ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1558/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1558/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data 25 ianuarie 2011 P.I.R. - I.B.I.T.A. Istanbul, Turcia, cu domiciliul ales în România pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat V.Ș. în Sinaia, a chemat în judecată pârâta SC I. SRL cu sediul în Iași, pentru a fi obligată la plata sumei de 31.026,35 euro Suma reprezintă contravaloare marfă livrată în anul 2009, în perioada ianuarie - martie, în condițiile menționate în cerere. Prin Sentința nr. 99 din 20 februarie 2012 a Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea principală formulată de către reclamanta P.I.R.
- I.B.I.T.A., în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 31.026,35 euro, reprezentând preț restant. S-a respins ca tardivă cererea modificatoare prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la achitarea dobânzii legale. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli judiciare în valoare de 17.964 RON. Prin Decizia nr. 114/2012 din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a respins apelul formulat de SC I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 99 din 20 februarie 2012 a Tribunalului Iași și a fost obligată apelanta să plătească intimatei P.I.R. - I.B.I.T.A. suma de 6.780 RON cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC I. SRL Iași, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.
civ. Prin înscrisurile depuse la dosar părțile au arătat că la data de 18 octombrie 2012 au încheiat o convenție, sens în care recurenta a declarat că înțelege să renunțe la judecata recursului și, pe cale de consecință instanța să ia act de această renunțare, ori în situația neachitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar să dispună anularea recursului. La termenul din data de 10 aprilie 2013, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate. în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.211 RON și de a aplica timbrul judiciar în valoare de 5 RON.
Citația a fost comunicată recurentei la data de 14 noiembrie 2012 la sediul indicat în cererea de recurs și la care i s-a comunicat și hotărârea instanței de apel, fiind semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței. La termenul stabilit pentru soluționarea recursului, 10 aprilie 2013, recurenta nu s-a prezentat în fața instanței și nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Constatând că, deși a fost înștiințată cu privire la cuantumul taxei de timbru datorate, prin intermediul citației (dovada comunicării citației reprezentând în același timp și dovada împrejurării că recurenta a avut cunoștință de obligația timbrării recursului), aceasta nu a dat curs obligației stabilite în sarcina sa până la termenul stabilit în vederea judecării pricinii, în raport de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 (potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii), respectiv, art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (text care face trimitere, sub aspectul sancțiunii nerespectării obligației de a depune timbrul judiciar, la dispozițiile legale referitoare Ia taxa de timbru), Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC I. SRL Iași împotriva Deciziei nr. 114/2012 din 11 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.