ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31
octombrie 2011 la Tribunalului Iași reclamanta Parohia "Sf. N."
Ciurea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea
Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea ca prin hotărârea ce se va pronunța
instanța să constate dreptul său de proprietate dobândit pe calea uzucapiunii
de 30 de ani, cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire și curtea
care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren intravilan în
suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir.
În drept au fost
invocate dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și art. 930 noul C. civ.
S-a susținut că, în
fapt, Parohia "Sf. N." Ciurea stăpânește, începând cu anul 1948, așa
cum reiese din documentația depusă la dosar următoarele imobile: biserica, casa
de prăznuire și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp;
teren intravilan în suprafață de 15.000 mp cu destinație de cimitir.
Parohia "Sf.
N." Ciurea are o existență de peste 60 de ani, existența consemnată în
hrisoavele vechi, dar și în documentele de evidență a acelor ani. Clădirile mai
sus amintite au fost dintotdeauna în posesia și folosința Parohiei "Sf.
N." Ciurea, posesie pe care o continuă și astăzi în mod netulburat și sub
nume de proprietar.
Parohia "Sf.
N." Ciurea a întreținut aceste clădiri, stăpânindu-le netulburat, în mod
efectiv, fără întrerupere și sub nume de proprietar.
Întrucât, la vremea
edificării acestor construcții, legislația timpului nu presupunea existența
unor autorizații de construcții sau a unor cărți funciare, Parohia Ciurea nu
deține acte de proprietate autentice, ci doar niște acte primare în dovedirea
dreptului de proprietate: copie - extras din "Borderoul populației
proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna Ciurea, jud. Iași -
întocmit conform Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 și
Registru de inventar jurnal.
Tribunalul Iași, prin
Sentința civilă nr. 2400 din 3 octombrie 2012 a admis în parte acțiunea. A fost
respinsă cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de
proprietate pentru suprafața de 15000 mp, cu destinație cimitir. A fost
obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2001 lei, cheltuieli de
judecată.
Pentru a se pronunța
astfel instanța a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin
prescripție achizitivă de 30 de ani, asupra următoarelor imobile biserica, în
suprafață construită la sol 228 mp; prăznicar, în suprafață construită la sol
de 152 mp; teren, în suprafață de 9987 mp, identificat în schița anexa 1 a
raportului de expertiză întocmit de inginer V.V.B.
S-a mai reținut că
dispoziția legală invocată de reclamantă, respectiv art. 930 din noul C. civ.
nu se aplică având în vedere dispozițiile art. 82 din Legea nr. 71/2011 care
prevăd: Dispozițiile art. 930 - 934 C. civ. referitoare la uzucapiunea
imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data
intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început
înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune
în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la
data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu
erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de
uzucapiune din vechiul C. civ.
Art. 6 alin. (4) din
noul C. civ. prevede că uzucapiunile începute la data intrării în vigoare a
acestuia (4 octombrie 2010) sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care
le-au instituit. În consecință, s-a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile
dispozițiile vechiului C. civ.
Uzucapiunea, invocată
în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de
dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în
patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex,
constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și în condițiile
prevăzute de lege.
Prescripția
achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea
dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute
de art. 1847 C. civ. Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie
continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Pentru a stabili
caracterul continuu și neîntrerupt al posesiei, conform art. 1850 C. civ.,
trebuie stabilit momentul începerii posesiei. Posesia reclamantei a început în
urmă cu mai mult de 30 de ani, conform celor declarate de martorul M.M.,
coroborate cu concluziile raportului de expertiză și a continuat până în
prezent.
Tribunalul a reținut
că, în cauză, prezumția de continuitate și neîntrerupere nu este răsturnată și
face dovada unei posesii utile sub aspectul caracterului continuu și
neîntrerupt al acesteia.
Referitor la
caracterul netulburat al posesiei, acesta este prezumat, deoarece pârâta nu a
invocat și probat existența viciului tulburării, conform art. 1851 C. civ.
Caracterul public al
posesiei, în sensul art. 1852 C. civ. este dovedit de declarația martorului
care atestă că reclamanta nu a exercitat posesia "în ascuns", nu a
avut probleme cu vecinii referitor la posesie.
În ce privește
caracterul neprecar al posesiei, art. 1853 alin. (2) C. civ. dispune că
precaritatea constă în acea "posesie exercitată asupra unui lucru al
altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său". Posesia sub nume de
proprietar este prezumată (art. 1854 C. civ.).
Fiind dovedit în
cauză elementul material al posesiei, tribunalul a constatat că, drept urmare a
aplicării prezumției instituite de art. 1854 C. civ., care face din elementul
material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost
răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamanta a probat posesia utilă
exercitată până în prezent.
În ceea ce privește
termenul de prescripție achizitivă, instanța a notat că reclamanta a solicitat
constatarea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii de 30 de ani,
potrivit art. 1890 C. civ. în fapt, posesia a început în urmă cu peste 60 de
ani, iar la momentul judecării cauzei se împlinise termenul de 30 de ani,
necesar pentru a uzucapa.
În ce privește
imobilele cu privire la care sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii,
tribunalul a constatat că acestea sunt următoarele: biserica, în suprafață
construită la sol de 228 mp; prăznicar, în suprafață construită la sol de 152
mp; teren în suprafață de 9987 mp identificat în schița anexa 1 a raportului de
expertiză întocmit de inginer V.V.B.
Instanța a respins
cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune
pentru suprafața de 15.000 mp, având în vedere destinația acestuia, respectiv
"cimitir", dispozițiile Legii nr. 213/1998 anexa III, punctul 10 și
ale art. 5 din Legea nr. 18/1991.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel atât reclamanta Parohia " Sf. N." Ciurea,
cât și pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea
Parohia "Sf. N."
Ciurea a susținut că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) pct. c din Legea
nr. 213/1998: "bunurile din domeniul public sunt inalienabile,
insesizabile și imprescriptibile (...) nu pot fi dobândite de către alte
persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credință asupra
bunurilor imobile" însă, inalienabilitatea bunurilor din domeniul public
operează numai atâta timp cât bunul aparține acestui domeniu. Per a contrario,
de îndată ce un bun, prin decizia autorității publice competente, este
dezafectat din domeniul public și trecut în domeniul privat, el va putea fi
înstrăinat în condițiile legii.
Or, în speță, prin
hotărârea Consiliului Local al Comunei Ciurea nr. 16 din 17 februarie 2011,
acest teren, în suprafață de 15.000 mp., având destinația de cimitir, a fost
trecut în domeniul privat al comunei Ciurea.
Hotărârea nr. 16,
prin care cimitirul a fost trecut în domeniul privat al comunei, a fost emisă
în data de 17 februarie 2011, în cursul litigiului, fiind evident faptul că
acest act normativ este emis pro causa în scopul exclusiv de a nega dreptul său
legal cu privire la această suprafață de teren.
În motivarea apelului
pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea a susținut că, având
în vedere că pretențiile reclamantei au fost admise doar în parte, nu poate fi
obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 26
din 1 martie 2013 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat
de Parohia "Sf. N." Ciurea, a schimbat în parte sentința apelată și a
constatat că reclamanta a dobândit în proprietate - prin prescripția achizitivă
de 30 de ani - terenul în suprafață de 9.600 mp, cu destinația de cimitir,
conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. th.
V.V.B. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins
apelul pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ciurea, județul Iași
împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a se pronunța
astfel instanța a reținut că prin acțiune reclamanta Parohia "Sf. N."
Ciurea a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială -
Comuna Ciurea, constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea
uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire
și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren
intravilan în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir.
Prin sentința
atacată, tribunalul a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate
asupra terenului intravilan, în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de
cimitir, raportat la dispozițiile Legii nr. 213/1998 anexa III, punctul 10 și
ale art. 5 din Legea nr. 18/1991.
Raportat la situația
de fapt reținută de instanța de fond, s-a reținut că aceasta a procedat la o
aplicare greșită a prevederilor legale.
Astfel, potrivit art.
1890 C. civ., toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu
le-a declarat imprescriptibile și pentru care nu a definit un termen de
prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel care invoca această
prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se putea opune
reaua-credință.
Prescripția
constituie, conform art. 1837 C. civ., un mijloc de a dobândi proprietatea,
fiind fondată pe faptul posesiunii (art. 1846 alin. (1) C. civ.). Pentru a
putea prescrie, se cere, în lipsa unui just titlu, o posesiune utilă pe o
perioada de cel puțin 30 de ani, utilitatea posesiei fiind apreciată în raport
de prevederile art. 1847 C. civ., și anume: să fie continuă, neîntreruptă,
netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Prin urmare, pentru a
se constata intervenită prescripția și, implicit, a se constata existența
dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei se cer a fi îndeplinite
toate condițiile enumerate mai sus.
S-a reținut că art.
1889 C. civ. stipulează că "prescripția nu se socotește câștigată decât
după împlinirea celei din urmă zile a termenului definit prin lege".
În prezenta cauză,
reclamanta-apelantă a susținut că a exercitat o posesie utilă asupra terenului
intravilan, cu destinație de cimitir, timp de peste 60 de ani, iar în dovedirea
acestei susțineri a depus la dosarul cauzei extras din "Borderoul
populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din Comuna Ciurea,
întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie
1948", din care rezultă că biserica satului Ciurea avea în posesie
suprafața totală de 13,8012 ha teren, în șapte parcele, iar martorul M.M. a
declarat că posesia reclamantei asupra cimitirului a început înainte de anul
1933, anul în care el s-a născut.
Expertiza tehnică
efectuată în cauză la instanța de fond a stabilit că cimitirul din satul
Ciurea, comuna Ciurea are o suprafață de 9.600 mp.
Este adevărat că
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
menționează în anexa III, punctul 10, că domeniul public local al comunelor,
orașelor și municipiilor este alcătuit, alături de alte bunuri, din cimitirele
orășenești și comunale.
Însă, raportat la
"Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din
Comuna Ciurea, întocmit conform recensământului agricol și al populației din
ianuarie 1948" rezultă că termenul prescripției achizitive asupra
terenului, cu destinația de cimitir, s-a împlinit în ianuarie 1978.
Astfel, la data
emiterii Hotărârii nr. 51 din 23 august 1999, prin care Consiliul Local al
Comunei Ciurea și-a însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul
public al comunei - care evidențiază la poziția nr. 451 și cimitirul din satul
Ciurea -, termenul de 30 de ani, necesar prescripției achizitive era deja
împlinit, iar terenul făcea parte din patrimoniul reclamantei - apelante și nu
din domeniul public al Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Ciurea.
Mai mult, prin
Hotărârea nr. 16 din 17 februarie 2011, Consiliul Local al Comunei Ciurea și-a
însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul privat al comunei
Ciurea, iar în anexa nr. 4b la această hotărâre este menționat la punctul 4
cimitirul din satul Ciurea, în suprafață de 0,9593 ha.
Așa fiind, s-a
apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 și următoarele
C. civ. de la 1864 pentru a opera uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului
de proprietate asupra imobilului din litigiu (teren în suprafață de 9.600 mp,
cu destinație de cimitir), astfel cum este identificat și individualizat prin
expertiza tehnică efectuată și prin planul de situație anexat.
În ceea ce privește
apelul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea, s-a
reținut că, potrivit art. 274 (1) C. proc. civ., "Partea care cade în
pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de
judecată".
Astfel, fundamentul
juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa
procesuală a părții "care cade în pretenții".
În prezenta cauză,
culpa procesuală aparține în totalitate pârâtei apelante atât timp cât, urmare
a admiterii apelului declarat de Parohia "Sf. N." Ciurea, s-a
reformat în parte sentința tribunalului și s-a admis acțiunea reclamantei și în
ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea
uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la terenul intravilan, în suprafață de
15.000 mp, cu destinație de cimitir.
Împotriva acestei
decizii pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Ciurea a formulat
recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a
susținut că reclamanta nu îndeplinește condițiile impuse de art. 1846 - 1847 C.
civ. pentru a opera prescripția achizitivă. Uzucapiunea de lungă durată
presupune dobândirea proprietății sau a altui drept real prin posesia utilă
vreme de 30 de ani, a unui bun imobil aflat în circuitul civil.
Pentru dobândirea
dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum
este reglementată de art. 1890 C. civ. recurenta susține că este necesar să fie
îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă,
neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani.
În mod greșit a
reținut instanța de apel că reclamanta a avut o posesie utilă asupra
terenurilor pe o perioadă de 60 de ani.
În anul 1948
reclamanta avea calitatea de proprietar al acestor terenuri potrivit
certificatului de la Arhivele statului, dar, nu se cunoaște data la care
reclamanta a pierdut acest drept pentru a se putea calcula momentul de la care
începe să curgă cei 30 de ani de posesie.
Ulterior, între anii
1974 - 1990, indicați de pârâtă ca făcând parte din perioada în care a operat
prescripția achizitivă terenul nu se afla în circuitul civil, iar din 1999 până
în 2011 terenul în litigiu figurează ca făcând parte din domeniul public al
comunei Ciurea, fiind scos din circuitul civil prin H.C.L. nr. 51 din 23 august
1999.
Bunul solicitat se
află în domeniul public, având caracter inalienabil și imprescriptibil potrivit
dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 11 din Legea nr.
213/1998, art. 1844 C. civ., art. 1 și art. 136 pct. 4 din Constituție.
La dosarul cauzei nu
s-a depus niciun înscris din care să rezulte plata impozitului de către
reclamantă către comuna Ciurea.
Uzucapiunea este o
sancțiune care se aplică proprietarului neposesor determinată de lipsa de
interes în exercitarea prerogativelor proprietății, ceea ce nu se poate spune
despre comuna Ciurea.
Recursul va fi
respins.
Așa cum rezultă din
actele și lucrările dosarului, corect analizate de instanța de fond și de apel,
sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 1847 respectiv art. 1890 C. civ.,
în cauză fiind dovedit că reclamanta a avut posesia continuă, neîntreruptă,
netulburată, publică și sub nume de proprietar asupra bunurilor în litigiu,
inclusiv asupra cimitirului, a cărui suprafață s-a constatat prin expertiză că
este de 9.600 mp, fiind împlinit termenul de prescripție achizitivă de 30 de
ani.
O probă utilă în
aflarea adevărului și stabilirea situației de fapt este raportul de expertiză,
potrivit căruia, precum și potrivit susținerilor martorului M.M., momentul
începerii posesiei a început în urmă cu mai mult de 30 de ani.
Din acest motiv este
lipsită de eficiență susținerea recurentei că terenul nu s-a aflat în circuitul
civil sau că cimitirul ar fi fost scos din circuitul civil prin H.C.L. nr. 51
din 23 august 1999, deoarece, reclamanta a deținut imobilele încă din anul
1948, iar la data emiterii acestei hotărâri termenul de 30 de ani, necesar
prescripției achizitive, era de mult împlinit, lucru dovedit prin
"Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din
Comuna Ciurea, Județul Iași", întocmit conform recensământului agricol și
al populației din ianuarie 1948 precum și de întregul ansamblu probator al
cauzei.
Așa fiind, reclamanta
nu a pierdut niciodată prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor
în discuție, idee ce încearcă să o acrediteze recurenta-pârâtă.
Cât privește plata
impozitului, la care se referă recurenta, dispozițiile art. 1847 C. civ. nu fac
vorbire despre acest lucru, ci statuează: "se cere o posesiune continuă,
neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar". Așa cum am
arătat deja, aceste condiții au fost amplu și judicios analizate de instanța de
fond din perspectiva materialului probator și a conținutului art. 1850 și urm.
C. civ., ajungându-se în mod corect la concluzia că sunt îndeplinite cerințele
art. 1847 C. civ.
Uzucapiunea nu este o
sancțiune ci o instituție juridică definită, așa cum am arătat mai sus, de art.
1847 C. civ., iar reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de acest text
pentru prescripția achizitivă de 30 de ani, fiind lipsită de relevanță sub
acest aspect, conduita pârâtei cu privire la imobilele în litigiu.
Pentru considerentele
ce preced, recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea împotriva
Deciziei civile nr. 26 din 1 martie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat
de GGC - NN