ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4628/2013

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 mai 2013,

reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău și

Curtea de Apel Bacău, lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 114

pronunțată la 29 octombrie 2008 de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr.

5565.1/110/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 852 din 3 august 2009 a Curții de

Apel Bacău, în sensul de a hotărî ca la executarea hotărârii, debitorii să-i

achite dreptul salarial stabilit prin aceasta și pentru perioada 16 ianuarie 2008

- 8 noiembrie 2009.

S-a motivat că, în

executarea hotărârii, potrivit O.U.G. nr. 71/2009, Tribunalul Bacău a efectuat

calculele contabile - pe care reclamantul nu le contestă - având în vedere

numai perioada de până la momentul încetării raporturilor de muncă (prin

Decretul nr. 71/2008 al Președintelui României, publicat în M. Of. nr. 35/16

ianuarie 2008, reclamantul a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria

Galați; anterior - 1 septembrie 2006 - 15 ianuarie 2008 - a lucrat ca judecător

stagiar la Judecătoria Moinești).

Așadar, pentru

perioada de la 16 ianuarie 2008 (data publicării decretului de numire) și până

la 8 noiembrie 2009 (data încetării discriminării prin publicare a Legii nr.

330/2009 privind salarizarea unitară), reclamantul nu a primit dreptul salarial

stabilit prin hotărârea arătată (o indemnizație brută de încadrare mai mare cu

aproximativ 18,88%).

Ministerul Justiției

refuză să plătească direct acest drept salarial pentru perioada 16 ianuarie

2008 - 8 noiembrie 2009, sub cuvânt că virează sumele doar în limita

solicitărilor ordonatorilor de credite subsecvenți - curți de apel și tribunale

(adresa nr. 42414 din 24 mai 2011 - Anexa nr. 3). Așadar, reclamantul nu poate

beneficia direct de la Ministerul Justiției de dreptul său, ci exclusiv prin

intermediul unei curți de apel și a unui tribunal (ordonatori de credite

subsecvenți).

La rândul său, Curtea

de Apel Galați (și, subsecvent, Tribunalul Galați, cu care are raporturi de

muncă în prezent), refuză să solicite Ministerului Justiției sumele respective,

pe motiv că hotărârea Curții de Apel Bacău nu le este opozabilă, ei nefiind

parte în proces (adresele nr. 2080/5A din 17 mai 2011 și nr. 3074/5A din 1

iulie 2011 - Anexa nr. 4).

În aceste condiții,

singura cale posibilă este ca obligația ce revine Ministerului Justiției și,

subsecvent, Curții de Apel și Tribunalului Bacău, să fie executată de către

aceștia toți și pentru perioada respectivă (16 ianuarie 2008 - 8 noiembrie

2009).

De altfel, obligația

stabilită prin hotărâre nu este condiționată de existența, în continuare, a

raporturilor de muncă dintre recurent și Curtea de Apel și Tribunalul Bacău.

Concluzia este întărită de mențiunea, din dispozitiv, privind acordarea

dreptului salarial și pentru viitor.

Dacă cererea de față

ar fi respinsă, recurentul s-ar afla în situația de a nu primi dreptul salarial

ceea ce echivalează cu o privare nelegală de un bun de proprietate privată.

În consecință, s-a

solicitat admiterea acțiunii în sensul de a dispune ca la executarea Sentinței

nr. 114/2008 debitorii (Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Ministerul

Justiției) să aibă în vedere și perioada 16 ianuarie 2008 - 8 noiembrie 2009.

Prin încheierea din 5

iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins cererea, reținând

în motivarea soluției sale următoarele considerente:

Lămurirea prevăzută

de art. 281

1

C. proc. civ. presupune "ab initio" un

dispozitiv neclar.

Or, în speță,

dispozitivul - așa cum a fost îndreptat prin încheierea din 3 decembrie 2008 -

este clar: atât Ministerul Justiției cât și Curtea de Apel Bacău și Tribunalul

Bacău au fost obligați la plată.

Existența unor

impedimente la executarea - voluntară - a sentinței, generate și de atitudinea

culpabilă a reclamantului care nu a indicat în timpul procesului că 2 dintre

pârâți, pentru perioada ulterioară datei de 15 ianuarie 2008, nu mai au, în

ceea ce-l privește, calitatea de debitori - nu este de natură a deschide calea

prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ.

În ce privește

privarea de un bun, această afirmație nu poate fi primită, în contextul în care

Ministerul Justiției - în calitate de ordonator principal - figurează în dosar,

reclamantul putând - în cazul neexecutării voluntare - urma calea executării

silite, evident cu respectarea dispozițiilor legale (O.U.G. nr. 71/2009, O.G.

nr. 22/2002) și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza

Dumitru Daniel Dumitru contra României - și a Înaltei Curți de Casație și

Justiție - Decizia în interesul Legii nr. 1/2012.

Răspunsul

Ministerului Justiției din 24 mai 2011 nu este prin el însuși un refuz expres

de neexecutare a hotărârii, de vreme ce în acesta se menționează faptul că în

anul 2011 -anul emiterii răspunsului - nu se fac plăți, față de prevederile

O.U.G. nr. 71/2009.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs reclamantul, dosarul fiind înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 august

2013.

Față de solicitarea

judecării cauzei în lipsă, de către recurentul reclamant, prin cererea de

recurs, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția de

necompetență materială a acestei instanțe invocată din oficiu.

Analizând această

excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, astfel că urmează să

decline competența de soluționare a recursului declarat în cauză în favoarea

Curții de Apel Bacău, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. I alin.

(1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea

unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate în cuprinsul

acestui text de lege erau soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

Conform alin. (2) din

textul de lege sus-menționat, recursul împotriva hotărârilor pronunțate în

primă instanță, de curțile de apel se judecau de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Prin Decizia nr. 104

din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția

de neconstituționalitate ridicată din oficiu de instanța supremă și s-a

constatat că dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 sunt

neconstituționale.

Ulterior deciziei

Curții Constituționale s-a adoptat Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 75/2008, cu mai multe modificări și completări, printre care și abrogarea

art. I din ordonanță, text de lege care stabilea competența de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de

curțile de apel, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca atare, având în

vedere declararea neconstituționalității art. I din Ordonanță, precum și

abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în

competență, în prezent, soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor

pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, în materia litigiilor de

muncă în care este implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio

altă categorie de litigii de muncă.

Așadar, instanța de

drept comun în materia soluționării recursurilor declarate împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță în domeniul litigiilor de muncă este

reprezentată de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea

acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată.

Cât privește cauza de

față, se constată că acțiunea reclamantului a fost soluționată în primă

instanță de către Curtea de Apel Bacău, în baza prevederilor O.U.G. nr.

75/2008, având în vedere calitatea acestuia.

Recursul declarat

împotriva hotărârii instanței de fond a fost soluționat tot de Curtea de Apel

Bacău, în baza competențelor legal stabilite la acea dată.

Încheierea de

lămurire a dispozitivului sentinței pronunțată de instanța de fond este supusă

recursului, iar competența de soluționare aparține instanței care a soluționat

recursul pe fond.

Cum curtea de apel a

fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac a recursului, aceleiași

instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva

încheierii de lămurire a dispozitivului.

Pentru aceste

argumente, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să decline competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de

Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a recursului declarat de reclamantul B.A. împotriva încheierii din

5 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în favoarea

acestei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS