ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 417/2019

Ședința publică din data de 28 februarie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1989/A/2017, pronunțată la data de 09 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2013, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta- reclamantă A. S.R.L. Iași, prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. Iași, împotriva sentinței civile nr. 1495/26.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013; a admis apelul formulat de apelanta- pârâtă C. S.R.L. București, împotriva sentinței civile nr. 1495/26.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013; a anulat în parte sentința civilă apelată și, rejudecând: a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins cererile de chemare în judecată, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SOCIETATEA, "A." S.R.L. IAȘI - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR "B." I.P.U.R.L. IAȘI, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare, având în vedere că instanța de apel nu a judecat pe fond acțiunile introductive conexate.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, în esență, susținând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1391- 1398 C. civ. de la 1864 și cele ale contractelor de factoring nr. x/03.08.2009 și nr. y/21.09.2009, sens în care a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

În motivarea hotărârii, deși instanța de apel a observat și reținut dispozițiile art. II. 10 din contractul de factoring, aceasta a ignorat dispozițiile art. III pct. 3 și 4 din același contract, solicitând a se observa că, potrivit art. 1391- 1398 C. civ., aceasta, în calitate de Aderent, avea posibilitatea să declare că dorește să deschidă proces pentru recuperarea creanței, astfel încât, conform art. III pct. 4, independent de faptul dacă a avut sau nu loc înștiințarea corespunzătoare a debitorului, prelua în fapt poziția Factorului de la data manifestării intenției de a deschide proces împotriva debitorului.

În aceste condiții, recurenta- reclamantă învederează instanței de recurs faptul că, în mod implicit, la data la care a chemat în judecată, în nume propriu, C. S.R.L., a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor contractuale prevăzute în art. III pct. 3. manifestând intenția de a recupera creanța cedată către D. IFN.

Astfel, recurenta- reclamantă a devenit debitor al factorului pentru suma ce reprezintă avansul acordat pentru finanțarea facturilor a căror valoare am solicitat-o în nume propriu de la C. S.R.L., dobândind în același timp calitate procesuală activă în litigiul cu debitoarea C. prin răscumpărarea respectivelor facturi.

Prin urmare, a susținut recurenta, în mod greșit instanța de apel a reținut că pentru a opera răscumpărarea facturilor era în mod esențial necesară dovada plății de către aceasta, către D. I.F.N., a avansului primit pentru fiecare factură. În realitate, prin chemarea în judecată a debitoarei C. S.R.L. în nume propriu, A. S.R.L. a acționat în temeiul art. III pct. 3 din Contractul de factoring, devenind, prin chemarea în judecată în mod direct a C., debitoarea D. IFN în privința valorii avansurilor acordate pentru respectivele facturi și, astfel, solicită a se reține că avea calitate procesuală activă la data la care a introdus cererea de chemare în judecată în nume propriu împotriva debitoarei.

Intimata- pârâtă S.C. C. S.A. BUCUREȘTI, căreia i s-a comunicat cererea de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, a formulat întâmpinare, prin care, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca vădit nefondat, urmând a menține ca legală decizia pronunțată de Curtea de Apel București, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, fără a fi anexată dovada în acest sens.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauza dedusă judecății, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Iași a învestit instanța Tribunalului București, secția a VI-a civilă cu o cerere de chemare în judecată a pârâtei S.C. "E. România" S.R.L. București, prin care a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.051.654.88 RON, astfel cum rezultă din facturile și evidența contabilă anexate, sumă care reprezintă contravaloare marfă livrată pârâtei în perioada 2010- 2012.

Printr-o o a doua cerere formulată, și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 30.06.2014, sub nr. x/2014, aceeași reclamantă a dedus judecății pretenții izvorând din livrarea unor mărfuri către aceeași pârâtă în perioada 14.05.2012-26.07.2012, invocând aceeași cauză juridică.

Pricinile au fost reunite, prin încheierea de ședință din data de 09.10.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, urmare admiterii excepției litispendenței (pentru pretențiile corespunzătoare contravalorii facturilor fiscale emise la data de 29.05.2012 sub numerele: 1272, 1273, 1274, 1275, 1276, 1277, 1278, 1279, 1280, 1281, 1282, 1283, 1284, 1285, 1286 și 1287 și respectiv a facturii fiscale nr. x din data de 13.06.2012) și excepției conexității pentru restul pretențiilor solicitate de către reclamantă, cu cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI a civilă.

Instanța de apel, prin decizia pronunțată și care face obiectul recursului de față, a anulat în parte sentința civilă pronunțată de instanța de fond (urmare admiterii apelului formulat de pârâta S.C. "C." S.A. București, societatea absorbantă a pârâtei inițiale, S.C. "E. România" S.R.L. București) și, rejudecând, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins cererile de chemare în judecată, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

În motivarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere, în principal, încheierea de către reclamantă a două contracte de factoring cu S.C. D. I.F.N., prin care a convenit cesionarea creanțelor deținute împotriva E., autoarea pârâtei, reținând, astfel, că, reclamanta a cesionat anterior introducerii cererilor de chemare în judecată toate pretențiile deduse judecății în prezentul dosar.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinarea formulată de către intimata- pârâtă, constată că prin Contractul cadru de factoring cu regres nr. 35 din 03.08.2009, încheiat între S.C. D. I.F.N. S.A. BUCUREȘTI, în calitate de Factor, și S.C. "A." S.R.L. Iași- recurenta- reclamantă, s.n.-, în calitate de Aderent, aceasta din urmă a cesionat Factorului, în cadrul operațiunii de factoring, toate creanțele aferente facturilor emise de Aderent față de debitorii interni precizați în Anexa nr. 1 la contract, creanțe care provin din livrări de mărfuri sau prestări servicii cu plata la termen.

Factoringul, ca varietate a cesiunii de creanță, constituie un contract încheiat între o parte (furnizor) și o altă parte, întreprinderea de factoring (cesionar), prin care furnizorul cedează cesionarului creanțele născute din contracte de vânzare de mărfuri încheiate între furnizor și clienții săi.

În cazul contractului de factoring, factorul devine proprietarul creanțelor transmise și preia de la aderent sarcina încasării creanțelor, preluând în același timp și riscurile legate de insolvabilitatea debitorilor sau al neachitării creanțelor la scadență.

Creanța care constituie obiectul contractului de factoring trebuie să se nască dintr-un contract de vânzare- cumpărare sau dintr-un contract de prestări servicii încheiat cu debitorul, și, întotdeauna, creanța este exprimată printr-un titlu (factură).

În ceea ce privește operațiunile de factoring, cesiunea de creanță operează numai cu titlu oneros, iar notificarea cesiunii debitorului poate fi făcută prin orice mijloc: scrisoare, fax, etc.

Din punctul de vedere al momentului achitării creanțelor cumpărate de la aderent și a serviciilor suplimentare oferite acestuia există: - factoringul tradițional, clasic (old line factoring), în care, plata creanțelor cesionate de aderent se face de către factor în momentul acceptării acestora, în momentul în care factorul intră în posesia lor; astfel, își asumă finanțarea și gestionarea creanțelor preluate, precum și asumarea riscului de neplată; - factoring la scadență (maturity factoring): factorul plătește facturile la momentul scadenței acestora, asumându-și gestionarea facturilor și riscul de neplată a acestora de către debitorii cedați, și, în fine, - factoring de agent (agency factoring): factorul cumpără creanțele aderentului, după ce le acceptă, le plătește anticipat, preia riscul de neplată din partea debitorilor; gestiunea creanțelor rămâne, însă, în sarcina aderentului, care va urmări plata facturilor și o va încasa de la debitori, în nume propriu, remițând-o de îndată factorului (aderentul se comportă ca un intermediar, agent, al factorului).

Principalul efect pe care îl produce contractul de factoring între părți, este acela că dreptul de creanță se transferă din patrimoniul Aderentului în patrimoniul Factorului păstrându-și natura, aderentul având obligația de a remite factorului la intervalele convenite, facturile din perioadele respective, garanțiile și documentele justificative, precum și declarația prin care aderentul transmite factorului în plină proprietate creanțele reprezentând prețul mărfurilor sau prestațiilor, furnizate și acceptate de clienți.

Ulterior subrogării, Factorul devine singurul creditor, în această calitate putând intenta acțiunile în plată contra debitorului și fiindu-i opozabile toate excepțiile inerente creanțelor născute anterior subrogării, factorul dobândind concomitent cu proprietatea creanțelor toate drepturile aderentului față de debitorii săi.

În atare situație, raportat la prevederile art. 1391- 1398 din C. civ. de la 1864 (aplicabil contractelor de factoring în speță, în vigoare la data încheierii lor), Înalta Curte reține că, așa cum a corect a stabilit și instanța de apel, recurenta- reclamantă SOCIETATEA, "A." S.R.L. IAȘI - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR "B." I.P.U.R.L. IAȘI, prin încheierea contractelor de factoring, cesionase anterior introducerii cererilor de chemare în judecată în cauză, toate pretențiile deduse judecății în prezentul dosar, și ca atare, nu mai avea dreptul de a solicita plata sumelor de bani ce pretinde a fi datorate de E., nejustificând calitate procesuală activă în acest sens.

De altfel, inclusiv pe facturile emise s-a făcut mențiune despre aceasta:

"Creanțele și drepturile rezultate din prezenta factură au fost cesionate către S.C. D. I.F.N. S.A.. Plățile se vor efectua în contul nr. (…) deschis de către S.C. D. I.F.N. S.A.. S.C. D. I.F.N. S.A. trebuie să fie imediat înștiințată cu privire la orice litigiu apărut".

Analizând în mod legal toate efectele juridice generate de cesiunea de creanță intervenită prin factoring-ul încheiat, soluția instanței de apel, de respingere a cererilor de chemare în judecată ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, este corectă, întrucât, încă de la momentul intrării în vigoare a Contractelor de Factoring, recurenta- reclamantă "A." S.R.L. nu mai avea dreptul de a solicita plata acestor sume, sume ce s-au constituit în creanțele cesionate.

Nu în ultimul rând, la prevederile art. II pct. 4 din Contractele de factoring încheiate, se menționează în mod expres faptul că, "după cesionarea creanțelor aferente facturilor, Aderentul- recurenta A., s.n.- are obligația să scoată creanțele din evidența sa contabilă sau să menționeze faptul că au fost cesionate", încât, și prin prisma acestei clauze, se desprinde în mod just lipsa de calitate procesuală activă a recurentei- reclamante "A." S.R.L.

Apărarea recurentei- reclamante Societatea, "A." S.R.L. Iași - prin lichidator judiciar "B." I.P.U.R.L. Iași, în sensul că, la data introducerii cererii de chemare în judecată justifica calitate procesuală activă raportat la faptul că, în calitate de Aderent, avea posibilitatea să declare că dorește să deschidă proces pentru recuperarea creanței, conform art. III pct. 4 din contractul de factoring, și, ca atare, prelua în fapt poziția Factorului de la data manifestării intenției de a deschide proces împotriva debitoarei, și în mod implicit a înțeles să facă aplicarea acestor dispoziții contractuale prin manifestarea intenției de a recupera creanța cedată către D. IFN, este contrazisă de faptul că simpla neplată a creanțelor, chiar nejustificată, cum se pretinde, nu are efectul revenirii lor de drept în patrimoniul recurentei, față de prevederile contractelor de factoring.

De altfel, nici nu s-a produs în cauză rezilierea contractelor de factoring în privința creanțelor deduse judecății sau vreo răscumpărare a acestora.

Mai mult, în caz de neplată a creanței, părțile au prevăzut clar:

"În cazul în care creanța nu era achitată integral în termen de 15 zile de la a treia somație de plată adresată debitorului eligibil în legătură cu creanțele cumpărate, Factorul are dreptul să declare reziliat prezentul Contract- contractul de factoring, s.n.- în privința creanței respective, printr-o declarație unilaterală adresată Aderentului, fără intervenția instanței judecătorești și fără nicio altă formalitate" (art. II pct. 8 alin. (2) din Contract). Astfel că, nici sub acest aspect, susținerea recurentei- reclamante nu se verifică, fiind total nefondată.

În fine, în mod greșit și nereal se susține de către recurenta- reclamantă că, prin chemarea în judecată a debitoarei C. S.R.L., în nume propriu, A. S.R.L. a acționat în temeiul art. III pct. 3 din contractul de factoring, devenind, astfel, debitoarea D. IFN în privința valorii avansurilor acordate pentru respectivele facturi.

Pe de o parte, potrivit art. VIII alin. (2) teza ultimă din contractele de factoring, "până la recuperarea tuturor creanțelor de către factor, aderentul va continua să cesioneze factorului toate creanțele sale față de clienți, în cadrul operațiunii de factoring, dar fără acordarea de avans"; ca atare, cesiunea de creanțe în temeiul factoring-ului a operat, indiferent de plata de către Factor a avansului, sau nu.

Pe de altă parte, așa cum corect se reține și prin decizia recurată, tot în lumina acestor prevederi contractuale convenite și asumate de către ambele părți, Factorul și Aderentul, împrejurarea susținută de către recurentă (Aderent în contractul de factoring), în sensul că, pentru creanțele deduse judecății nu a primit avans din partea Factorului, nu are nicio relevanță asupra calității sale procesuale active, câtă vreme "aderentul va continua să cesioneze factorului (…), dar fără acordarea de avans".

Ca atare, corect și legal a constatat instanța de apel că reclamanta Societatea, "A." S.R.L. Iași - prin lichidator judiciar "B." I.P.U.R.L. Iași, Aderent în contractul de factoring, nu justifică calitate procesuală activă în cauză pentru recuperarea creanțelor deja cesionate Factorului D. I.F.N. S.A. București, în temeiul aceluiași contract de factoring încheiat.

Având în vedere cele de mai sus, constatând că nu se verifică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA, "A." S.R.L. IAȘI- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR "B." I.P.U.R.L. IAȘI împotriva deciziei civile nr. 1989/A/2017 din 09 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2019.