ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3329/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data de 31.08.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 24/31.03.2017 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Bacău, solicitând

Prin sentința nr. 3904 din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel București a admis acțiunea, a anulat parțial Decizia nr. 34/I/AI/20.02.2017 în privința reclamanților menționați în cuprinsul acestuia, în sensul calculării indemnizației cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând din 09.04.2015.

A obligat pârâta la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale de 405 și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, actualizat cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzilor legale calculate de la data scadenței până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâtul Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, întemeiat pe art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii, în principal, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, iar, în subsidiar, ca nefondată.

A susținut recurentul că nu are calitate de ordonator secundar de credite, astfel că nu poate fi executată hotărârea în forma în care a fost pronunțată.

De asemenea, reclamanții nu au chemat în judecată Președintele Curții de Apel Bacău, ci doar Colegiul de conducere, astfel că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive.

A mai apreciat recurentul că discriminarea invocată de reclamanți a fost înlăturată prin Decizia nr. 143/I/A/1 din 21.06.2017, prin care, în aplicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, s-au acordat salarii la nivelul maxim stabilit la nivelul național în cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

În ceea ce privește acordarea salariilor cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, a apreciat recurentul că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 71/2015, cât și Deciziile nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

De vreme ce reclamanții nu au înțeles să formuleze acțiunea în contradictoriu cu ordonatorul secundar de credite, președintele curții de apel, nu va putea îndeplini obligația de plată.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil, apreciind, în esență, că pârâtul tinzând la tergiversarea cauzei.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte apreciază fondat recursul pârâtului, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Preliminar, instanța de control judiciar nu poate reține excepția inadmisibilității recursului, astfel cum a fost invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, în fapt, intimații formulând apărări prin care solicită respingerea recursului. De altfel, hotărârea primei instanțe este susceptibilă a fi atacată cu recurs, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 483 C. proc. civ.

5.1. Înalta Curte constată că finalitatea acțiunii reclamanților privește recalcularea indemnizațiilor salariale cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 începând cu data de 09.04.2015 și plata diferențelor salariale rezultate.

Prima instanță a anulat parțial Decizia nr. 34/I/AI/20.02.2017 prin care reclamanților care le-a fost refuzată recalcularea indemnizației salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 începând cu 09.04.2015, decizie care a fost menținută prin Hotărârea nr. 24/31.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Bacău, de respingere a contestației reclamanților.

Argumentele recurentului Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău nu pot fi încadrate în motivele de casare invocate, pct. 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul neaducând nicio critică sentinței recurate din perspectiva nerespectării normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității sau a nemotivării hotărârii.

Prin recurs, intimatul-pârât Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive invocând faptul că nu ar putea îndeplini obligația stabilită prin sentința recurată.

Pe fondul acțiunii, în ceea ce privește considerentele avute în vedere de prima instanță pentru admiterea acțiunii și anularea parțială a Deciziei nr. 34/I/AI/20.02.2017, recurentul a apreciat că instanța a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 71/2015, cât și Deciziile nr. 23/2016 a ÎCCJ și nr. 794/2016 a Curții Constituționale, critici care se pot încadra în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

5.2. Analizând, în principal, hotărârea primei instanțe din perspectiva admiterii acțiunii și anulării parțiale a Deciziei nr. 34/I/AI/20.02.2017 în sensul calculării idemnizației cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, Înalta Curte constată că soluția de fond este legală.

Astfel, salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 și a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Prin această lege a fost aprobată O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:,,(51) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții si autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție grad treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".Curtea de apel a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Astfel, este corectă concluzia Curții de Apel București în sensul că, la data de 09.04.2015, au existat circumstanțe din care se poate trage concluzia că salariul de încadrare și sporurile aferente nu ar fi fost la nivelul maxim aflat în plată la nivelul aceleiași familii ocupaționale, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentului că în mod nelegal a fost admisă cererea intimatelor-reclamanților de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reținută, instanța interpretând și aplicând corect dispozițiile Legii nr. 71/2015 precum și Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ în raport cu Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Refuzul recurentului de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și personalului auxiliar de specialitate aflat în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

5.3. Prima instanță, consecutiv anulării parțiale a deciziei contestate, în sensul luării în considerare la calculul indemnizațiilor reclamanților a unei valori de referință sectorială de 405 începând cu 09.04.2015, a obligat "pârâta" la plata diferențelor salariale, începând cu 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală.

Sub acest aspect este criticabilă hotărârea instanței de fond, care, deși a folosit noțiunea de "pârâtă" în dispozitiv, în practicaua hotărârii a consemnat ca pârât doar Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău, nu și Curtea de Apel Bacău, în calitate de pârâtă.

De altfel, Înalta Curte constată că, în cursul procedurii desfășurate în fața primei instanțe, întâmpinarea și precizările depuse la dosarul cauzei au fost formulate de Curtea de Apel Bacău, acestea fiind avute în vedere de prima instanță la analizarea și soluționarea cauzei.

Astfel, sunt întemeiate parțial criticile recurentului Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău, din perspectiva aspectului că nu poate avea calitate procesuală pasivă în privința obligării de a plăti diferențele salariale rezultate din anularea parțială a actului contestat.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.

Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite.

Astfel, reținând că raportul obligațional care are ca obiect plata salariului se desfășoară între intimații-reclamanți și instanța angajatoare, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar, calcularea și plata drepturilor bănești pentru angajații instanțelor de judecată se face de către președintele instanței, în cauză de președintele Curții de Apel Bacău.

Prin urmare, Înalta Curte găsește întemeiată critica recurentului Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău în ceea ce privește lipsa calității sale procesuale pasive, însă numai în ceea ce privește plata diferențelor salariale, nu și în raport cu capătul principal de cerere.

5.4. Prin urmare, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte hotărârea recurată și va respinge capătul de cerere privind obligarea colegiului de conducere la plata diferențelor salariale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău împotriva sentinței nr. 3904 din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, respinge capătul de cerere privind obligarea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Bacău la plata diferențelor salariale și a dobânzilor.

Menține, în rest, dispozițiile instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.