ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 220/2020

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bacău, secția I civilă, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Tribunalul Iași, au solicitat- obligarea pârâților la plata diferenței de salariu reprezentând majorarea valorii de referință sectorială (componentă a salariului de bază brut) la suma de 405 RON, majorată de la data de 01.12.2015 cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, pentru perioada 22.06.2014-01.10.2016; - obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariul avut în plată ca grefier în cadrul Curții de Apel Iași și nivelul maxim al salariului în plată al unui grefier încadrat în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate din cadrul parchetelor din țară, pentru perioada 22.06.2014-01.10.2016; - obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2001, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală; - obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale; - obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la formularea unui punct de vedere asupra existenței discriminărilor prin neacordarea drepturilor salariale solicitate pe calea prezentei acțiuni.

2.1. Hotărârea Tribunalului Bacău, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 964/D/2018 a Tribunalului Bacău, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, chiar dacă reclamantele solicită drepturi salariale, cererea lor nu poate fi disociată de faptul că implicit sunt contestate prevederile ordinelor de salarizare, iar în această situație dispozițiile din Legea-cadru nr. 284/2010 conțin o procedură specială de valorificare a drepturilor reclamantelor, derogatorie de la prevederile comune ale Codului muncii.

Astfel, s-a reținut că instanța de dreptul muncii nu ar putea statua cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantelor fără a verifica mai întâi legalitatea ordinelor de salarizare, motiv pentru care a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei. A fost invocată în sprijinul soluției date Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 571 din 9.10.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din analiza cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantele nu au contestat un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, motiv pentru care competența de soluționare a cererii aparține tribunalului, secția specializată în litigii de muncă.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, Completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte reține că reclamantele au învestit instanța cu o acțiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială.

Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziții de excepție sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Aceasta pentru că întotdeauna competența de soluționare se stabilește în raport de capetele cererii de chemare în judecată explicite, iar reclamantele nu au formulat cerere de anulare a actelor administrative prin care s-au stabilit drepturile salariale.

Dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 reglementează competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamantele nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

Înalta Curte reține că în cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, litigiul este unul din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 1 lit. p) și art. 208 din Legea nr. 62/2011 și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanța specializată în materia dreptului muncii are competență materială de soluționare, sens în care va soluționa conflictul negativ de competență ivit.

Înalta Curte reține că decizia evocată de tribunal, respectiv Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are relevanță în cauza dedusă judecății. Aceasta întrucât considerentele acestei decizii se referă la chestiuni litigioase aflate spre soluționare și nu la capete de cerere, pe care întotdeauna reclamantul trebuie să le arate explicit în cererea de chemare în judecată, nefiind la latitudinea judecătorului de a subînțelege ceea ce trebuie soluționat sau de a completa cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, Completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Tribunalul Iași în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, Completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.