ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6487/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și W. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău, Curtea de Apel Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Hotărârii nr. 18/15.03.2018 și anularea Deciziei nr. 27/I/A/1/02.02.2018, emise de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău și Curtea de Apel Bacău; - obligarea pârâților să plătească reclamanților drepturile salariale restante și emiterea unei noi decizii de încadrare de către Curtea de Apel Bacău prin care, pentru reclamanții, având funcția de grefieri arhivari și grefieri registratori, să se stabilească un nivel de salarizare identic/similar cu cel de la nivelul lunii ianuarie 2018 de care beneficiază grefierii de ședință, grefierii statisticieni și grefierii documentariști, în sensul alinierii salarizării grefierilor arhivari și grefierilor registratori așa cum este prevăzut în grila de salarizare pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști cu studii medii și încetarea oricărei forme de discriminare, ca urmare a aplicării Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, în continuare, și pe viitor, până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate la data plății cu dobândă și cu indicele de inflație; - acordarea diferențelor salariale rezultate din diferența dintre salariul stabilit potrivit pct. 2 și salariul stabilit ca urmare a deciziei contestate, începând cu luna 01.01.2018. Prin acțiunea înregistrată, inițial, la data de 26.04.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, declinat prin prin sentința nr. 6229/03.09.2018 în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și înregistrat la data de 26.10.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., V., W. a solicitat în contradicitoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Hotărârii nr. 18/15.03.2018 și anularea Deciziei nr. 27/I/A/1/02.02.2018, emise de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău și Curtea de Apel Bacău; - obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț la plata drepturilor salariale restante și emiterea unei noi decizii de încadrare de către Curtea de Apel Bacău prin care pentru reclamanții, având funcția de grefieri arhivari și grefieri registratori, să se stabilească un nivel de salarizare identic/similar cu cel de la nivelul lunii ianuarie 2018 de care beneficiază grefierii de ședință, grefierii statisticieni și grefierii documentariști, în sensul alinierii salarizării grefierilor arhivari și grefierilor registratori așa cum este prevăzut în grila de salarizare pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști cu studii medii și încetarea oricărei forme de discriminare, ca urmare a aplicării Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, în continuare, și pe viitor, până la încetarea stării de discriminare, sume actualizare la data plății cu dobândă și cu indicele de inflație, - acordarea diferențelor salariale rezultate din diferența dintre salariul stabilit potrivit pct. 2 și salariul stabilit ca urmare a deciziei contestate, începând cu 01.01.2018, - obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi salariale. Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 07.11.2018 în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de conexitate și în temeiul art. 139 C. proc. civ. și art. 107 alin. (1) din H.C.S.M. nr. 175/2015 a reunit cauza cu dosarul nr. x/2018 al aceleiași instanțe.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4548 din data de 7 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată și s-au respins acțiunile conexe formulate de S., T., C., A., Q., P., V., D., N., I., B., F., K., M., O., E., W., L., U., H., R., J. G. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Neamț.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4548 din data de 7 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, pe care a înțeles să o reitereze prin cererea de recurs. Astfel, a susținut că, în speță, nu există identitatea cerută de lege între cel ce stă în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, nefiind vorba nici de o coparticipare procesuală pasivă, nefiind îndeplinite condițiile art. 59 C. proc. civ. A mai arătat că relativ la drepturile afirmate în cauză astfel cum au fost identificate prin cererea de chemare în judecată, individualizarea obligațiilor corelative, exclude Ministerul Finanțelor Publice ca subiect al raportului juridic pentru petitul ce expune pretenții inerente raporturilor de serviciu. Raporturile dintre Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției sunt raporturi de drept administrativ născute în calitatea acestora de ordonatori de credite, iar dreptul de decizie în privința alocării fondurilor aparține legislativului, făcând trimitere la dispozițiile Deciziei nr. 10/2011 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii cu privire la instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor salariale. Tot cu privire la acest aspect, recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 5 lit. e) din H.G. nr. 34/2009 și art. 6 din Legea nr. 500/2002, din coroborarea cărora rezultă că responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice doar în ceea ce privește faza proiectului de buget, acesta neavând raporturi juridice nici cu reclamanții, nici cu pârâtii Ministerul Justiției ori Tribunalul Neamț, având atribuții doar în elaborarea proiectului bugetului de stat în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de guvern, legea anuală a bugetului de stat fiind aprobată și adoptată de Parlamentul României și nu de Ministerul Finanțelor Publice. În fine, recurentul a invocat prevederile art. 1 alin. (1), art. 28 lit. e), art. 34 alin. (1), art. 47 alin. (5) și (6) din Legea nr. 500/2002, art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, art. 25 din O.G. nr. 37/2008 și Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii privind legitimarea procesuală pasivă a autorității publice cu care funcționarul are raporturi de serviciu întrucât acesteia îi revine prerogative stabilirii și acordării drepturilor salariale. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs În cauză nu s-a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că sunt nefondate criticile prin care pârâtul a argumentat lipsa calității procesuale pasive în cauza ce are ca obiect acțiunea reclamanților, care în opinia acestuia, nu este întemeiată pe vreun raport juridic care să justifice obligarea Ministerului la satisfacerea pretențiilor formulate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă în mod unitar în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, împărtășind opinia judecătorului fondului, instanța de control judiciar constată că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Finanțelor Publice, această autoritate publică pârâtă are competențe/atribuții în legătură cu capetele de cerere prin care reclamanții/reclamantele au solicitat alocarea fondurilor necesare platii acestora de către ordonatorul terțiar de credite. În raport de soluția data prin sentința recurată, respectiv de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată și de respingere a acțiunii formulate de reclamanți, Înalta Curte constată că nu poate exercita un control de legalitate a hotărârii din perspectiva motivului de casare invocat de recurent, întrucât instanța de fond a apreciat doar faptul că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice poate sta în judecată într-o acțiune având ca obiect anulare act de salarizare și obligare la plata drepturilor salariale, fără să stabilească vreo obligație în sarcina acestuia. În aceste condiții, este nefondată critica recurentului privind lipsa de identitate între cel ce stă în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, prin soluția pronunțată nedispunându-se stabilirea vreunei obligații, ci doar stabilirea cadrului general al raportului juridic dedus judecății, în care fiecare autoritate pârâtă are competențele prevăzute de legile care le reglementează. Din aceleași motive nu are relevanță nici trimiterea făcută de recurentul-pârât la Decizia nr. 10/2011 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii cu privire la instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor salariale, respectiv la Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii privind legitimarea procesuală pasivă a autorității publice cu care funcționarul are raporturi de serviciu întrucât acesteia îi revine prerogative stabilirii și acordării drepturilor salariale. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.