ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. și PP. (prin reprezentant F.) personal auxiliar de specialitate și personalul conex în cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, județul Neamț, au înțeles ca, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bacău, să conteste Hotărârea nr. 24 din 31 martie 2017 a Colegiului de Conducere a Curții Apel Bacău cu privire la modul de calcul al salariilor de bază brute lunare ale personalului auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, de la data de 01.10.2016 și să solicite următoarele:

- anularea Hotărârii nr. 24/31.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Bacău;

- modificarea anexelor menționate în Deciziile nr. 23/I/A/1/20.02.2017, nr. 26/I/A/1/20.02.2017,nr. 29/I/A/1/20.02.2017,nr. 32/I/A/1/20.02.2017,nr. 35/I/A/1/20.02.2017 și nr. 38/I/A/1/20.02.2017, în sensul recalculării salariilor personalului auxiliar și conex, conform grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor,

- recalcularea și plata diferențelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială aflată în plată la nivel național, respectiv VRS - 405 RON și venitul efectiv plătit, ce s-a raportat la un VRS - 305 RON, retroactiv, începând cu data de 9 aprilie 2015, la zi și în continuare, până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție și specialitate, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, pentru întreg personalul auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Bacău, județul Bacău;

- obligarea președintelui Curții de Apel Bacău să emită noi decizii de salarizare conform recalculărilor.

Prin Sentința civilă nr. 3877 din 23 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bacău.

A fost anulată parțial Hotărârea nr. 24/31.03.2017 adoptată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău, precum și Deciziile Președintelui Curții de Apel Bacău nr. 23, 26, 29, 32, 35 și 38/A/I/20.02.2017, doar în ceea ce îi privește pe reclamanții din tabelul anexă prezentei acțiuni.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Bacău, prin președinte, să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamanților din tabelul anexă acțiunii de față, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant din tabelul anexă acțiunii a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

Împotriva Sentinței civile nr. 3877 din 23 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Curtea de Apel Bacău a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

S-a apreciat de către recurenta-pârâtă că instanța de fond a dat hotărârea cu interpretarea greșită a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, a cărei argumentație este întemeiată pe faptul că legiuitorul a urmărit înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, ceea ce presupune, stabilirea unui nivel maxim al salariului prin compararea unei persoane, care are un anumit salariu, cu alta care, deși are aceleași condiții de grad, funcție, vechime etc, are un salariu mai mic.

S-a susținut că, în speță, stabilirea unei salarizări unitare în sensul menționat, se face prin compararea unei persoane care este salarizată cu luarea în considerare a unei valori de referință de 405 RON cu o persoană care nu are salariul calculat cu luarea în considerare a acestei valori, fie că are o hotărâre judecătorească, care nu e pusă în executare, fie că nu a obținut o astfel de hotărâre judecătorească, cu privire la acest aspect fiind enunțate paragrafele 17, 25 și 33 din decizia Curții Constituționale.

În fine, s-a mai arătat de către recurenta-pârâtă că, din considerentele parag. 22 și 25 ale deciziei antereferite, în opinia sa, rezultă că egalizarea se face începând cu luna august 2016 și are în vedere hotărâri judecătorești aflate în plată și care au determinat deja majorarea indemnizației de încadrare, invocându-se și faptul că nu s-a făcut dovada că la data de 9 aprilie 2015 erau în plată drepturi salariale calculate cu luarea în considerare a valorii sectoriale de referință de 405 RON.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, considerând că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept incidente situației de fapt reținute.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Deciziile nr. 26/I/A/20.02.2017, 29/I/A/20.02.2017, 32/I/A/20.02.2017, 35/I/A/20.02.2017, 38/I/A/20.02.2017, au fost stabilite grile de salarizare unice pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Neamț și al instanțelor arondate pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție, pentru lunile august - decembrie 2016.

Reclamanții au contestat deciziile mai sus menționate, solicitând ca indemnizația să le fie stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, la care să se adauge majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015.

Contestația reclamanților a fost respinsă prin Hotărârea nr. 24/31.03.2017, a cărei anulare s-a solicitat prin acțiunea ce formează obiectul cauzei de față, cu consecința modificării anexelor la Deciziile emise de Curtea de Apel Bacău, precum și recalcularea și plata diferențelor salariale și a dobânzii legale aferente și emiterea de noi ordine de încadrare corespunzătoare.

Înalta Curte constată că, în esență, recurenta-pârâtă a criticat faptul că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, în ceea ce privește data de la care s-a dispus acordarea valorii de referință sectoriale de 405 RON.

Reține instanța că este nefondată susținerea recurentei-pârâte în sensul că prima instanță a ignorat data de la care se aplică dispozițiile hotărârii pronunțate de instanța de contencios constituțional, cu privire la acordarea valorii de referință sectoriale de 405 RON.

Astfel, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de apel dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

«Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în M. Of. nr. 925/18.12.2014, cu următoarele modificări și completări:

"(51) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

«6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) și (12), cu următorul cuprins:

"(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(...) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât sub acest critica pârâtului apare, ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referință de 405 RON, Înalta Curte reține că este nefondată critica recurentei-pârâte privind aplicarea acesteia numai începând cu luna august 2016, dată care rezultă, în opinia sa, din considerentele deciziei Curții Constituționale, prin raportare și la faptul că nu s-a făcut dovada existenței la data de 9 aprilie 2015 a unor drepturi salariale calculate prin luarea în considerare a unei valori sectoriale de 405 RON.

Astfel, trebuie subliniat că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul parag. 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în M. Of. nr. 1029/21.12.2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii-cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia din data de 22.06.2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015», această sentință producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție".

În același sens este de altfel și jurisprudența constantă a celorlalte instanțe, prin care s-a reținut data de 09.04.2015 pentru acordarea valorii de referință de 405 RON, de exemplu Sentința civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj și Sentința civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, precum și recomandarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din ședința din data de 4 iulie 2017, în sensul aplicării de către ordonatorii de credite, în mod unitar, a unei valori de referință sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupațională "Justiție", începând cu data de 09.04.2015, și în cuantum de 405 RON + 10%, începând cu data de 01.12.2015, în raport cu specificul fiecărei instituții.

În acest context, urmează să fie înlăturată critica recurentei-pârâte în sensul că egalizarea salariilor prin luarea în calcul a unei valori de referință sectorială de 405 RON se face începând cu luna august 2016, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară acestei date.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada plății integrale a drepturilor salariale ale intimaților-reclamanți, ci doar pentru o anumită perioadă de timp, într-un cuantum inferior celui cuvenit, în cauză este incident principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de dispozițiile art. 1381 din C. civ., care presupune păstrarea valorii reale a obligației bănești și acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate, sens în care, astfel cum corect a apreciat instanța de fond, este întemeiată cererea reclamanților de obligare la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale de 405 RON la care se adaugă majorarea de 10% și venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Bacău împotriva Sentinței nr. 3877 din 23 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - NN