ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5100/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.05.2017, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 21.06.2017, reclamanții A., B., C., D., E., grefieri în cadrul Judecătoria Podu Turcului, F. - grefier arhivar, G., aprod în cadrul Judecătoriei Podu Turcului, au formulat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției, contestație împotriva hotărârii nr. 20 și 24 din 31.03.2017 adoptate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, prin care au solicitat modificarea anexelor menționate în decizia nr. 32/I/AI/20.02.2017, în sensul recalculării salariilor conform grilei unice de salarizare aplicate Ia nivelul parchetelor, precum și recalcularea și plata diferențelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială aflată în plată la nivel național, respectiv 405 RON, și venitul efectiv plătit, ce s-a raportat la o valoare de referință sectorială de 305 RON, retroactiv, începând cu data de 9 aprilie 2015, la zi și în continuare, până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție și specialitate, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 5175 din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Bacău ca neîntemeiată.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Ministerul Justiției.

Anulează parțial Hotărârea nr. 20/31.03.2017 și 24/31.03.2017 adoptată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău, precum și Deciziile Președintelui Curții de Apel Bacău. nr. 22, 25, 28, 31, 34 și 37/A/I/20.02.2017, doar în ceea ce îi privește pe reclamanții din tabelul anexă prezentei acțiuni.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Bacău, prin președinte, să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamanților din tabelul anexă acțiunii de față, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant din tabelul anexă acțiunii de față a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de Ia data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

S-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Curtea de Apel Bacă criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a susținut prin motivele de recurs că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a considerentelor Curții Constituționale nr. 794/2016 întrucât, concluzia care se desprinde din cuprinsul acesteia, cu precădere in paragraful 33, este că pentru a putea face comparația invocată de către reclamanți este necesar ca pentru unul dintre cele două subiecte de comparație indemnizația de încadrare să fie stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, iar pentru altul nu.

Astfel, chiar dacă o parte dintre magistrații care beneficiază de aceste hotărâri judecătorești au deja în plată majorarea indemnizației de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut majorarea indemnizației de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare.

Având în vedere că din considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 rezultă că egalizarea se face începând cu luna august 2016 și are în vedere hotărârile judecătorești aflate în plată și care au determinat deja majorarea indemnizației de încadrare, precum și faptul că nu s-a făcut dovada că la data de 9.04.2015 erau în plată drepturi salariale calculate cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinări.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 octombrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, prin decizia nr. 32/I/A/1/20.02.2017 emisă de președintele Curții de Apel Bacău, s-a dispus ca, începând cu data de 01.10.2016, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Bacău și instanțelor arondate să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază, calculat prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție din cadrul instanțelor arondate Curții de Apel Bacău.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestație administrativă, sub aspectul modului de calcul al drepturilor salariale, solicitând ca nivelul maxim al indemnizației de încadrare brută să fie stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 20.01.2014, majorată cu 10%, de la data de 01.12.2015.

Contestația a fost respinsă ca nefondată prin hotărârile nr. 20/31.03.2017 și nr. 24/31.03.2017, adoptată de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău. S-a avut în vedere că din relațiile primite de la celelalte curți de apel rezultă că, până la data de 01.10.2016, la stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar și conex nu a fost avută în vedere valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel că nu există temei ca, pentru perioadă anterioară datei de 01.10.2016, să fie avută în vedere, la stabilirea salariului de bază, valoarea de referință sectorială de 405 RON. In ceea ce privește raportarea la grilele unice de salarizare stabilite la nivelul parchetelor, s-a avut în vedere că diferențele existente între persoane având aceeași funcție, grad, gradație nu rezultă din aplicarea legilor care reglementează salarizarea în mod succesiv și nici din introducerea în salariul de bază a unor drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești, ci din modul de calcul (calculul drepturilor salariale s-a făcut ipotetic, fără a avea în vedere situația fiecărui salariat, luând în considerare 0 vechime în muncă, cu toate că, potrivit Legii nr. 330/2009, sporul de vechime era inclus în salariul de bază, iar legislația în vigoare prevede acordarea claselor de salarizare la trecerea în altă tranșă de vechime, numărul de clase fiind stabilit în funcție de tranșa de vechime).

Prin hotărârea nr. 143/I/A/1/21.06.2017 emisă de către președintele Curții de Apel Bacău, s-a dispus ca, începând cu data de 01.10.2016, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Bacău și al instanțelor arondate să fie salarizai la nivelul maxim al salariului de bază, calculat prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție din cadrul instanțelor. S-a avut în vedere că nivelul maxim în plată la 10 curți de apel din țară era mai mare decât cel existent la nivelul Curții de Apel Bacău, astfel că raportarea s-a făcut la acest nivel maxim stabilit de majoritatea ordonatorilor secundari de credit, păstrându-se ca dată de acordare 01.10.2016.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâta formulând critici de nelegalitate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând, în esență, greșita aplicare a legislației în vigoare la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților și încălcarea de către instanța de fond a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Instanța de control judiciar constată că, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat recurenta-pârâtă.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtei în acest sens apare ca nefondată.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt rținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței civile nr. 5175 din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.