ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 332/2010

HOTĂRÂRE
26.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 332/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1580 din 5 septembrie 2008,

Tribunalul Sălaj, secția civilă, a declinat competența materială de soluționare

a acțiunii formulate de reclamantul D.I.T. împotriva pârâților Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, pentru anularea

Ordinului Ministrului Justiției nr. 3042/C/2007 și daune morale, în favoarea

Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța

această încheiere, tribunalul a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscale ale curților de apel, dacă prin lege specială organică

nu se prevede altfel.

Având în vedere

obiectul acțiunii, de anulare a Ordinului Ministerului Justiției nr. 3042/C/2007,

tribunalul a apreciat că soluționarea cauzei aparține Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea nr. 688

din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Oradea.

S-a motivat că

instanța sesizată prin încheierea Tribunalului Sălaj este necompetentă sub

aspect teritorial, în raport de faptul că reclamantul se află în prezent în

executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Satu Mare.

A mai precizat

instanța de fond că, potrivit prevederilor Legii nr. 275/2006, acțiunile

promovate de deținuți se soluționează de către instanța din raza sediului penitenciarului

unde se află în detenție și în consecință reclamantul, fiind deținut în

Penitenciarul Satu Mare, competența teritorială de soluționare a cauzei

aparține Curții de Apel Oradea.

Prin sentința nr. 8/CA/2009,

Curtea de Apel Oradea a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate

de reclamantul D.I.T., în favoarea Curții de Apel Cluj și constatând existența

conflictului negativ de competență a înaintat dosarul la Înalta Curte de

Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a adopta

această soluție, Curtea de Apel Oradea a considerat că, potrivit prevederilor art.

10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul poate introduce acțiunea, fie

la instanța de la domiciliul său, fie la instanța de la domiciliul pârâtului.

În speță, s-a

apreciat că reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său, respectiv

Tribunalul Sălaj și că reclamantul se află în arest preventiv în Penitenciarul

Satu Mare, iar prin Legea nr. 275/2006 nu s-a prevăzut o competență teritorială

exclusivă a instanței de la locul de detenție pentru acțiunile promovate de

către deținuți.

S-a mai arătat că

acțiunea formulată de reclamant nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 275/2006,

care reglementează competența de soluționare a plângerilor formulate de

deținuți, în considerarea acestei calități și că dispozițiile acestei legi nu

pot fi extinse și la alte acțiuni, care își au temeiul juridic în alte acte

normative.

În argumentarea

soluției privind necompetența teritorială a Curții de Apel Oradea, judecătorul

fondului a apreciat că reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său

prin introducerea acțiunii la Tribunalul Sălaj, că împrejurarea că este în

arest preventiv în Penitenciarul Satu Mare nu poate determina antrenarea

competenței teritoriale a Curții de Apel Oradea.

Investită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 332 din 29 iunie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului reclamantul D.I.T.

Pentru ase pronunța

astfel, instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței,

următoarele:

Reclamantul a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a solicitat anularea

Ordinului nr. 3042/C/2007 emis de pârâtul Ministerul Justiției, privind durata

și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile

de bunuri ce pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele aflate în

executarea pedepselor privative de libertate, precum și la plata daunelor

morale în cuantum de 133,3 milioane euro.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că actul administrativ a cărei anulare a solicitat-o

încalcă prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative

de libertate.

A mai arătat

reclamantul că,prin acest ordin s-a dispus confiscarea cartelelor telefonice

pentru telefonul public pe care le primește prin poștă sau de la persoane care

îl vizitează fiindu-i încălcat astfel dreptul de proprietate,dreptul la

petiționare și dreptul la informare, dreptul de acces liber la justiție și

dreptul la apărare prevăzute de art. 44, 51, 31, 21 și 14 din Constituția

României.

În ceea ce privește

daunele morale,arată că i-au fost încălcate drepturile sale și că starea de

sănătate se înrăutățește datorită stresului la care este supus din cauza acestei

situații expuse anterior.

A constatat că în

raport cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, republicată, textul actului normativ a

cărei anulare s-a solicitat, nu adaugă la lege, ci se află în deplină

conexitate cu norma legală de trimitere.

A mai arătat instanța

că accesul reclamantului la informațiile de interes public nu este limitat prin

prevederile actului contestat, astfel de solicitări putând fi realizate în

condițiile Legii nr. 554/2001 iar din această perspectivă invocarea încălcării

prevederilor constituționale sub acest aspect nu poate fi primită.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului reclamantul reluând susținerile de le fond, a arătat că ordinul a

cărui anulare o solicită încalcă legea și produce discriminare în ceea ce

privește regimurile de executare a pedepsei.

Examinând actele și

lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și din oficiu,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, din considerentele ce se vor

arăta în cele ce urmează:

Potrivit art. 48, alin.

(4), art. 49 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și

a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, durata și

periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor ce pot fi primite de

persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și

bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de aceste persoane se stabilesc

prin ordin al ministrului justiției, care se publică în M. Of. al României.

În temeiul textelor

de lege arătate, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 3042/2007 privind

durata și în periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul parchetelor, precum

și categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate și folosite de persoanele

aflate în executarea pedepselor privative de libertate, ordin care a fost

publicat în M. Of. al României nr. 891 din 27 decembrie 2007.

Înalta Curte constată

că Ordinul Ministrului Justiției nr. 3042/2007, abrogat ulterior prin Ordinul nr.

2714 din 1 noiembrie 2008 a fost emis pe baza Legii nr. 275/2006 și pentru

organizarea executării acesteia.

De asemenea, se

reține că ordinul atacat nu vatămă în nici un fel vreun drept ori vreun interes

legitim al reclamantului, fiind respectate drepturile legale ale persoanelor

aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a primi vizite,

pachete și bunuri.

Nici susținerile

recurentului potrivit cărora actul administrativ a cărei anulare s-a solicitat

ar încălca legea concurenței prin instituirea obligației achiziționării de

bunuri de la unitățile comerciale care au puncte de comercializare în incinta

locurilor de detenție ori că ar produce discriminare în ceea ce privește

regimurile de executare a pedepsei, nu pot fi reținute.

Ordinul contestat

prin dispozițiile sale,respectiv cea cuprinsă în anexa 3 cuprinde obiectele

interzise a fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către persoanele

private la libertate aflate în locurile de detenție care menționează la lit. h)

- cartele telefonice cu excepție celor achiziționate de la punctul comercial

din incinta locului de deținere nu contravin prevederilor invocate, mai ales că

deținerea cartelelor telefonice nu este interzisă, fiind restrânsă la aria

locului și modalității de obținere a acestora.

Înalta Curte observă

că, dispozițiile conținute în Ordinul Ministrului Justiției nr. 3042/2007 nu

obligă, ci dimpotrivă deschide posibilitatea persoanelor private de libertate

de a achiziționa de la punctele comerciale din incinta locului de deținere

unele produse pe care nu le pot primi prin pachete, din diferite considerente,

inclusiv din motive de încălcare a normelor igienico sanitare.

Garantarea dreptului

de proprietate în condițiile art. 44 din Constituție nu a fost ignorată,întrucât

reclamantul va rămâne proprietarul acestora doar utilizarea lor fiind limitată

la perioada în care se află în categoria persoanelor private de libertate, așa

cum corect a reținut instanța de fond.

În același mod, se

constată că prevederile actului administrativ atacat respectă întocmai

prevederile legale referitoare la regimul de executare a pedepsei pentru diferite

categorii de persoane private de libertate: arestați preventiv, condamnați în

regim de maximă siguranță, condamnați în regim închis, semideschis sau deschis,

minori și femei gravide, etc.

În raport cu aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca

nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant, și va menține sentința

civilă atacată, ca fiind legală și temeinică.

Respinge recursul

declarat de reclamantul D.I.T. împotriva sentinței nr. 332/2009 a Curții de

Apel Cluj, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2010
a acestor cereri constituie contencios administrativ. Reținând și împrejurarea că, în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 47/2004, reclamanta este persoană juridică de drept privat asim
ÎCCJ 2011-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2011
din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale rezultă că dispozițiile pct. 228 se vor aplica în cauzele înregistrate pe rolul instanțelor după publicarea Regulamentului în M. Of.. Instanța a constatat că Hotărârea nr. 130 din
ÎCCJ 2007-07-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1418/2008
ului Satu-Mare, secția de contencios, administrativ și fiscal și constatând existența unui conflict negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. În motivare
ÎCCJ 2010-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3144/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 6258 din 17 noiembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei ins
ÎCCJ 2015-09-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2953/2015
Decizia nr. 2953/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 61/CA/2015-PI din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, d
Sursă