ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4751/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31

octombrie 2011 la Tribunalului Iași reclamanta Parohia "Sf. N."

Ciurea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea

Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea ca prin hotărârea ce se va pronunța

instanța să constate dreptul său de proprietate dobândit pe calea uzucapiunii

de 30 de ani, cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire și curtea

care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren intravilan în

suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și art. 930 noul C. civ.

S-a susținut că, în

fapt, Parohia "Sf. N." Ciurea stăpânește, începând cu anul 1948, așa

cum reiese din documentația depusă la dosar următoarele imobile: biserica, casa

de prăznuire și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp;

teren intravilan în suprafață de 15.000 mp cu destinație de cimitir.

Parohia "Sf.

N." Ciurea are o existență de peste 60 de ani, existența consemnată în

hrisoavele vechi, dar și în documentele de evidență a acelor ani. Clădirile mai

sus amintite au fost dintotdeauna în posesia și folosința Parohiei "Sf.

N." Ciurea, posesie pe care o continuă și astăzi în mod netulburat și sub

nume de proprietar.

Parohia "Sf.

N." Ciurea a întreținut aceste clădiri, stăpânindu-le netulburat, în mod

efectiv, fără întrerupere și sub nume de proprietar.

Întrucât, la vremea

edificării acestor construcții, legislația timpului nu presupunea existența

unor autorizații de construcții sau a unor cărți funciare, Parohia Ciurea nu

deține acte de proprietate autentice, ci doar niște acte primare în dovedirea

dreptului de proprietate: copie - extras din "Borderoul populației

proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna Ciurea, jud. Iași -

întocmit conform Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 și

Registru de inventar jurnal.

Tribunalul Iași, prin

Sentința civilă nr. 2400 din 3 octombrie 2012 a admis în parte acțiunea. A fost

respinsă cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de

proprietate pentru suprafața de 15000 mp, cu destinație cimitir. A fost

obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2001 lei, cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin

prescripție achizitivă de 30 de ani, asupra următoarelor imobile biserica, în

suprafață construită la sol 228 mp; prăznicar, în suprafață construită la sol

de 152 mp; teren, în suprafață de 9987 mp, identificat în schița anexa 1 a

raportului de expertiză întocmit de inginer V.V.B.

S-a mai reținut că

dispoziția legală invocată de reclamantă, respectiv art. 930 din noul C. civ.

nu se aplică având în vedere dispozițiile art. 82 din Legea nr. 71/2011 care

prevăd: Dispozițiile art. 930 - 934 C. civ. referitoare la uzucapiunea

imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data

intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început

înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune

în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la

data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu

erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de

uzucapiune din vechiul C. civ.

Art. 6 alin. (4) din

noul C. civ. prevede că uzucapiunile începute la data intrării în vigoare a

acestuia (4 octombrie 2010) sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care

le-au instituit. În consecință, s-a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile

dispozițiile vechiului C. civ.

Uzucapiunea, invocată

în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de

dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în

patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex,

constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și în condițiile

prevăzute de lege.

Prescripția

achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea

dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute

de art. 1847 C. civ. Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie

continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Pentru a stabili

caracterul continuu și neîntrerupt al posesiei, conform art. 1850 C. civ.,

trebuie stabilit momentul începerii posesiei. Posesia reclamantei a început în

urmă cu mai mult de 30 de ani, conform celor declarate de martorul M.M.,

coroborate cu concluziile raportului de expertiză și a continuat până în

prezent.

Tribunalul a reținut

că, în cauză, prezumția de continuitate și neîntrerupere nu este răsturnată și

face dovada unei posesii utile sub aspectul caracterului continuu și

neîntrerupt al acesteia.

Referitor la

caracterul netulburat al posesiei, acesta este prezumat, deoarece pârâta nu a

invocat și probat existența viciului tulburării, conform art. 1851 C. civ.

Caracterul public al

posesiei, în sensul art. 1852 C. civ. este dovedit de declarația martorului

care atestă că reclamanta nu a exercitat posesia "în ascuns", nu a

avut probleme cu vecinii referitor la posesie.

În ce privește

caracterul neprecar al posesiei, art. 1853 alin. (2) C. civ. dispune că

precaritatea constă în acea "posesie exercitată asupra unui lucru al

altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său". Posesia sub nume de

proprietar este prezumată (art. 1854 C. civ.).

Fiind dovedit în

cauză elementul material al posesiei, tribunalul a constatat că, drept urmare a

aplicării prezumției instituite de art. 1854 C. civ., care face din elementul

material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost

răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamanta a probat posesia utilă

exercitată până în prezent.

În ceea ce privește

termenul de prescripție achizitivă, instanța a notat că reclamanta a solicitat

constatarea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii de 30 de ani,

potrivit art. 1890 C. civ. în fapt, posesia a început în urmă cu peste 60 de

ani, iar la momentul judecării cauzei se împlinise termenul de 30 de ani,

necesar pentru a uzucapa.

În ce privește

imobilele cu privire la care sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii,

tribunalul a constatat că acestea sunt următoarele: biserica, în suprafață

construită la sol de 228 mp; prăznicar, în suprafață construită la sol de 152

mp; teren în suprafață de 9987 mp identificat în schița anexa 1 a raportului de

expertiză întocmit de inginer V.V.B.

Instanța a respins

cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune

pentru suprafața de 15.000 mp, având în vedere destinația acestuia, respectiv

"cimitir", dispozițiile Legii nr. 213/1998 anexa III, punctul 10 și

ale art. 5 din Legea nr. 18/1991.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta Parohia " Sf. N." Ciurea,

cât și pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea

Parohia "Sf. N."

Ciurea a susținut că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) pct. c din Legea

nr. 213/1998: "bunurile din domeniul public sunt inalienabile,

insesizabile și imprescriptibile (...) nu pot fi dobândite de către alte

persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credință asupra

bunurilor imobile" însă, inalienabilitatea bunurilor din domeniul public

operează numai atâta timp cât bunul aparține acestui domeniu. Per a contrario,

de îndată ce un bun, prin decizia autorității publice competente, este

dezafectat din domeniul public și trecut în domeniul privat, el va putea fi

înstrăinat în condițiile legii.

Or, în speță, prin

hotărârea Consiliului Local al Comunei Ciurea nr. 16 din 17 februarie 2011,

acest teren, în suprafață de 15.000 mp., având destinația de cimitir, a fost

trecut în domeniul privat al comunei Ciurea.

Hotărârea nr. 16,

prin care cimitirul a fost trecut în domeniul privat al comunei, a fost emisă

în data de 17 februarie 2011, în cursul litigiului, fiind evident faptul că

acest act normativ este emis pro causa în scopul exclusiv de a nega dreptul său

legal cu privire la această suprafață de teren.

În motivarea apelului

pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea a susținut că, având

în vedere că pretențiile reclamantei au fost admise doar în parte, nu poate fi

obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 26

din 1 martie 2013 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat

de Parohia "Sf. N." Ciurea, a schimbat în parte sentința apelată și a

constatat că reclamanta a dobândit în proprietate - prin prescripția achizitivă

de 30 de ani - terenul în suprafață de 9.600 mp, cu destinația de cimitir,

conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. th.

V.V.B. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins

apelul pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Ciurea, județul Iași

împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut că prin acțiune reclamanta Parohia "Sf. N."

Ciurea a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială -

Comuna Ciurea, constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea

uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire

și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren

intravilan în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir.

Prin sentința

atacată, tribunalul a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate

asupra terenului intravilan, în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de

cimitir, raportat la dispozițiile Legii nr. 213/1998 anexa III, punctul 10 și

ale art. 5 din Legea nr. 18/1991.

Raportat la situația

de fapt reținută de instanța de fond, s-a reținut că aceasta a procedat la o

aplicare greșită a prevederilor legale.

Astfel, potrivit art.

1890 C. civ., toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu

le-a declarat imprescriptibile și pentru care nu a definit un termen de

prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel care invoca această

prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se putea opune

reaua-credință.

Prescripția

constituie, conform art. 1837 C. civ., un mijloc de a dobândi proprietatea,

fiind fondată pe faptul posesiunii (art. 1846 alin. (1) C. civ.). Pentru a

putea prescrie, se cere, în lipsa unui just titlu, o posesiune utilă pe o

perioada de cel puțin 30 de ani, utilitatea posesiei fiind apreciată în raport

de prevederile art. 1847 C. civ., și anume: să fie continuă, neîntreruptă,

netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Prin urmare, pentru a

se constata intervenită prescripția și, implicit, a se constata existența

dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei se cer a fi îndeplinite

toate condițiile enumerate mai sus.

S-a reținut că art.

1889 C. civ. stipulează că "prescripția nu se socotește câștigată decât

după împlinirea celei din urmă zile a termenului definit prin lege".

În prezenta cauză,

reclamanta-apelantă a susținut că a exercitat o posesie utilă asupra terenului

intravilan, cu destinație de cimitir, timp de peste 60 de ani, iar în dovedirea

acestei susțineri a depus la dosarul cauzei extras din "Borderoul

populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din Comuna Ciurea,

întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie

1948", din care rezultă că biserica satului Ciurea avea în posesie

suprafața totală de 13,8012 ha teren, în șapte parcele, iar martorul M.M. a

declarat că posesia reclamantei asupra cimitirului a început înainte de anul

1933, anul în care el s-a născut.

Expertiza tehnică

efectuată în cauză la instanța de fond a stabilit că cimitirul din satul

Ciurea, comuna Ciurea are o suprafață de 9.600 mp.

Este adevărat că

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia

menționează în anexa III, punctul 10, că domeniul public local al comunelor,

orașelor și municipiilor este alcătuit, alături de alte bunuri, din cimitirele

orășenești și comunale.

Însă, raportat la

"Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din

Comuna Ciurea, întocmit conform recensământului agricol și al populației din

ianuarie 1948" rezultă că termenul prescripției achizitive asupra

terenului, cu destinația de cimitir, s-a împlinit în ianuarie 1978.

Astfel, la data

emiterii Hotărârii nr. 51 din 23 august 1999, prin care Consiliul Local al

Comunei Ciurea și-a însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul

public al comunei - care evidențiază la poziția nr. 451 și cimitirul din satul

Ciurea -, termenul de 30 de ani, necesar prescripției achizitive era deja

împlinit, iar terenul făcea parte din patrimoniul reclamantei - apelante și nu

din domeniul public al Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Ciurea.

Mai mult, prin

Hotărârea nr. 16 din 17 februarie 2011, Consiliul Local al Comunei Ciurea și-a

însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul privat al comunei

Ciurea, iar în anexa nr. 4b la această hotărâre este menționat la punctul 4

cimitirul din satul Ciurea, în suprafață de 0,9593 ha.

Așa fiind, s-a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 și următoarele

C. civ. de la 1864 pentru a opera uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului

de proprietate asupra imobilului din litigiu (teren în suprafață de 9.600 mp,

cu destinație de cimitir), astfel cum este identificat și individualizat prin

expertiza tehnică efectuată și prin planul de situație anexat.

În ceea ce privește

apelul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea, s-a

reținut că, potrivit art. 274 (1) C. proc. civ., "Partea care cade în

pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată".

Astfel, fundamentul

juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa

procesuală a părții "care cade în pretenții".

În prezenta cauză,

culpa procesuală aparține în totalitate pârâtei apelante atât timp cât, urmare

a admiterii apelului declarat de Parohia "Sf. N." Ciurea, s-a

reformat în parte sentința tribunalului și s-a admis acțiunea reclamantei și în

ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea

uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la terenul intravilan, în suprafață de

15.000 mp, cu destinație de cimitir.

Împotriva acestei

decizii pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Ciurea a formulat

recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a

susținut că reclamanta nu îndeplinește condițiile impuse de art. 1846 - 1847 C.

civ. pentru a opera prescripția achizitivă. Uzucapiunea de lungă durată

presupune dobândirea proprietății sau a altui drept real prin posesia utilă

vreme de 30 de ani, a unui bun imobil aflat în circuitul civil.

Pentru dobândirea

dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum

este reglementată de art. 1890 C. civ. recurenta susține că este necesar să fie

îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă,

neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani.

În mod greșit a

reținut instanța de apel că reclamanta a avut o posesie utilă asupra

terenurilor pe o perioadă de 60 de ani.

În anul 1948

reclamanta avea calitatea de proprietar al acestor terenuri potrivit

certificatului de la Arhivele statului, dar, nu se cunoaște data la care

reclamanta a pierdut acest drept pentru a se putea calcula momentul de la care

începe să curgă cei 30 de ani de posesie.

Ulterior, între anii

1974 - 1990, indicați de pârâtă ca făcând parte din perioada în care a operat

prescripția achizitivă terenul nu se afla în circuitul civil, iar din 1999 până

în 2011 terenul în litigiu figurează ca făcând parte din domeniul public al

comunei Ciurea, fiind scos din circuitul civil prin H.C.L. nr. 51 din 23 august

1999.

Bunul solicitat se

află în domeniul public, având caracter inalienabil și imprescriptibil potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 11 din Legea nr.

213/1998, art. 1844 C. civ., art. 1 și art. 136 pct. 4 din Constituție.

La dosarul cauzei nu

s-a depus niciun înscris din care să rezulte plata impozitului de către

reclamantă către comuna Ciurea.

Uzucapiunea este o

sancțiune care se aplică proprietarului neposesor determinată de lipsa de

interes în exercitarea prerogativelor proprietății, ceea ce nu se poate spune

despre comuna Ciurea.

Recursul va fi

respins.

Așa cum rezultă din

actele și lucrările dosarului, corect analizate de instanța de fond și de apel,

sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 1847 respectiv art. 1890 C. civ.,

în cauză fiind dovedit că reclamanta a avut posesia continuă, neîntreruptă,

netulburată, publică și sub nume de proprietar asupra bunurilor în litigiu,

inclusiv asupra cimitirului, a cărui suprafață s-a constatat prin expertiză că

este de 9.600 mp, fiind împlinit termenul de prescripție achizitivă de 30 de

ani.

O probă utilă în

aflarea adevărului și stabilirea situației de fapt este raportul de expertiză,

potrivit căruia, precum și potrivit susținerilor martorului M.M., momentul

începerii posesiei a început în urmă cu mai mult de 30 de ani.

Din acest motiv este

lipsită de eficiență susținerea recurentei că terenul nu s-a aflat în circuitul

civil sau că cimitirul ar fi fost scos din circuitul civil prin H.C.L. nr. 51

din 23 august 1999, deoarece, reclamanta a deținut imobilele încă din anul

1948, iar la data emiterii acestei hotărâri termenul de 30 de ani, necesar

prescripției achizitive, era de mult împlinit, lucru dovedit prin

"Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din

Comuna Ciurea, Județul Iași", întocmit conform recensământului agricol și

al populației din ianuarie 1948 precum și de întregul ansamblu probator al

cauzei.

Așa fiind, reclamanta

nu a pierdut niciodată prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor

în discuție, idee ce încearcă să o acrediteze recurenta-pârâtă.

Cât privește plata

impozitului, la care se referă recurenta, dispozițiile art. 1847 C. civ. nu fac

vorbire despre acest lucru, ci statuează: "se cere o posesiune continuă,

neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar". Așa cum am

arătat deja, aceste condiții au fost amplu și judicios analizate de instanța de

fond din perspectiva materialului probator și a conținutului art. 1850 și urm.

C. civ., ajungându-se în mod corect la concluzia că sunt îndeplinite cerințele

art. 1847 C. civ.

Uzucapiunea nu este o

sancțiune ci o instituție juridică definită, așa cum am arătat mai sus, de art.

1847 C. civ., iar reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de acest text

pentru prescripția achizitivă de 30 de ani, fiind lipsită de relevanță sub

acest aspect, conduita pârâtei cu privire la imobilele în litigiu.

Pentru considerentele

ce preced, recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială - Comuna Ciurea împotriva

Deciziei civile nr. 26 din 1 martie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - NN