ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4678/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 mai 2010, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pentru Biserica "S.I.G.A." Zlataust Iași, a solicitat instanței - în contradictoriu cu Municipiul Iași, prin Primar și Consiliul local al Municipiului Iași - să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor compuse din biserică, locuință, capelă lumânări, magazie, casă prăznicar, casa cântărețului, casa parohială, magazie, foișor și terenul aferent acestor construcții, în suprafață totală de 4.240 mp.

Motivând cererea, reclamanta, prin reprezentant legal, a arătat că imobilele compuse din Biserica "S.I.G.A." Zlataust Iași, locuință din piatră și cărămidă, capela lumânări, magazia din lemn și terenul aferent acestora în suprafață de 2.059 mp sunt situate în Iași, str. Z. nr. a, casa prăznicar și terenul intravilan aferent acesteia sunt situate în Iași, str. Z. nr. b, casa cântărețului și terenul intravilan aferent acestuia sunt situate în Iași, str. Z. nr. c, iar construcțiile casă parohială, magazie, foișor și terenul intravilan aferent acestora sunt situate în Iași, str. Z. nr. d. Reclamanta a susținut că Biserica "S.I.G.A." Zlataust Iași a fost zidită în anul 1683 de G.D.V. pe terenul proprietatea sa, iar de atunci și până în prezent terenul și clădirile se află în posesia și folosința acestei biserici, posesie ce a fost continuă, netulburată, utilă, legitimă, de bună-credință, publică, neechivocă și sub nume de proprietar.

S-a mai arătat că biserica a investit mereu în aceste construcții, întreținându-le și stăpânindu-le, dar, întrucât la vremea edificării acestora legislația timpului nu prevedea existența unor autorizații de construcție sau a unor cărți funciare, nu deține acte de proprietate autentice - doar niște acte preliminare în dovedirea dreptului de proprietate - neputând uza de acestea pe calea unei acțiuni în realizarea dreptului. Mai susține reclamanta, că, întrucât de peste 300 ani posesia asupra acestor clădiri și terenuri este continuă, netulburată, utilă, legitimă, publică și sub nume de proprietar trebuie să se constate că este singurul proprietar al acestor imobile. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., coroborat cu art. 1859 - 1860 și 1890 C. civ. La termenul de judecată din 7 noiembrie 2011 reclamanta, prin reprezentant legal, a precizat că înțelege să se judece numai cu pârâtul Municipiul Iași prin Primar nu și cu Consiliul Local al municipiului Iași.

Învestit în primă instanță, Tribunalul Iași, secția I civilă, prin Sentința nr. 616 din 19 martie 2012, a admis acțiunea și în consecință a constatat că reclamanta Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru Biserica "S.I.G.A." Zlataust Iași a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra imobilelor: teren în suprafață de 2.060 mp situat în Iași, str. Z. nr. a, pe care se află amplasate Biserica "S.I.G.A.", locuința, capelă, lumânar și magazie; teren în suprafață de 782 mp, situat în Iași, str. Z. nr. d, pe care se află amplasate casa parohială, locuință pentru preot, garaj, magazie și foișor; teren în suprafață de 665 mp, situat în Iași, str. Z. nr. e, pe care se află amplasate casa locuință cântăreț și teren în suprafață de 279 mp, situat în Iași, str. Z., nr. b, pe care se află amplasată casa prăznicar, imobile în suprafață totală de 3.786 mp, identificate și delimitate prin expertiza topo-cadastrală și raportul suplimentar efectuate în cauză.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 1890, 1847 și urm. din C. civ., pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani.

S-a reținut ca moment al începerii posesiei de către reclamantă asupra imobilelor în litigiu, anul 1940, împrejurare ce rezultă din înscrisurile intitulate "Carte de proprietate și fișa definitivă a proprietății" Parohiei "S.I.G.A.", procesul-verbal de hotărnicie din 4 decembrie 1940, planul proprietăților imobiliare ale bisericii și schițele anexă, Inventarul clădirilor Parohiei, afectate serviciilor publice, precum și alte acte care atestă că în decembrie 1990, proprietățile parohiei se compuneau din următoarele trupuri: locul cu Biserica "S.I.G.A." - construcție și teren, casă parohială - construcție și teren, casa cântărețului - construcție și teren, casa îngrijitorului - construcție și teren, casă prăznicală - construcție și teren, toate în suprafață totală de circa 5.340 mp - 4.100 mp.

Din depoziția martorului S.G. a reieșit că parohia (biserica) este proprietara acestor imobile de peste 30 de ani, mai exact de circa 200 de ani, posesia asupra acestor bunuri imobile fiind exercitată de reclamantă în mod continuu și public, nefiind revendicată de nimeni. Expertiza tehnică topo-cadastrală efectuată în cauză, raportul suplimentar de expertiză precum și precizările depuse de expert la termenul de judecată din 30 ianuarie 2012, au evidențiat faptul că suprafața totală de teren identificată ca fiind în posesia reclamantei este de 3.786 mp, respectiv, 2.060 mp - situată în Iași, str. Z. nr. a; 782 mp - str. Z. nr. d; 665 mp - situată în Iași, str. Z. nr. e și 279 mp - situată în Iași, str. Z. nr. b, toate cele patru amplasamente fiind stăpânite de aceasta de peste 30 de ani în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar.

În consecință, față de materialul probator administrat, instanța a constatat că termenul de prescripție a curs neîntrerupt - începând din anii 1936 - 1940, nefiind probată existența vreunui caz de întrerupere, reclamanta făcând dovada că a exercitat o posesie neviciată și neîntreruptă de peste 30 de ani a bunurilor imobile în litigiu. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Iași, secția civilă, care, prin Decizia nr. 19 din 15 februarie 2013, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței de pârâtul Municipiul Iași, reținând că posesia nu a fost viciată, actele materiale de stăpânire demonstrând intenția reclamantei de a se comporta ca un adevărat titular al dreptului de proprietate.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Iași, prin Primar care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 din C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează: - excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Iași, a fost greșit respinsă. Astfel, chiar dacă pârâta ar fi făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a uzucapa, nu a dovedit calitatea de proprietar nediligent a pârâtului. - pentru imobilele situate în str. Z. nr. e și b, sunt înregistrate alte persoane ca posesori ai terenului. Astfel, se arată, pentru imobilul în suprafață de 619 mp din str. Z. nr. e, apare ca posesor numitul L.C. iar pentru imobilul de 267 mp din str. Z. nr. b este înregistrată în evidențele cadastrale, Z.M.

Ca atare, conchide recurenta, reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a uzucapa întregul imobil, teren și construcții. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed. Pentru început, se impune a preciza că niciuna din criticile formulate de recurent, nu poate fi încadrată în ipoteza vizată de pct. 6 al art. 304 din vechiul C. proc. civ., aplicabil cauzei. Astfel, cele două ipoteze ale textului au ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale, instanța fiind obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție.

Or, prin decizia atacată, instanța (care a respins apelul declarat împotriva sentinței) nu s-a pronunțat asupra fondului pretențiilor, neputând să procedeze la a acorda mai mult sau mai puțin, decât ceea ce s-a cerut prin cererea introductivă. De altfel, deși temeiul a fost enunțat, nu s-au formulat de către recurent critici pertinente care să îl susțină. Cât privește, cel de-al doilea temei, vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea legii, pe considerentul că nu s-ar fi făcut dovada unei posesii continue, neviciată și sub nume de proprietar; uzucapiunea, logissimi temporis este recunoscută de lege în favoarea posesorului, care poate "prescrie prin 30 de ani .. fără să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință". Ca atare, pentru a putea dobândi proprietatea asupra bunului, posesorul trebuie să îl posede pe tot intervalul prevăzut de lege, iar posesia să fie utilă, neafectată de vreun viciu.

Cât privește regularitatea posesiei, aceasta se prezumă, urmând ca cel care afirmă că posesia invocată este afectată de un viciu, să producă această dovadă (art. 1855 din vechiul C. civ.). În analiza sintagmei "posesie utilă" atât doctrina cât și practica judiciară au fost unanime în a statua că detenția precară (ori posesia viciată) oricât ar dura în timp, nu poate duce niciodată la uzucapiune întrucât lipsește animus sibi habendi, elementul psihologic al posesiei, materializat în voința celui care stăpânește în fapt bunul, de a exercita acea "stăpânire" pentru sine și de a se comporta ca un adevărat proprietar ori ca titular al unui alt drept real. În consecință, precaritatea echivalează cu însăși lipsa posesiei, neputând duce la întreruperea termenului ce curge în favoarea adevăratului posesor al bunului.

Asupra caracterului precar al posesiei exercitată de chiriaș s-a pronunțat și instanța supremă care, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a decis că "detenția locatarului, fiind viciată de precaritate, nu poate conduce, prin uzucapiune, la dobândirea proprietății asupra imobilului ce face obiectul locațiunii" (a se vedea Decizia nr. VIII din 27 septembrie 1999, dată de Curtea Supremă de Justiție în secții unite). În speță, probele administrate atestă fără echivoc că numiții L.C. și Z.M. au fost detentori precari ai imobilelor menționate de recurentă, deoarece aveau calitatea de chiriași ai reclamantei, posesia fiind deci exercitată în numele Parohiei Zlataust.

În consecință, în mod corect s-a reținut că au fost îndeplinite cerințele art. 1890, 1847 și următoarele din C. civ., pentru dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei - prin uzucapiunea de 30 de ani - toate probele administrate demonstrând fără echivoc că aceasta a început să posede bunurile încă din anul 1940, în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași, se constată că aceasta nici nu a fost invocată de recurentă la prima instanță, când s-a pus în discuție această chestiune procedurală doar față de pârâtul Consiliul Local Iași, ulterior reclamanta precizându-și cererea sub aspectul persoanei juridice în contradictoriu cu care înțelege să-și susțină pretențiile.

Ca atare, în mod corect instanța de control judiciar, văzând și prevederile art. 26 și 36 ale Legii nr. 18/1991 precum și ale art. 21 și 119 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, a reținut că Municipiul Iași, în calitate de titular al patrimoniului imobiliar al unității administrativ-teritoriale, este "proprietarul nediligent" și a reținut calitatea procesuală-pasivă a acestuia. Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași prin primar împotriva Deciziei nr. 19 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Obligă pe recurentul-pârât la 640 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Mitropolia Moldovei și Bucovinei - Biserica "S.I.G.A." Zlataust Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS