Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2010

HOTĂRÂRE
27.04.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 4904 din 9 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată, formulată de creditorul C.N.A.D.N.R., în contradictoriu cu debitoarea SC M.C. SRL, în favoarea Curții de Apel Oradea. S-a reținut în acest sens că obiectul cererii creditoarei îl reprezintă obligarea debitoarei la plata sumelor datorate în baza contractului nr. 2409 din 25 mai 2006 privind eliberarea rovinietelor, cuantumul acestora fiind de 576 Euro, achitabile în 4 rate.

S-a mai reținut, de asemenea, că potrivit art. 2 lit. c) teza a II-a și lit. f) contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată formulate de creditorul C.N.A.D.N.R. SA sunt asimilate actelor administrative și se soluționează în contencios administrativ, iar în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003 creditoarea C.N.A.D.N.R. este persoană juridică de drept privat asimilată autorităților publice centrale. Pe cale de consecință s-a concluzionat că, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauei aparține curților de apel, reclamanta având posibilitatea de a se adresa instanței de la domiciliul său, respectiv Curtea de Apel București sau instanței de la domiciliul pârâtei, care este Curtea de Apel Oradea, sediul societății debitoare fiind în județul Satu Mare.

Primind cauza spre soluționare, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 240/CA/2009 – PI din 17 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a pricinii la Judecătoria Satu Mare și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât contractul încheiat între părți nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ. Pe cale de consecință s-a concluzionat că, fiind vorba de un contract comercial încheiat între o autoritate publică și o societate comercială, prin care autoritatea percepe societății o taxă de utilizare a rețelei de drumuri se impune declinarea competenței la Judecătoria Satu Mare.

Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, competența materială revine Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie emiterea unei ordonanțe de plată, în condițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Conform art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenționat, „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată”.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (l) din același act normativ, „Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”. În speță, obiectul cererii îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare. Din conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deținute.

În cauză, deci, nu ne aflăm în prezența unui contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier. De altfel, chiar O.U.G. nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din astfel de contracte.

Față de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea obiectului și ținând seama de dispozițiile art. 5 alin. (l) din O.U.G. nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind C.N.A.D.N.R. și SC M.C. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-19
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2642/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 5514 din 27 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din ofic
ÎCCJ 2010-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2114/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5078 din 14 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei
ÎCCJ 2010-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4929 din 9 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei ș
ÎCCJ 2010-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5053 din 13 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei
ÎCCJ 2010-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2118/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5171 din 16 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă