ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 94/2010

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Decizia nr. 2971 din 29 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de U.P. împotriva sentinței nr. 132 din 7 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea recursului declarat a reținut că reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul rezolvării cererii sale de stabilire a calității de veteran de război, în temeiul art. 20 din Legea nr. 44/1994. În sprijinul susținerilor sale, recurentul-reclamant a depus la dosar declarația autentificată a doi martori, G.C.

și M.S., care au arătat că după luna martie 1944, acesta „a fost mobilizat premilitar cu contingentele 1945 - 1950 inclusiv, din fața armatelor U.R.S.S. în regiunea Moldova. Un document oficial care să ateste încadrarea recurentului - reclamant într-o structură premilitară nu a existat, U.M. X comunicând, prin adresa din 5 februarie 2008, că în sursele documentare identificate în arhive nu există consemnări privind pregătirea premilitară, iar în Nomenclatorul formațiunilor de pregătire premilitară care au desfășurat activități și sprijinul frontului în perioada 1 aprilie 1944 - 23 august 1944 emis de Statul Major General, Subcentrul de Pregătire Premilitară Cristești, aparținând Subinspectoratului de Pregătire Premilitară Botoșani, este considerat operativ în perioada 21 aprilie 1944 - 23 august 1944. În motivarea refuzului de stabilire a calității de veteran de război, A.N.V.R.

- Filiala Botoșani a arătat că potrivit Legii nr. 322/1943, numai tinerii peste 17 ani erau obligați să presteze munci de război, condiție pe care partea nu o îndeplinea la data care Subcentrul Cristești a devenit operațional. Instanța de recurs a constatat că, dat fiind caracterul vag, general al declarației celor doi martori, precum și lipsa oricărei mențiuni oficiale sau a unui început de dovada scrisă privind situația personală a recurentului-reclamant, nu pot fi reținute elemente care să configureze un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 (exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea).

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire, recurentul U.P., fără a indica temeiul de drept al acesteia, aducând critici deciziei atacate pe aspecte de nelegalitate și netemeinicie. Analizând conținutul cererii de revizuire, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte constată că c ererea de revizuire este inadmisibilă. În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanța de recurs, casând sentința instanței de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanță. În speța de față, prin Decizia nr. 2971 din 29 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul declarat de U.P. l-a respins ca nefondat, menținând dispozițiile sentinței nr. 132 din 7 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, ca fiind temeinice și legale.

În această situație, este evident că instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, dacă s-a stabilit corect situația de fapt și dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente cauzei. Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea pe fond a cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de U.P., împotriva Deciziei nr. 2971 din 29 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.