ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 332/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 1580 din 5 septembrie 2008, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul D.I.T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, pentru anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3042/C/2007 și daune morale, în favoarea Curții de Apel Cluj. Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscale ale curților de apel, dacă prin lege specială organică nu se prevede altfel.

Având în vedere obiectul acțiunii, de anulare a Ordinului Ministerului Justiției nr. 3042/C/2007, tribunalul a apreciat că soluționarea cauzei aparține Curții de Apel Cluj. Prin încheierea nr. 688 din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea. S-a motivat că instanța sesizată prin încheierea Tribunalului Sălaj este necompetentă sub aspect teritorial, în raport de faptul că reclamantul se află în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Satu Mare. A mai precizat instanța de fond că, potrivit prevederilor Legii nr. 275/2006, acțiunile promovate de deținuți se soluționează de către instanța din raza sediului penitenciarului unde se află în detenție și în consecință reclamantul, fiind deținut în Penitenciarul Satu Mare, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Oradea.

Prin sentința nr. 8/CA/2009, Curtea de Apel Oradea a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul D.I.T., în favoarea Curții de Apel Cluj și constatând existența conflictului negativ de competență a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență. Pentru a adopta această soluție, Curtea de Apel Oradea a considerat că, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul poate introduce acțiunea, fie la instanța de la domiciliul său, fie la instanța de la domiciliul pârâtului. În speță, s-a apreciat că reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Sălaj și că reclamantul se află în arest preventiv în Penitenciarul Satu Mare, iar prin Legea nr. 275/2006 nu s-a prevăzut o competență teritorială exclusivă a instanței de la locul de detenție pentru acțiunile promovate de către deținuți.

S-a mai arătat că acțiunea formulată de reclamant nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 275/2006, care reglementează competența de soluționare a plângerilor formulate de deținuți, în considerarea acestei calități și că dispozițiile acestei legi nu pot fi extinse și la alte acțiuni, care își au temeiul juridic în alte acte normative. În argumentarea soluției privind necompetența teritorială a Curții de Apel Oradea, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său prin introducerea acțiunii la Tribunalul Sălaj, că împrejurarea că este în arest preventiv în Penitenciarul Satu Mare nu poate determina antrenarea competenței teritoriale a Curții de Apel Oradea.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 332 din 29 iunie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului reclamantul D.I.T. Pentru ase pronunța astfel, instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a solicitat anularea Ordinului nr. 3042/C/2007 emis de pârâtul Ministerul Justiției, privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 133,3 milioane euro.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că actul administrativ a cărei anulare a solicitat-o încalcă prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate. A mai arătat reclamantul că,prin acest ordin s-a dispus confiscarea cartelelor telefonice pentru telefonul public pe care le primește prin poștă sau de la persoane care îl vizitează fiindu-i încălcat astfel dreptul de proprietate,dreptul la petiționare și dreptul la informare, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare prevăzute de art. 44, 51, 31, 21 și 14 din Constituția României. În ceea ce privește daunele morale,arată că i-au fost încălcate drepturile sale și că starea de sănătate se înrăutățește datorită stresului la care este supus din cauza acestei situații expuse anterior.

A constatat că în raport cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, textul actului normativ a cărei anulare s-a solicitat, nu adaugă la lege, ci se află în deplină conexitate cu norma legală de trimitere. A mai arătat instanța că accesul reclamantului la informațiile de interes public nu este limitat prin prevederile actului contestat, astfel de solicitări putând fi realizate în condițiile Legii nr. 554/2001 iar din această perspectivă invocarea încălcării prevederilor constituționale sub acest aspect nu poate fi primită. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului reclamantul reluând susținerile de le fond, a arătat că ordinul a cărui anulare o solicită încalcă legea și produce discriminare în ceea ce privește regimurile de executare a pedepsei. Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează: Potrivit art. 48, alin. (4), art. 49 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, durata și periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor ce pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, care se publică în M. Of.

al României. În temeiul textelor de lege arătate, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 3042/2007 privind durata și în periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul parchetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, ordin care a fost publicat în M. Of. al României nr. 891 din 27 decembrie 2007. Înalta Curte constată că Ordinul Ministrului Justiției nr. 3042/2007, abrogat ulterior prin Ordinul nr. 2714 din 1 noiembrie 2008 a fost emis pe baza Legii nr. 275/2006 și pentru organizarea executării acesteia. De asemenea, se reține că ordinul atacat nu vatămă în nici un fel vreun drept ori vreun interes legitim al reclamantului, fiind respectate drepturile legale ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a primi vizite, pachete și bunuri.

Nici susținerile recurentului potrivit cărora actul administrativ a cărei anulare s-a solicitat ar încălca legea concurenței prin instituirea obligației achiziționării de bunuri de la unitățile comerciale care au puncte de comercializare în incinta locurilor de detenție ori că ar produce discriminare în ceea ce privește regimurile de executare a pedepsei, nu pot fi reținute. Ordinul contestat prin dispozițiile sale,respectiv cea cuprinsă în anexa 3 cuprinde obiectele interzise a fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către persoanele private la libertate aflate în locurile de detenție care menționează la lit. h) - cartele telefonice cu excepție celor achiziționate de la punctul comercial din incinta locului de deținere nu contravin prevederilor invocate, mai ales că deținerea cartelelor telefonice nu este interzisă, fiind restrânsă la aria locului și modalității de obținere a acestora.

Înalta Curte observă că, dispozițiile conținute în Ordinul Ministrului Justiției nr. 3042/2007 nu obligă, ci dimpotrivă deschide posibilitatea persoanelor private de libertate de a achiziționa de la punctele comerciale din incinta locului de deținere unele produse pe care nu le pot primi prin pachete, din diferite considerente, inclusiv din motive de încălcare a normelor igienico sanitare. Garantarea dreptului de proprietate în condițiile art. 44 din Constituție nu a fost ignorată,întrucât reclamantul va rămâne proprietarul acestora doar utilizarea lor fiind limitată la perioada în care se află în categoria persoanelor private de libertate, așa cum corect a reținut instanța de fond.

În același mod, se constată că prevederile actului administrativ atacat respectă întocmai prevederile legale referitoare la regimul de executare a pedepsei pentru diferite categorii de persoane private de libertate: arestați preventiv, condamnați în regim de maximă siguranță, condamnați în regim închis, semideschis sau deschis, minori și femei gravide, etc. În raport cu aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant, și va menține sentința civilă atacată, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva sentinței nr. 332/2009 a Curții de Apel Cluj, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.