ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4678/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20 mai 2010,

Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pentru Biserica "S.I.G.A." Zlataust

Iași, a solicitat instanței - în contradictoriu cu Municipiul Iași, prin Primar

și Consiliul local al Municipiului Iași - să se constate că a dobândit dreptul

de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor compuse din biserică,

locuință, capelă lumânări, magazie, casă prăznicar, casa cântărețului, casa

parohială, magazie, foișor și terenul aferent acestor construcții, în suprafață

totală de 4.240 mp.

Motivând cererea,

reclamanta, prin reprezentant legal, a arătat că imobilele compuse din Biserica

"S.I.G.A." Zlataust Iași, locuință din piatră și cărămidă, capela

lumânări, magazia din lemn și terenul aferent acestora în suprafață de 2.059 mp

sunt situate în Iași, str. Z. nr. a, casa prăznicar și terenul intravilan

aferent acesteia sunt situate în Iași, str. Z. nr. b, casa cântărețului și

terenul intravilan aferent acestuia sunt situate în Iași, str. Z. nr. c, iar

construcțiile casă parohială, magazie, foișor și terenul intravilan aferent

acestora sunt situate în Iași, str. Z. nr. d.

Reclamanta a susținut

că Biserica "S.I.G.A." Zlataust Iași a fost zidită în anul 1683 de

G.D.V. pe terenul proprietatea sa, iar de atunci și până în prezent terenul și

clădirile se află în posesia și folosința acestei biserici, posesie ce a fost

continuă, netulburată, utilă, legitimă, de bună-credință, publică, neechivocă

și sub nume de proprietar.

S-a mai arătat că

biserica a investit mereu în aceste construcții, întreținându-le și

stăpânindu-le, dar, întrucât la vremea edificării acestora legislația timpului

nu prevedea existența unor autorizații de construcție sau a unor cărți

funciare, nu deține acte de proprietate autentice - doar niște acte preliminare

în dovedirea dreptului de proprietate - neputând uza de acestea pe calea unei

acțiuni în realizarea dreptului.

Mai susține

reclamanta, că, întrucât de peste 300 ani posesia asupra acestor clădiri și

terenuri este continuă, netulburată, utilă, legitimă, publică și sub nume de

proprietar trebuie să se constate că este singurul proprietar al acestor

imobile.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 111 C. proc. civ., coroborat cu art. 1859 - 1860 și

1890 C. civ.

La termenul de

judecată din 7 noiembrie 2011 reclamanta, prin reprezentant legal, a precizat

că înțelege să se judece numai cu pârâtul Municipiul Iași prin Primar nu și cu

Consiliul Local al municipiului Iași.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul Iași, secția I civilă, prin Sentința nr. 616 din 19 martie

2012, a admis acțiunea și în consecință a constatat că reclamanta Mitropolia

Moldovei și Bucovinei pentru Biserica "S.I.G.A." Zlataust Iași a

dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra

imobilelor: teren în suprafață de 2.060 mp situat în Iași, str. Z. nr. a, pe

care se află amplasate Biserica "S.I.G.A.", locuința, capelă, lumânar

și magazie; teren în suprafață de 782 mp, situat în Iași, str. Z. nr. d, pe

care se află amplasate casa parohială, locuință pentru preot, garaj, magazie și

foișor; teren în suprafață de 665 mp, situat în Iași, str. Z. nr. e, pe care se

află amplasate casa locuință cântăreț și teren în suprafață de 279 mp, situat

în Iași, str. Z., nr. b, pe care se află amplasată casa prăznicar, imobile în

suprafață totală de 3.786 mp, identificate și delimitate prin expertiza

topo-cadastrală și raportul suplimentar efectuate în cauză.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta a făcut dovada

îndeplinirii cerințelor art. 1890, 1847 și urm. din C. civ., pentru dobândirea

dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani.

S-a reținut ca moment

al începerii posesiei de către reclamantă asupra imobilelor în litigiu, anul

1940, împrejurare ce rezultă din înscrisurile intitulate "Carte de

proprietate și fișa definitivă a proprietății" Parohiei

"S.I.G.A.", procesul-verbal de hotărnicie din 4 decembrie 1940,

planul proprietăților imobiliare ale bisericii și schițele anexă, Inventarul

clădirilor Parohiei, afectate serviciilor publice, precum și alte acte care

atestă că în decembrie 1990, proprietățile parohiei se compuneau din

următoarele trupuri: locul cu Biserica "S.I.G.A." - construcție și

teren, casă parohială - construcție și teren, casa cântărețului - construcție

și teren, casa îngrijitorului - construcție și teren, casă prăznicală -

construcție și teren, toate în suprafață totală de circa 5.340 mp - 4.100 mp.

Din depoziția

martorului S.G. a reieșit că parohia (biserica) este proprietara acestor

imobile de peste 30 de ani, mai exact de circa 200 de ani, posesia asupra

acestor bunuri imobile fiind exercitată de reclamantă în mod continuu și

public, nefiind revendicată de nimeni.

Expertiza tehnică

topo-cadastrală efectuată în cauză, raportul suplimentar de expertiză precum și

precizările depuse de expert la termenul de judecată din 30 ianuarie 2012, au

evidențiat faptul că suprafața totală de teren identificată ca fiind în posesia

reclamantei este de 3.786 mp, respectiv, 2.060 mp - situată în Iași, str. Z.

nr. a; 782 mp - str. Z. nr. d; 665 mp - situată în Iași, str. Z. nr. e și 279

mp - situată în Iași, str. Z. nr. b, toate cele patru amplasamente fiind

stăpânite de aceasta de peste 30 de ani în mod continuu, netulburat și sub nume

de proprietar.

În consecință, față

de materialul probator administrat, instanța a constatat că termenul de

prescripție a curs neîntrerupt - începând din anii 1936 - 1940, nefiind probată

existența vreunui caz de întrerupere, reclamanta făcând dovada că a exercitat o

posesie neviciată și neîntreruptă de peste 30 de ani a bunurilor imobile în

litigiu.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Iași, secția civilă, care, prin Decizia nr. 19 din

15 februarie 2013, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat, apelul

declarat împotriva sentinței de pârâtul Municipiul Iași, reținând că posesia nu

a fost viciată, actele materiale de stăpânire demonstrând intenția reclamantei

de a se comporta ca un adevărat titular al dreptului de proprietate.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Iași, prin Primar care, invocând

temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 din C. proc. civ., critică decizia

dată în apel, după cum urmează:

- excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Iași, a fost greșit

respinsă. Astfel, chiar dacă pârâta ar fi făcut dovada îndeplinirii condițiilor

prevăzute de lege pentru a uzucapa, nu a dovedit calitatea de proprietar

nediligent a pârâtului.

- pentru imobilele

situate în str. Z. nr. e și b, sunt înregistrate alte persoane ca posesori ai

terenului.

Astfel, se arată,

pentru imobilul în suprafață de 619 mp din str. Z. nr. e, apare ca posesor

numitul L.C. iar pentru imobilul de 267 mp din str. Z. nr. b este înregistrată

în evidențele cadastrale, Z.M.

Ca atare, conchide

recurenta, reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a

uzucapa întregul imobil, teren și construcții.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.

Pentru început, se

impune a preciza că niciuna din criticile formulate de recurent, nu poate fi

încadrată în ipoteza vizată de pct. 6 al art. 304 din vechiul C. proc. civ.,

aplicabil cauzei.

Astfel, cele două

ipoteze ale textului au ca finalitate respectarea principiului disponibilității

procesuale, instanța fiind obligată să statueze în cadrul procesual determinat

de părți, iar în privința obiectului litigiului să se pronunțe asupra și în

limitele pretențiilor deduse în justiție.

Or, prin decizia

atacată, instanța (care a respins apelul declarat împotriva sentinței) nu s-a

pronunțat asupra fondului pretențiilor, neputând să procedeze la a acorda mai

mult sau mai puțin, decât ceea ce s-a cerut prin cererea introductivă.

De altfel, deși

temeiul a fost enunțat, nu s-au formulat de către recurent critici pertinente

care să îl susțină.

Cât privește, cel

de-al doilea temei, vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea legii, pe

considerentul că nu s-ar fi făcut dovada unei posesii continue, neviciată și

sub nume de proprietar; uzucapiunea, logissimi temporis este recunoscută de

lege în favoarea posesorului, care poate "prescrie prin 30 de ani .. fără

să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune

reaua-credință".

Ca atare, pentru a

putea dobândi proprietatea asupra bunului, posesorul trebuie să îl posede pe

tot intervalul prevăzut de lege, iar posesia să fie utilă, neafectată de vreun

viciu.

Cât privește

regularitatea posesiei, aceasta se prezumă, urmând ca cel care afirmă că

posesia invocată este afectată de un viciu, să producă această dovadă (art.

1855 din vechiul C. civ.).

În analiza sintagmei

"posesie utilă" atât doctrina cât și practica judiciară au fost

unanime în a statua că detenția precară (ori posesia viciată) oricât ar dura în

timp, nu poate duce niciodată la uzucapiune întrucât lipsește animus sibi

habendi, elementul psihologic al posesiei, materializat în voința celui care

stăpânește în fapt bunul, de a exercita acea "stăpânire" pentru sine

și de a se comporta ca un adevărat proprietar ori ca titular al unui alt drept

real.

În consecință,

precaritatea echivalează cu însăși lipsa posesiei, neputând duce la

întreruperea termenului ce curge în favoarea adevăratului posesor al bunului.

Asupra caracterului

precar al posesiei exercitată de chiriaș s-a pronunțat și instanța supremă

care, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a decis că "detenția

locatarului, fiind viciată de precaritate, nu poate conduce, prin uzucapiune,

la dobândirea proprietății asupra imobilului ce face obiectul locațiunii"

(a se vedea Decizia nr. VIII din 27 septembrie 1999, dată de Curtea Supremă de

Justiție în secții unite).

În speță, probele

administrate atestă fără echivoc că numiții L.C. și Z.M. au fost detentori

precari ai imobilelor menționate de recurentă, deoarece aveau calitatea de

chiriași ai reclamantei, posesia fiind deci exercitată în numele Parohiei

Zlataust.

În consecință, în mod

corect s-a reținut că au fost îndeplinite cerințele art. 1890, 1847 și

următoarele din C. civ., pentru dobândirea dreptului de proprietate al

reclamantei - prin uzucapiunea de 30 de ani - toate probele administrate

demonstrând fără echivoc că aceasta a început să posede bunurile încă din anul

1940, în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar.

Cât privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași, se constată că aceasta

nici nu a fost invocată de recurentă la prima instanță, când s-a pus în discuție

această chestiune procedurală doar față de pârâtul Consiliul Local Iași,

ulterior reclamanta precizându-și cererea sub aspectul persoanei juridice în

contradictoriu cu care înțelege să-și susțină pretențiile.

Ca atare, în mod

corect instanța de control judiciar, văzând și prevederile art. 26 și 36 ale

Legii nr. 18/1991 precum și ale art. 21 și 119 din Legea nr. 215/2001, a

administrației publice locale, a reținut că Municipiul Iași, în calitate de

titular al patrimoniului imobiliar al unității administrativ-teritoriale, este

"proprietarul nediligent" și a reținut calitatea procesuală-pasivă a

acestuia.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași prin primar împotriva Deciziei nr.

19 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Obligă pe

recurentul-pârât la 640 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă

Mitropolia Moldovei și Bucovinei - Biserica "S.I.G.A." Zlataust Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS