ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.O. prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Bucur, secția a V-a civilă, a solicitat obligarea pârâtului

Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la despăgubiri de

1.000.000 euro, cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat

acesteia prin lipsirea de folosința imobilului - apartament nr. x situat în

București, str. A.C. (fostă C.), sectorul 1, naționalizat în anul 1950, în baza

Decretului nr. 92/1950, pentru perioada 1950 - 2001.

Prin Sentința civilă

nr. 1891 din 1 noiembrie 2011 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

admis excepția prescripției invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice; a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanta M.O.,

împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a

Municipiului București, reprezentat prin Primarul General al Municipiului

București.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia civilă nr. 42A din 11 ianuarie

2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamantei M.O.

i-a fost admisă acțiunea în revendicare privind apartamentul nr. x situat în

București, str. A.C. (fostă C.), sectorul 1, naționalizat în anul 1950,

împotriva pârâtei L.O., decizi rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr.

2085 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, în Dosarul nr. 3852/2005.

Astfel s-a constatat

că dreptul material la acțiunea în pretenții privind eventualele despăgubiri

solicitate pentru lipsirea ilicită de folosința imobilului revendicat, s-a

născut la data de 11 ianuarie 2006, fiind vorba despre un drept realizabil

printr-o acțiune personală, supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

Referitor la

dispozițiile legale relevante pentru cauză, tribunalul a reținut că potrivit

art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă,

"dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin

prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege", iar

potrivit art. 3 din același act normativ, "termenul prescripției este de 3

ani".

Conform art. 7 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958, "prescripția începe să curgă de la data

când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".

De asemenea, art. 8

din Decretul nr. 167/1958 prevede că "prescripția dreptului la acțiune în

repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data

când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel

care răspunde de ea'', aceste dispoziții "fiind aplicabile prin asemănare

și în cazul îmbogățirii fără just temei".

S-a constatat că

reclamanta M.O. avea posibilitatea să formuleze acțiunea personală proprie, de

realizare a dreptului de folosință, încă de la data de 11 ianuarie 2006, de la

care i s-a recunoscut dreptul de proprietate cu atributul specific al

folosinței.

Prin actul de

sesizare a instanței din 28 octombrie 2010, reclamanta M.O. a solicitat

realizarea unui drept propriu de despăgubiri și nu eventuale drepturi moștenite

de la fosta coreclamantă - decedată I.N., astfel că, având în vedere și

dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 167/1956, nu se poate reține suspendarea

cursului prescripției dreptului material la acțiune privind realizarea

propriului drept de folosință, până la emiterea certificatului de moștenitor

din 5 februarie 2008, așa cum susține reclamanta.

În consecință, s-a

admis excepția prescripției invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, iar cererea reclamantei, precizată, a fost respinsă ca prescrisă.

Apelul declarat de

reclamanta M.O. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 257 A din 22

iunie 2012.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, ca prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1945 de Tribunalul Ilfov, A.I. a

devenit proprietarul apartamentului nr. x din București, str. A.C., sector 1

Acest imobil a fost

preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, poz. x, pe numele I.A.

Reclamanta M.O. este

moștenitoarea defunctului I.A. potrivit certificatului de moștenitor nr. x/1990

eliberat de Notariatul de stat sector 1.

Prin Decizia civilă

nr. 42A din 11 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, rămasă irevocabilă conform mențiunii de pe verso prin respingerea

recursului prin Decizia civilă nr. 2089 din 20 noiembrie 2006 a C.A.B., secția

a IV-a civilă, a fost admisă a acțiunea formulată de I.N. și M.O., a fost

constatată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 1997

încheiat între P.M.B. și L.O. și a fost obligată pârâta L.O. să le lase celor

două reclamante în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. x

situat în București, str. A.C., sector 1.

Această hotărâre a

fost pusă în executare silită, prin predarea apartamentului, conform

procesului-verbal întocmit în Dosarul de executare nr. 101/2007 al B.E.J. A.

D., I. și C., la data de 6 martie 2007.

I.N., care a avut

calitatea de reclamantă în dosarul având ca obiect revendicarea apartamentului

nr. x, a decedat la data de 11 decembrie 2006, conform certificatului de

moștenitor suplimentar nr. x/2007, supliment la C.M. nr. y/2007, eliberat de

B.N.P. S.C.D., reclamanta fiind unica moștenitoare a acesteia.

Ca răspuns la

excepția prescripției invocată de pârât, reclamanta a susținut suspendarea

cursului prescripției de la data emiterii certificatului de moștenitor de pe

urma defunctei I.N.

Instanța de apel a

constatat că în mod corect tribunalul a arătat că această situație nu se

încadrează în ipotezele limitative avute în vedere de dispozițiile art. 13 din

Decretul nr. 167/1958 privind cauzele de suspendare ale prescripției.

Referitor la

întreruperea cursului prescripției instanța de apel a constatat că această

critică este nefondată, deoarece cauzele de întrerupere ale cursului

prescripției extinctive sunt expres și limitativ prevăzute de art. 16 din

Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

S-a mai reținut că

dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă sunt

aplicabile în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 201 din Legea nr.

71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Instanța de apel nu a

reținut nici critica potrivit căreia acțiunea de față este imprescriptibilă,

deoarece acțiunea cu soluționarea căreia reclamanta a învestit tribunalul este

o acțiune personal patrimonială, supusă termenului de prescripție de 3 ani.

Împotriva acestei

decizii reclamanta M.O. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs indicat, recurenta, după o prezentare a situației de fapt

și critici privind sentința primei instanțe, a arătat, în esență, că instanța

de apel face aceleași greșeli ca și instanța de fond privind întreruperea

cursului prescripției, care în opinia sa a fost întrerupt prin decesul

reclamantei I.N. și de la 5 februarie 2008, data emiterii certificatului de

deces, a început să curgă un nou termen de prescripție care s-ar fi împlinit în

anul 2011.

Recurenta susține că

cererea de chemare în judecată este o cerere accesorie față de cererea

principală având ca obiect revendicarea care a format obiectul unui alt dosar

astfel încât și prezenta acțiune este imprescriptibilă ca și cererea în

revendicare, deoarece vizează un imobil care a fost preluat în mod abuziv de

către stat.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Modificarea sau

casarea unei hotărâri se poate cere potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

atunci când dispozițiile legale au fost greșit interpretate.

Susținerea

recurentei, potrivit căreia, acțiunea formulată nu este prescrisă, în raport de

împrejurarea că prin decesul reclamantei I.N. cursul prescripției s-a

întrerupt, iar de la data de 5 februarie 2008, data emiterii certificatului de

deces, curge un nou termen de prescripție, este nefondată.

Prin întreruperea

cursului prescripției extinctive se înțelege oprirea cursului acesteia datorită

unei cauze, după ivirea căreia prescripția începe să curgă fără a se mai ține

seama de timpul ce s-a scurs până atunci, astfel că, după încetarea cauzei de

întrerupere, începe să curgă o nouă prescripție cu aceeași durată.

În acest sens,

Decretul nr. 167/1958 prevede trei cauze de întrerupere a cursului prescripției

extinctive, respectiv, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie

făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; introducerea unei cereri de

chemare în judecată; săvârșirea unui act începător de executare.

În raport de aceste

precizări, se constată că, așa cum în mod legal a reținut și instanța de apel,

decesul uneia din părțile litigiului în care s-a pronunțat hotărârea prin care

s-a admis acțiunea în revendicare, nu este concepută de legiuitor ca fiind un

caz de întrerupere a cursului prescripției extinctive.

Nici susținerea

recurentei referitoare la imprescriptibilitatea prezentei acțiuni nu poate fi

reținută, întrucât, așa cum corect a reținut și instanța de apel, prezenta

acțiune este o acțiune personal patrimonială, introdusă pe cale principală,

având ca obiect realizarea unui drept de creanță constând în echivalentul

lipsei de folosință a apartamentului nr. x pe perioada 1950 - 2001 fiind deci o

acțiune prescriptibilă din punct de vedere extinctiv, în termenul general de

prescripție de 3 ani.

Având în vedere

considerentele expuse, urmează a se reține că hotărârea recurată a fost dată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie de prescripție

extinctivă, raportat la natura patrimonială a dreptului dedus judecății, motiv

pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN MUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta M.O. împotriva Deciziei nr. 257 A din 22 iunie

2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS