ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6909/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6909/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. J., K. și L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Tribunalul Bacău, obligarea Ministerului Justiției să emită un Ordin privind aprobarea statelor de funcții ale Curții de Apel Bacău, în sensul luării în considerare a funcțiilor de grefieri arhivari cu studii superioare, conform rezultatelor examenului organizat în cadrul Curții de Apel Bacău în data de 8.12.2018 și transformării posturilor existente de grefieri arhivari cu studii medii în posturi de grefieri arhivari cu studii superioare în mod corespunzător; - obligarea pârâtei Curtea de Apel Bacău prin Președintele instanței să emită decizii de modificare a încadrării personalului, conform rezultatelor examenului organizat în cadrul Curții de Apel la data de 8.12.2018; - obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău să achite diferențele salariale cuvenite conform funcției promovate prin concurs și salariile efectiv plătite, de la momentul definitivării rezultatelor concursului-13.12.2018 și până în prezent, actualizate la momentul plății cu dobânda legală, precum și obligarea pârâtelor să plătească pe viitor salariul cuvenit conform funcției promovate pentru reclamantul A., grefier- arhivar în cadrul Curții de Apel Bacău; - obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău să achite diferențele salariale cuvenite conform funcției promovate prin concurs și salariile efectiv plătite, de la momentul definitivării rezultatelor concursului-13.12.2018 și până în prezent, actualizate la momentul plății cu dobânda legală, precum și obligarea pârâtelor să plătească pe viitor salariul cuvenit conform funcției promovate pentru salariații B., C., D., E., F., G., H., I. J. și L., grefieri arhivari în cadrul Tribunalului Neamț și instanțelor subordonate; - obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău să achite diferențele salariale cuvenite conform funcției promovate prin concurs și salariile efectiv plătite, de la momentul definitivării rezultatelor concursului-13.12.2018 și până în prezent, actualizate la momentul plății cu dobânda legală, precum și obligarea pârâtelor să plătească pe viitor salariul cuvenit conform funcției promovate pentru reclamanta K., grefier arhivar în cadrul Judecătoriei Moinești; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 470 din 19 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei de față, disjunsă din dosar nr. x/2019, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 61/2020 din 23 septembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția necompetenței materiale și a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 127 din C. proc. civ. și văzând că această instanță are calitatea de pârât în cauza dedusă judecății a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 82 din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția A II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că fiind sesizată cu cererea introductivă, Curtea de Apel Bacău a procedat la verificarea competenței și a trecut la soluționarea unor excepții procesuale și a fondului cauzei. A reținut instanța că, astfel, competența de soluționare a cauzei a rămas câștigată acestei instanțe, aceasta neavând posibilitatea revenirii asupra competenței de soluționare, prin repunerea cauzei pe rol și rediscutarea excepției de necompetență.
De asemenea, instanța a precizat că dosarul de față este disjuns din cauza cu nr. x/2019 al Curții de Apel București și are ca obiect doar petitul 1 al cererii introductive, având ca pârâți Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, iar domiciliul reclamanților persoane fizice este în raza de competență a Curții de Apel Bacău.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu regulatorul de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția A II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte constată că reclamanții - grefieri arhivari, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce are ca obiect drepturi salariale.
Curtea de Apel Bacău sesizată cu dosarul de față, ce a fost disjuns din dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, și care are ca obiect numai petitul 1 al cererii introductive a reclamanților, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, prin încheierea de la data de 16 iunie 2020 a dat cuvântul reprezentantului reclamanților pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, precum și pe fondul cauzei, închizând dezbaterile în cauză. Pronunțarea sentinței a fost amânată pentru data de 30 iunie 2020, dată la care instanța repus cauza pe rol pentru discutarea competenței teritoriale raportat la dispozițiile art. 127 alin. (3) din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor imperative ale art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Întrucât, această prevedere legală trebuie interpretată în sensul aplicării și nu în cel al neaplicării (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat), în mod corect a apreciat Curtea de Apel Târgu Mureș că expirarea termenului în care putea fi invocată excepția necompetenței are drept consecință consolidarea competenței instanței inițial învestite, chiar dacă aceasta nu era competentă territorial să soluționeze pricina.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 din C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău a rămas competentă să soluționeze cauza dedusă judecății, în care nu este parte și nu mai pot fi aplicabile prevederile art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. referitoare la competența facultativă, după ce instanța a trecut de momentul primului termen de judecată la care se putea invoca această excepție.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția A II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. J., K. și L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția A II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 17 decembrie 2020.