suprafață s-a constatat prin expertiză că este de 9.600 mp, fiind împlinit termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani.

O probă utilă în aflarea adevărului și stabilirea situației de fapt este raportul de expertiză, potrivit căruia, precum și potrivit susținerilor martorului M.M., momentul începerii posesiei a început în urmă cu mai mult de 30 de ani. Din acest motiv este lipsită de eficiență susținerea recurentei că terenul nu s-a aflat în circuitul civil sau că cimitirul ar fi fost scos din circuitul civil prin H.C.L. nr. 51 din 23 august 1999, deoarece, reclamanta a deținut imobilele încă din anul 1948, iar la data emiterii acestei hotărâri termenul de 30 de ani, necesar prescripției achizitive, era de mult împlinit, lucru dovedit prin "Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din Comuna Ciurea, Județul Iași", întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 precum și de întregul ansamblu probator al cauzei.

Așa fiind, reclamanta nu a pierdut niciodată prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuție, idee ce încearcă să o acrediteze recurenta-pârâtă. Cât privește plata impozitului, la care se referă recurenta, dispozițiile art. 1847 C. civ. nu fac vorbire despre acest lucru, ci statuează: "se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar". Așa cum am arătat deja, aceste condiții au fost amplu și judicios analizate de instanța de fond din perspectiva materialului probator și a conținutului art. 1850 și urm. C. civ., ajungându-se în mod corect la concluzia că sunt îndeplinite cerințele art. 1847 C. civ.

Uzucapiunea nu este o sancțiune ci o instituție juridică definită, așa cum am arătat mai sus, de art. 1847 C. civ., iar reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de acest text pentru prescripția achizitivă de 30 de ani, fiind lipsită de relevanță sub acest aspect, conduita pârâtei cu privire la imobilele în litigiu. Pentru considerentele ce preced, recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea împotriva Deciziei civile nr. 26 din 1 martie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013. Procesat de GGC - NN