ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 4904 din 9 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale

a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare

a cererii de emitere a ordonanței de plată, formulată de creditorul C.N.A.D.N.R.,

în contradictoriu cu debitoarea SC M.C. SRL, în favoarea Curții de Apel Oradea.

S-a reținut în acest sens că

obiectul cererii creditoarei îl reprezintă obligarea debitoarei la plata

sumelor datorate în baza contractului nr. 2409 din 25 mai 2006 privind

eliberarea rovinietelor, cuantumul acestora fiind de 576 Euro, achitabile în 4

rate.

S-a mai reținut, de asemenea, că

potrivit art. 2 lit. c) teza a II-a și lit. f) contractele care stau la baza

cererilor de chemare în judecată formulate de creditorul C.N.A.D.N.R. SA sunt

asimilate actelor administrative și se soluționează în contencios

administrativ, iar în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003 creditoarea

C.N.A.D.N.R. este persoană juridică de drept privat asimilată autorităților

publice centrale.

Pe cale de consecință s-a

concluzionat că, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de

soluționare a cauei aparține curților de apel, reclamanta având posibilitatea

de a se adresa instanței de la domiciliul său, respectiv Curtea de Apel

București sau instanței de la domiciliul pârâtei, care este Curtea de Apel

Oradea, sediul societății debitoare fiind în județul Satu Mare.

Primind cauza spre soluționare,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 240/CA/2009 – PI din 17 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de

soluționare a pricinii la Judecătoria Satu Mare și constatând ivit conflictul

negativ de competență a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție,

în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

apel a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, întrucât contractul încheiat între părți nu are ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de

interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiile publice și nu

poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă

competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în

temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Pe cale de consecință s-a

concluzionat că, fiind vorba de un contract comercial încheiat între o

autoritate publică și o societate comercială, prin care autoritatea percepe

societății o taxă de utilizare a rețelei de drumuri se impune declinarea

competenței la Judecătoria Satu Mare.

Verificând

cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului și având în vedere

dispozițiile legale incidente în cauză, competența materială revine

Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel,

așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în judecată, obiectul

acesteia îl constituie emiterea unei ordonanțe de plată, în condițiile O.U.G. nr.

119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor

de plată rezultate din contracte comerciale.

Conform art.

10 alin. (1) din actul normativ susmenționat, „În cazul în care, ca urmare a

verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților,

precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată,

instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de

plată”.

De asemenea,

potrivit art. 5

alin. (l)

din același

act normativ, „Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la

instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”.

În

speță, obiectul cererii îl formează obligații contractuale neonorate de

debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002

privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport

rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului

de utilizare.

Din

conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că

un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și

condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului

de utilizare pentru autovehiculele deținute.

În cauză,

deci, nu ne aflăm în prezența unui contract administrativ în sensul

dispozițiilor art. 2

alin. (l)

lit. c)

teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002,

în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de

utilizare a infrastructurii de transport rutier.

De altfel,

chiar O.U.G. nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de

chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca

obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării

obligațiilor de plată rezultate din astfel de contracte.

Față

de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială,

având în vedere valoarea obiectului și ținând seama de dispozițiile art. 5 alin.

(l) din O.U.G. nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,

competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei

Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind C.N.A.D.N.R. și SC M.C. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei

Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2010.