ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 martie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Statului a solicitat să se constate calitatea pârâtei P.I. de colaborator al Securității. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 557 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta P.I., în sensul că a fost constatată calitatea pârâtei P.I. de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta a fost recrutată în calitate de colaborator la data de 24 martie 1978 de către I.J.

Galați pentru acoperirea informativă a personalului din cadrul societății de ajutor de înmormântare "M." din Tecuci. În această calitate, a furnizat o serie de informații de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților persoanelor vizate și prin care a susținut activitatea aparatului represiv al statului. Astfel, a reținut instanța de fond că pârâta a comunicat organelor de Securitate faptul că o persoană a încercat să ia legătura cu un predicator din cultul adventist. Așa cum se susține și în nota de constatare, informația prezenta importanță, fiind vorba de o încercare a unui cetățean român de a lua legătura cu un cetățean străin, care, în plus, era reprezentantul unui cult religios interzis pe teritoriul României.

De asemenea, a furnizat înscrisuri privind mașinile de dactilografiat din unitate, acestea fiind necesare pentru identificarea persoanelor care întocmeau înscrisuri denigratoare. Față de aceste informații furnizate, instanța de primă jurisdicție a constatat că pârâta se încadrează la definiția dată de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. 3. Recursul declarat de P.I. Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenta a criticat soluția dată de instanța de fond ca netemeinică și nelegală, fiind invocate, ca temei juridic al recursului declarat, dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Recurenta a arătat că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea flagrantă a regulilor privind citarea părților, fiindu-i creat un prejudiciu ce nu poate fi remediat decât prin anularea actului emis cu încălcarea legii.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a constatat că excepția de tardivitate a declarării recursului este neîntemeiată, având în vedere faptul că din toate înscrisurile dosarului a rezultat că sentința instanței de fond nu a fost comunicată pârâtei, întrucât adresa de comunicare a sentinței, dată de reclamant, nu era adresa de domiciliu a pârâtei.

Pentru aceste motive, data de la care se calculează termenul de recurs este data la care pârâta a luat cunoștință de hotărâre. În dosarul instanței de fond, după pronunțarea hotărârii, este atașată la dosar cererea pârâtei de a lua cunoștință de actele cauzei și cererea de comunicare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în sensul menționării exprese a filelor din dosar ce se solicită, cerere formulată la data de 8 februarie 2012, dată de la care începe să curgă termenul de recurs. În raport de cererea de recurs formulată la data de 23 februarie 2012, conform datei aflate pe plicul de corespondență, Înalta Curte apreciază ca fiind în termen recursul formulat, astfel încât excepția invocată de intimatul-reclamant privind tardivitatea recursului este respinsă de instanța de control judiciar ca neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul formulat, Înalta Curte reține că este obligația reclamantului, atunci când formulează o cerere în fața instanței de judecată, de a preciza datele de identificare ale părților cu care înțelege să se judece, conform dispozițiilor art. 112 C. proc. civ., pentru stabilirea cadrului procesual legal, cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare pentru toate părțile implicate. Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății dispozițiile art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. au fost încălcate, întrucât procedura de citare a recurentei-pârâte la instanța de fond a fost efectuată la o altă adresă decât cea de domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile legale.

Instanța de control judiciar reține că dispozițiile art. 88 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că neconsemnarea datelor privind numele, domiciliul și calitatea celui citat sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și văzând dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind vorba de o nulitate expresă, partea nu este obligată să facă dovada vătămării produse prin nerespectarea formelor legale, vătămarea fiind prezumată de lege. Înalta Curte reține că la instanța de fond reclamantul a arătat că domiciliul pârâtei este în București, str. F., sector 5, adresă la care a fost citată pe parcursul judecății la instanța de fond și la care a fost expediată hotărârea pronunțată în cauză.

Înalta Curte a constatat că pârâta nu a fost prezentă la niciun termen de judecată și nu a luat în niciun fel cunoștință de existența procesului aflat pe rol, dovadă fiind faptul că de îndată ce a luat la cunoștință de măsura dispusă, a depus la dosar cerere de studiere a dosarului și de comunicare a hotărârii, fiind depusă la dosarul cauzei o copie a actului de identitate, emis la data de 6 martie 2007, care dovedește faptul că domiciliul părții este în București, str. M.S., sector 5. Constatând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că sentința instanței de fond a fost pronunțată în condițiile în care pârâta a fost nelegal citată și a pricinuit astfel pârâtei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, situație în care, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., hotărârea instanței de fond va fi casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de P.I. împotriva Sentinței nr. 557 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - AZ