ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4827/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2017, pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamanta A., grefier-arhivar debutant în cadrul Tribunalului Caraș-Severin, în contradictoriu cu parații:Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Caraș-Severin, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună: emiterea unei noi decizii în sensul acordării și calculării sporurilor cuvenite la salariul de bază minim brut pe țară, potrivit încadrării (constituit din salariul de încadrare, acela de 1450 RON - stabilit începând cu data de 01.02.2017 prin H.G. nr. 1/2017 -la care se adaugă sporul de instanță de 5 %); efectuarea plății diferenței de drepturi bănești rezultată dintre aplicarea sporurilor cuvenite la salariul de bază de care a beneficiat și salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată cuvenit potrivit încadrări; (constituit din salariul de încadrare, acela de 1450 RON - stabilit începând cu data de 01.02.2017 prin H.G. nr. 1/2017 - la care se adaugă sporul de instanță de 5 %), în perioada 12,06.2017 - la zi și în viitor până Ia noi modificări; repararea prejudiciului produs reclamantei prin actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențe de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit achitate reclamantei (data la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamantei) și până la plata efectivă a sumelor cuvenite; emiterea unei decizii de reîncadrare, pe grade/trepte profesionale în raport de nivelul studiilor, cu consecința alinierii salariului Ia nivelul salariului actual, aflat în plată, cu al celorlalte categorii de grefieri, având în vedere că, începând cu data de 01.07.2017 salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare, potrivit art. 39 alin. (1) coroborat cu art. 36 din lege, raportat la art. 33 (5f) art. 17 din anexa V, Cap. VIII, secțiunea a 4-a din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; acordarea și calcularea sporurilor cuvinte la salariul de reîncadrare, pe grade/trepte profesionale în raport de nivelul studiilor cu conserința alinierii salariului la nivelul salariului actual, aflat în plată, cu al celorlalte categorii de grefieri; efectuarea plății diferenței de drepturi bănești rezultată dintre aplicarea sporurilor cuvenite la salariul de bază de care a beneficiat și salariul de reîncadrare, pe grade/trepte profesionale în raport de nivelul studiilor, cu consecința alinierii salariului Ia nivelul salariului actual, aflat în plată, cu al celorlalte categorii de grefieri, în perioada 12.06.2017 - la zi și în viitor până la noi modificări; repararea prejudiciului produs reclamantei prin actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențe de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit achitate reclamantei (data la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamantei) și până la plata efectivă a sumelor cuvenite.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâta Curtea de Apel Timișoara, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mehedinți, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Prin sentința nr. 25/18.01.2018 Tribunalul Mehedinți a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.02.2017.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 2331 din 18 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, și MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Caraș Severin pe capătul de cerere privind emiterea deciziilor de încadrare, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Caraș Severin pe capătul de cerere privind plata diferențelor salariale ca neîntemeiată, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL CARAȘ-SEVERIN, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului său, reclamanta susține că cele reținute de instanța de fond în considerentele sentinței recurate sunt eronate, nelegale și netemeinice.

Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, respectiv a Tribunalului Caraș-Severin, susține recurenta că în mod eronat s-a apreciat că acestea nu au calitate procesuală pasivă, raportat la primul capăt de cerere lit. b) și c), în condițiile în care, așa cum de altfel se și adeverește, Ministerul Finanțelor Publice, în cadrul procesului bugetar, "repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget", iar Ministerul Justiției și Tribunalul Caraș-Severin sunt ordonatori de credite.

În continuare, recurenta susține că, în ceea ce privește primul capăt de cerere, prima instanță nu a analizat în niciun fel la stabilirea și calculul drepturilor salariate prevederile Codului muncii, așa cum au fost invocate exhaustiv în cererea de chemare în judecată, limitându-se la a avea în vedere doar aspectul că într-o primă perioadă "01-02.2017- 01.07.2017" salarizarea reclamantei s-a stabilit conform prevederilor art. .10 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 (deși raportul de muncă al reclamantei a debutat abia la data de 12.06.2017 și nu de la data de 01.02.2017).

Or, prima instanță nu a motivat de ce stabilirea drepturilor salariale se raportează doar la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, limitându-se la aserțiunea că prin raportare la elementele sistemului de salarizare stabilit de dispozițiile în vigoare Legea nr. 284/2010 nu prezintă relevanță evoluția salariului minim brut pe țară, dacă drepturile salariale nu sunt stabilite la un nivel inferior acestuia.

Astfel prima instanță a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, totodată, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept.

În acest sens, arată că la stabilirea drepturilor sale salariale nu au fost avute în vedere, fiind ignorate cu desăvârșire, prevederile H.G. nr. 1/2017 (ulterior și H.G. nr. 846/2017 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 950 din 29 noiembrie 2017), art. 160, art. 164, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 170 din Codul Muncii, considerându-se. în mod nelegal și netemeinic, că nu prezintă relevanță evoluția salariului minim brut pe țară.

Consideră recurenta că deși există, nu s-a făcut o diferențiere clară între "venitul brut" și "salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată", noțiune evidențiată și de către legiuitor în cuprinsul H.G. nr. 1/2017(ulterior și H.G. nr. 846/2017) și care precizează că "salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată" reprezintă "sumă stabilită în bani care nu include sporuri si alte adaosuri" deci, de la data de 12.06.2017 este ilegală aplicarea sporurilor la un salariu de 842 RON, salariu de bază brut aferent de fapt anului 2009 (astfel cum rezultă din fișa de salarizare depusă la dosar), situație care de altfel se perpetuează, și care nu a fost remediată nici după data de 01.07.2017.

Totodată, atât în ceea ce privește primul capăt de cerere, cât și în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, recurenta solicită a se avea în vedere prevederile art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare;".

Astfel, recurenta apreciază că în mod nelegal se mai stabilesc drepturile sale salariale prin raportare la o lege abrogată, (Legea nr. 284/2010), aspect invocat și în cererea de chemare în judecată și care, de asemenea, nu a fost analizat. Consideră recurenta că potrivit legii actuale de salarizare, Legea nr. 153/2017, singura aplicabilă, salariul de bază se impune a fi stabilit conform grilei prevăzute în Anexa V Capitolul II, respectiv: categoriei grefier, grefier-statistician, grefier - documentarist, grefier - arhivar, grefier - registrator debutant, actualmente: grefier, grefier-statistician, grefier-documentarist, grefier - arhivar, grefier - registrator treapta II, aceasta fiind de fapt încadrarea legală, neexistând în Legea nr. 153/2017 o altă încadrare pentru categoria grefier - arhivar.

De asemenea, recurenta precizează că, în conformitate cu Decizia nr. 191/A din 14.12.2017, emisă de Curtea de Apel Timișoara, începând cu data de 15.12.2017 a fost reîncadrată în funcția de grefier arhivar treapta a Il-a, gradația bază, clasa 35 (clasă care corespunde Legii 284/2010 - lege care a fost abrogată prin Legea nr. 153/2017), deci reîncadrarea nu s-a făcut prin aplicarea grilei prevăzute în Anexa V Capitolul II, respectiv grefier, grefier-statistician, grefier-documentarist, grefier -arhivar, grefier - registrator treapta II, decizie pe care nu a contestat-o, pe rol având prezenta speță în care nu se pronunțase încă o hotărâre.

În consecință, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2331 din 18 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția VIII contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, o primă critică a recurentei vizează problema cadrului procesual, apreciind recurenta că în mod nelegal a fost respinsă acțiunea sa în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Contrar celor susținute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe sub acest aspect reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., prin raportare la sediul materiei reprezentat de legislația privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Raportat la aceste dispoziții de principiu și în contextul în care acțiunea recurentei reclamante vizează o contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor sale de natură salarială, este evident că nu poate avea calitate procesuală în cauză decât emitentul actului prin care au fost individualizate aceste drepturi și instituției ținute în mod legal să achite drepturile pretinse de recurentă, în virtutea raportului de muncă existent între părți.

Prin urmare, este irelevantă calitatea de ordonator principal de credite în privința Ministerului Justiției, ori atribuția Ministerului Finanțelor Publice de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, astfel că este nefondată critica recurentei reclamante la adresa sentinței civile nr. 2331/18.05.2018 din această perspectivă.

În continuare, recurenta reclamantă a susținut incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 teza I C. proc. civ., apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, concluzie trasă de recurentă din faptul că prima instanță nu a analizat argumentele sale formulate prin raportare la dispozițiile Codului muncii, așa cum acestea au fost invocate exhaustiv prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte ia act de faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a făcut referire exclusiv la dispozițiile art. 164 Codul muncii, dispoziții potrivit cărora salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, angajatorul fiind obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.

Or, rezultă cu evidență din cuprinsul sentinței civile atacate faptul că instanța fondului a avut în vedere aceste dispoziții, concluzie ce se desprinde din paragraful III pag. 16 a sentinței, având următorul conținut: "curtea reține așadar că modalitatea de stabilire a drepturilor salariale pretinsă de reclamant excede dispozițiilor legii, drepturile sale salariale fiind corect stabilite prin raportare la elementele sistemului de salarizare stabilit de dispozițiile legale în vigoare. În raport de aceste elemente nu prezintă relevanță pentru situația reclamantei evoluția salariului minim brut pe țară, cu excepția obligației ca drepturile salariale să nu fie stabilite la un nivel inferior acestuia."

Așadar, chiar dacă instanța fondului nu a menționat explicit dispozițiile art. 164 Codul muncii, considerentele sentinței reflectă faptul că judecătorul fondului a avut în vedere principiul prevăzut de articolul anterior citat, acela ca salariului brut să fie stabilit la un nivel ce nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară.

Același lucru a fost avut în vedere și cu prilejul stabilirii drepturilor salariale ale recurentei reclamante, aspecte precizate explicit în cuprinsul hotărârii nr. 19 din 21 septembrie 2017, emisă de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara.

Astfel, la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei s-a avut în vedere Legea nr. 284/2010, aspect ce nu reprezintă aplicarea unui act normativ ce nu mai era în vigoare, cum susține recurenta, cât timp încadrarea recurentei a avut loc la data de 12.06.2017, iar Legea nr. 153/2017 a început să producă efecte începând cu data de 01.01.2018.

Constatându-se, în raport de valoarea de referință sectorială(405) și coeficientul de multiplicare aferent funcției de grefier arhivar debutant(1,978) că salariul rezultat este inferior celui prevăzut prin H.G. nr. 1/2017, s-a procedat la înlocuirea salariul rezultat din macheta pentru calculul salariului(1251 RON) cu salariul de bază minim brut pe țară de 1450 RON, la acesta fiind adăugate sporurile cuvenite.

Prin urmare, concluzia recurentei reclamante, în sensul că i-au fost stabilite drepturile salariale pornindu-se de la o valoare inferioară valorii minime prevăzute de lege (art. 164 Codul muncii coroborat cu H.G. nr. 1/2017) este lipsită de suport, actele dosarului atestând contrariul și anume respectarea acestor dispoziții legale cu prilejul stabilirii drepturilor salariale cuvenite recurentei reclamante.

Nefondată este, după cum s-a arătat anterior, și critica recurentei, potrivit căreia prima instanță a validat aplicarea unei legi abrogate(Legea nr. 284/2010), fiind de subliniat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea 153/2017 "prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017".

Potrivit alin. (2) lit. a) din aceeași lege, începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin urmare, la data încadrării reclamantei(12 iunie 2017) erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 284/2010, context în care afirmația recurentei reclamante, în sensul că prima instanță a aplicat o lege ce nu mai era în vigoare, este lipsită de suport.

Față de aceste considerente, constatând că nu este demonstrată incidența celor două motive de casare invocate de recurenta reclamantă, recursul acesteia va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 2331 din 18 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.