ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 20 martie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Statului a solicitat să se constate calitatea pârâtei P.I.

de colaborator al Securității.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 557

din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, în contradictoriu cu pârâta P.I., în sensul că a fost constatată

calitatea pârâtei P.I. de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că pârâta a fost recrutată în calitate de

colaborator la data de 24 martie 1978 de către I.J. Galați pentru acoperirea

informativă a personalului din cadrul societății de ajutor de înmormântare

"M." din Tecuci. În această calitate, a furnizat o serie de

informații de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților persoanelor

vizate și prin care a susținut activitatea aparatului represiv al statului.

Astfel, a reținut

instanța de fond că pârâta a comunicat organelor de Securitate faptul că o

persoană a încercat să ia legătura cu un predicator din cultul adventist. Așa

cum se susține și în nota de constatare, informația prezenta importanță, fiind

vorba de o încercare a unui cetățean român de a lua legătura cu un cetățean

străin, care, în plus, era reprezentantul unui cult religios interzis pe

teritoriul României.

De asemenea, a

furnizat înscrisuri privind mașinile de dactilografiat din unitate, acestea

fiind necesare pentru identificarea persoanelor care întocmeau înscrisuri

denigratoare.

Față de aceste

informații furnizate, instanța de primă jurisdicție a constatat că pârâta se

încadrează la definiția dată de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

de P.I.

Prin motivele de

recurs formulate în cauză, recurenta a criticat soluția dată de instanța de

fond ca netemeinică și nelegală, fiind invocate, ca temei juridic al recursului

declarat, dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că

sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea flagrantă a

regulilor privind citarea părților, fiindu-i creat un prejudiciu ce nu poate fi

remediat decât prin anularea actului emis cu încălcarea legii.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul și va casa

hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru

considerentele ce urmează:

Înalta Curte a

constatat că excepția de tardivitate a declarării recursului este neîntemeiată,

având în vedere faptul că din toate înscrisurile dosarului a rezultat că

sentința instanței de fond nu a fost comunicată pârâtei, întrucât adresa de

comunicare a sentinței, dată de reclamant, nu era adresa de domiciliu a

pârâtei.

Pentru aceste motive,

data de la care se calculează termenul de recurs este data la care pârâta a

luat cunoștință de hotărâre. În dosarul instanței de fond, după pronunțarea

hotărârii, este atașată la dosar cererea pârâtei de a lua cunoștință de actele

cauzei și cererea de comunicare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în

sensul menționării exprese a filelor din dosar ce se solicită, cerere formulată

la data de 8 februarie 2012, dată de la care începe să curgă termenul de

recurs. În raport de cererea de recurs formulată la data de 23 februarie 2012,

conform datei aflate pe plicul de corespondență, Înalta Curte apreciază ca

fiind în termen recursul formulat, astfel încât excepția invocată de

intimatul-reclamant privind tardivitatea recursului este respinsă de instanța

de control judiciar ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

recursul formulat, Înalta Curte reține că este obligația reclamantului, atunci

când formulează o cerere în fața instanței de judecată, de a preciza datele de

identificare ale părților cu care înțelege să se judece, conform dispozițiilor

art. 112 C. proc. civ., pentru stabilirea cadrului procesual legal, cu

respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare

pentru toate părțile implicate.

Înalta Curte reține

că în cauza dedusă judecății dispozițiile art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ. au fost încălcate, întrucât procedura de citare a recurentei-pârâte la

instanța de fond a fost efectuată la o altă adresă decât cea de domiciliu, așa

cum prevăd dispozițiile legale.

Instanța de control

judiciar reține că dispozițiile art. 88 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că

neconsemnarea datelor privind numele, domiciliul și calitatea celui citat sunt

prevăzute sub sancțiunea nulității și văzând dispozițiile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., fiind vorba de o nulitate expresă, partea nu este obligată să facă

dovada vătămării produse prin nerespectarea formelor legale, vătămarea fiind

prezumată de lege.

Înalta Curte reține

că la instanța de fond reclamantul a arătat că domiciliul pârâtei este în

București, str. F., sector 5, adresă la care a fost citată pe parcursul

judecății la instanța de fond și la care a fost expediată hotărârea pronunțată

în cauză.

Înalta Curte a

constatat că pârâta nu a fost prezentă la niciun termen de judecată și nu a

luat în niciun fel cunoștință de existența procesului aflat pe rol, dovadă

fiind faptul că de îndată ce a luat la cunoștință de măsura dispusă, a depus la

dosar cerere de studiere a dosarului și de comunicare a hotărârii, fiind depusă

la dosarul cauzei o copie a actului de identitate, emis la data de 6 martie

2007, care dovedește faptul că domiciliul părții este în București, str. M.S.,

sector 5.

Constatând incidența

în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., Înalta Curte a constatat că sentința instanței de fond a fost

pronunțată în condițiile în care pârâta a fost nelegal citată și a pricinuit

astfel pârâtei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea

actului, situație în care, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ.,

hotărârea instanței de fond va fi casată cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de P.I. împotriva Sentinței nr. 557 din 2 februarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ