ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.04.2018, reclamanții A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
În principal,
- constatarea neconstituționalității prevederilor art. 38 alin. (6) și a grilei de la anexa V cap. II din Legea nr. 153/2017 sub aspectul discriminării, și în ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 53 din Constituția României;
- emiterea unei noi dispoziții de salarizare de încadrare în funcție și de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare funcției de specialist în domeniul informatic din cadrul instanțelor și parchetelor, începând cu data de 01.01.2018.
În subsidiar,
- emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31.12.2017 și aplicarea la acest salariu brut în plată la 31.12.2017 a majorării salariale de 25% similar majorării aplicate celorlalte categorii de personal existent pe anexa V familia ocupațională de funcții bugetare justiție și Curtea Constituțională din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice așa cum s-a aplicat și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier, grefier statistician, grefier-dactilograf) și personalului conex (agent procedural, aprod, șofer), având în vedere că sunt discriminați în raport cu personalul din Anexa V funcții bugetare justiție și Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare;
- emiterea unei noi decizii de încadrare și stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 astfel încât salariul net să rămână la nivelul drepturilor salariale nete plătite specialiștilor IT în luna decembrie 2017 în funcție de vechimea în muncă și în funcție.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 418 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., ca inadmisibilă.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B. și C. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, anularea Hotărârii 20/06.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a Deciziei 31/06.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, pe cale de consecință, emiterea unei noi decizii de încadrare și stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 astfel încât, salariul net să rămână la nivelul drepturilor salariale nete plătite specialiștilor IT în luna decembrie 2017 luând în considerare vechimea în muncă și în funcție.
În fapt, au arătat că sunt nemulțumiți de Decizia 31/06.02.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, formulând în termen legal contestație.
Prin adresa x/09.03.2018 au fost înștiințați că li s-a respins contestația, însă nu li s-a comunicat hotărârea 20/06.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nici cuprinsul, nici motivele, nici argumentele, ci doar adresa menționată mai sus.
Consideră nelegală hotărârea întrucât, oricare ar fi motivele: faptul că nu au specificat nr. (31) al Deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ori că au îndreptat plângerea împotriva deciziei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nu împotriva Hotărârii Colegiului de conducere al acestuia, care nu le-a fost comunicată, regularizarea cererii se putea realiza conform art. 200 alin. (3) din C. proc. civ.. Or, prin Comunicarea adresei din 13.11.2018 a Curții de Apel București, nu li s-a comunicat decât să precizeze dacă înainte de a se adresa instanței s-au adresat pârâților cu contestație. Prin aceasta nu li s-au solicitat alte modificări/completări pe care să le aducă cererii cu care s-au adresat instanței, pentru regularizare.
Însă, chiar din cuprinsul Hotărârii civile nr. 418/2019, reiese că instanța a înțeles că Decizia 31/2018 este cea în cauza. Și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înțeles, având în vedere că a atașat această decizie la întâmpinarea formulată de acesta, prin urmare cererea ar fi trebuit admisă și nu respinsă ca inadmisibilă. Iar dacă Hotărârea Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este actul care este dedus judecății instanței, aceasta, nu le-a fost comunicată. În plus, dacă obiectul cererii lor nu era corect ori incomplet definit, regularizarea cererii se putea realiza în termen, astfel că instanța ar fi trebuit, conform art. 200 alin. (2) al C. proc. civ., să le precizeze în mod clar completarea obiectului acesteia ori alte completări.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
1.5. Procedura de soluționare a recursului
Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Prin Decizia nr. 31 din data de 06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a decis în sensul că, începând cu data de 01.01.2018, și specialiștii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița beneficiază de drepturile salariate prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată.
Împotriva acestei decizii reclamanții, specialiștii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au formulat contestație, în termen legal, la Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin Hotărârea nr. 20 din data de 06.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost respinse contestațiile formulate.
În acest context, reclamanții au investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat:
În principal,
- constatarea neconstituționalității prevederilor art. 38 alin. (6) și a grilei de la anexa V cap. II din Legea nr. 153/2017 sub aspectul discriminării, și în ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 53 din Constituția României;
- emiterea unei noi dispoziții de salarizare de încadrare în funcție și de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare funcției de specialist în domeniul informatic din cadrul instanțelor și parchetelor, începând cu data de 01.01.2018.
În subsidiar,
- emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31.12.2017 și aplicarea la acest salariu brut în plată la 31.12.2017 a majorării salariale de 25% similar majorării aplicate celorlalte categorii de personal existent pe anexa V familia ocupațională de funcții bugetare justiție și Curtea Constituțională din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice așa cum s-a aplicat și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier, grefier statistician, grefier-dactilograf) și personalului conex (agent procedural, aprod, șofer), având în vedere că sunt discriminați în raport cu personalul din Anexa V funcții bugetare justiție și Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare;
- emiterea unei noi decizii de încadrare și stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 astfel încât salariul net să rămână la nivelul drepturilor salariale nete plătite specialiștilor IT în luna decembrie 2017 în funcție de vechimea în muncă și în funcție.
La solicitările instanței de fond, reclamanții au precizat că au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 31 din data de 06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, însă nu au înțeles să își modifice acțiunea în sensul să solicite anularea vreunui act administrativ prin care li s-au stabilit drepturile salariale.
Instanța de fond a apreciat acțiunea reclamanților ca fiind inadmisibilă, pe de o parte prin prisma dispozițiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și, pe de altă parte, din perspectiva prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din cadrul Capitolului VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției - anexa V - Familia ocupațională "Justiție" din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.
Înalta Curte constată că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ este reglementat de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:
"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Or, din modul în care reclamanții au înțeles să formuleze acțiunea, solicitând, în principal, constatarea neconstituționalității prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 și emiterea unei noi dispoziții de salarizare de încadrare în funcție și de stabilire a drepturilor salariale la care se consideră îndreptățiți, nu reiese că obiectul cererii se circumscrie uneia dintre ipotezele prevăzute de art. 8 din Legea 554/2004 (anularea în tot sau în parte a unui act administrativ sau refuzul de soluționare a unei cereri în sensul atribuit de legea specială).
Observă Înalta Curte că reclamanții au atașat actul administrativ apreciat ca fiind nelegal, respectiv Decizia nr. 31 din data de 06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și contestația formulată împotriva acestuia ca urmare a solicitării instanței de fond, însă nu au înțeles să își modifice acțiunea în sensul solicitării anulării acestuia.
Criticile reclamanților cu privire la faptul că instanța de fond ar fi trebuit, conform art. 200 alin. (2) al C. proc. civ., dacă obiectul cererii lor nu era corect ori incomplet definit, să le precizeze în mod clar completarea obiectului acesteia ori alte completări, nu pot fi primite întrucât, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", iar potrivit art. 20 alin. (6) din același act normativ "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele investirii, în afară de cazurile când legea ar dispune altfel."
Câtă vreme obiectul acțiunii în contencios administrativ trebuie să se circumscrie exclusiv exigențelor legii speciale, iar instanța nu are obligația sau aptitudinea de a iniția modificarea cererii reclamanților, în mod corect s-a reținut inadmisibilitatea cererii din perspectiva dispozițiilor art. 8 al Legii nr. 554/2004.
Din cealaltă perspectivă de inadmisibilitate a acțiunii, Înalta Curte constată că deși reclamanții nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, au înțeles să facă contestații împotriva actului administrativ, în speță, Decizia nr. 31 din data de 06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, astfel cum permit dispozițiile art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, nu au înțeles să respecte și alin. (2) al art. 7 din același act normativ care le permitea să formuleze plângere împotriva Hotărârii 20/06.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Or, obiectul acțiunii în contencios administrativ astfel cum este configurat de art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 îl reprezintă anularea hotărârii colegiului de conducere prin care s-a soluționat contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, însă reclamanții, deși au avut cunoștință că prin Hotărârea 20/06.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost respinse ca neîntemeiate contestațiile formulate împotriva Deciziei 31/06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, nu s-au adresat instanței cu o cerere în acest sens.
În concluzie, având în vedere că judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de către părți și sub aspectul obiectului, Înalta Curte reține că judecătorul fondului, în mod corect, a constatat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 7 alin. (1) și (2) Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.
În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.
2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 418 din 6 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.