ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5540/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2012, Curtea

de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

a admis cererea formulată de reclamanta SC „M.F.” SA Năvodari, în

contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Năvodari, Orașul Năvodari și

Consiliul Orașului Năvodari, dispunând suspendarea executării, până la

soluționarea pe fond a cauzei, a Deciziei de impunere nr. 1132 din 23 ianuarie

2012 și a Dispoziției nr. 729 din 30 mai 2012 emise de pârâte; prin aceeași

hotărâre, prima instanță a sesizat Tribunalul Constanța cu soluționarea

excepției de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local Năvodari nr.

125/2009, nr. 75/2010, nr. 76/2010 și nr. 171/2011.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, în ceea ce privește

cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 1132 din 23

ianuarie 2012 și a Dispoziției nr. 729 din 30 mai 2012, că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs pârâții, susținând că este netemeinică și nelegală

sub aspectul admiterii cererii de suspendare a actelor administrative

contestate, pentru motivele prevăzute de art. 309 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În

motivarea recursului se arată, în esență, că prima instanță a dispus

suspendarea executării actelor administrative contestate în cauză, cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a fost

dovedită întrunirea condițiilor privind existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube, și că hotărârea nu este motivată.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză sunt

aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor

legale menționate, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă, așadar, că

suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a

actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă

prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la

noțiunile susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește

„paguba iminentă” ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public” lit. ș) iar „cazuri bine justificate” -

„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” lit.

t).

În speță, s-a făcut

dovada că intimata-reclamantă a sesizat instanța de judecată cu cererea de

anulare a actelor administrative a căror executare se solicită a fi suspendată.

De asemenea, având în

vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune

verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept în care

au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate

face instanța sesizată cu cererea de suspendare, precum și îndoiala serioasă ce

poartă asupra legalității actelor respective, în raport de argumentele de fond

și formă invocate de intimata-reclamantă și întemeiate pe înscrisurile

prezentate instanței de judecată și pe dispozițiile legale invocate, în mod

corect a reținut prima instanță că, în cauză, este îndeplinită și condiția

existenței unui caz bine justificat; aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin

hotărârea pronunțată, prima instanță a sesizat instanța de contencios

administrativ competentă cu soluționarea excepției de nelegalitate a unor acte

normative emise de autoritățile recurente, ce au stat la baza emiterii actelor

a căror executare a fost suspendată în cauză.

În ceea ce privește

existența celei de-a treia condiții, referitoare la paguba iminentă, se va

reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul

sumei reprezentând obligația fiscală reținută în sarcina societății intimate,

cât mai ales consecința imediată și directă pe care punerea în executare a

actelor contestate ar avea-o asupra activității desfășurate de către aceasta,

precum și, implicit, asupra persoanelor angajate să o desfășoare.

Este adevărat că

actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat

este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai

pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate

adresa instanței de judecată pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt,

de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie

1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția

juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită

autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii

administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat,

persoanelor cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție

provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să

influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când

există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de

legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei

categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării

executării actelor administrative contestate în cauză, pe care prima instanță a

dispus-o prin hotărârea recurată, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Ca o consecință a

celor reținute mai sus cu privire la temeinicia și legalitatea hotărârii

recurate, apare ca fiind neîntemeiat și motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar încheierea

atacată să fie menținută, ca fiind temeinică, legală și suficient motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții Primarul Orașului Năvodari, Orașul Năvodari și Consiliul

Orașului Năvodari împotriva Încheierii din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel

Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM