ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1943/2018

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: - anularea, în, parte, a Ordinului nr. 3528/C din 28.09.2016 a Ministrului Justiției prin care au fost stabilite drepturile salariate cuvenite tuturor judecătorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Apel Bacău și al instanțelor ce funcționează în circumscripția teritorială a acestei instanțe, prevăzuți în Anexele I - 1 U/5, începând cu data de 01.08.2016; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială care să conțină indexările salariale de 5 %, 2 %, respectiv 11 %, calculate ia indemnizația de încadrare brută lunară, astfel cum acestea mi-au fost recunoscute și au fost stabilite prin sentința civilă nr. 231 din 25.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2007, modificată prin decizia civilă nr. 495 din 04.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 2130 din 06.06.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență că, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul dedus judecăți se subsumează unui conflict de muncă, în accepțiunea prevederilor art. 266 din C. muncii, potrivit căruia jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire ia încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

În aceste condiții sunt incidente prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, deci și cererile referitoare la executarea contractelor individuale de muncă, în cauza dedusă judecății competența materială și teritorială de soluționare a cauzei revine tribunalului ca Instanță de drept comun, în baza prevederilor legale prevăzute de art. 269 din C. muncii. Prin raportare la prevederile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, instanța competentă să soluționeze în fond cererea de chemare în judecată este tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, respectiv Tribunalul Bacău.

Urmare a decimării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2016. Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 171/D din 7 martie 2018, îndreptată prin încheierea din 7 mai 2018, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bacău a reținut următoarele considerente: Acțiunea ce face obiectul dosarului pendinte a fost adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrată la data de 22.12.2016 sub nr. x/2016.

Pronunțând încheierea din 09.05.2017 instanța sesizată a constatat competența materială a instanței de judecată față de prevederile Legii nr. 224/2010 și a reținut cauza în pronunțare, în principal, pe excepția rămânerii fără obiect, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, după deliberare, cauza fiind repusă pe rol pentru a se solicita informații pârâtului Ministerului Justiției. Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., articol intitulat Verificarea competenței: "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Încheierea are caracter interlocutoriu." Prin urmare, odată ce secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a constatat că este competentă material să soluționeze cauza, nu mai putea reveni asupra încheierii din 09.05.2017, care are caracter interlocutoriu, pentru a invoca, din oficiu, la termenul din 06.06.2017, excepția necompetenței materiale a aceleiași instanțe, în acest sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție care a arătat că, procedând la verificarea propriei competențe în condițiile alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. și concluzionând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, fără a considera că sunt necesare lămuriri ori probe potrivit art. 131 alin. (2) C. proc.

civ., instanța, în raport de prevederile art. 235 C. proc. civ., nu mai putea reveni asupra celor reținute, câtă vreme dispozițiile art. 131 alin. (1) stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanța de judecată consemnează rezultatul verificării și stabilirii propriei competențe are caracter interlocutoriu. (Decizia nr. 1478 din 7 septembrie 2016 pronunțată în recurs de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect desfacerea căsătoriei). Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Codul de procedură civilă cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prîn întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ.

stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general» material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. încheierea are caracter interi ocutoriu". În speță, procedând la verificarea competenței, instanța inițial învestită, respectiv Curtea de Apel București a constatat la termenul din 9 mai 2017, prin încheierea pronunțată la acea dată ca, față de prevederile art. 131 C. proc. civ., este competentă material să soluționeze pricina, în raport de obiectul acțiunii.

Și în prezența unor noi elemente probatorii relative ia înscrisurile solicitate a fi depuse de către pârât, Curtea de Apel București nu mai putea reveni asupra celor stabilite la termenul din 9 mai 2017, dat fiind caracterul interiocutoriu al încheierii pronunțate. Potrivit art. 235 C. proc. civ., instanța este legată de încheierile interlocutorii, ceea ce presupune că, în cazul dat, instanța nu mai putea reveni asupra aspectului prin care s-a stabilit competența soluționării cauzei. Întrucât, ca efect al celor statuate la termenul de judecată din 9 mai 2017, Curtea de Apel București a devenit instanța competentă material și teritorial să judece actuala pricină, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, va fi determinată competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Față de dispozițiile legaie mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, in speță, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.05.2018.