ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5169/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, secția I civilă, la 28 noiembrie 2012, reclamantul A.C.L. a chemat în judecată pe pârâta SC Z.P. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate, aferente intervalului septembrie - octombrie 2012, actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective, la achitarea contravalorii dobânzii legale aferente drepturilor salariale, la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei 03 noiembrie 2011 - 06 noiembrie 2012 și la plata orelor suplimentare efectuate în perioada 03 noiembrie 2011 - 06 noiembrie 2012, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 995 din 25 martie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Iași a reținut că art. 269 C. muncii reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a conflictelor de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau reședința reclamantului. Cum domiciliul reclamantului este situat în județul Neamț și având în vedere că, normele legale referitoare la competența de soluționare a conflictelor de muncă au caracter absolut, instanța a apreciat că se impune declinarea competenței în favoarea Tribunalului Neamț. Învestit ca urmare a declinării, Tribunalul Neamț, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 835C din 05 septembrie 2013, la rândul său, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Neamț și a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul A.C.L., în favoarea Tribunalului Iași.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Neamț a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Prin considerentele sentinței menționate, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a avut în vedere dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, reținând că, în domeniul conflictelor de muncă, reclamantului îi revine dreptul de a opta între instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul și cea de la locul de muncă, astfel că reclamantul a ales ca instanță competentă Tribunalul Iași. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenții decurgând din raporturile de muncă dintre părți, chiar dacă aceste raporturi au încetat. Premisa astfel conturată nu poate fi cenzurată în cadrul regulatorului de competență, ci doar, eventual, în calea de atac deschisă împotriva hotărârii asupra fondului cauzei, astfel încât se constată că instanța de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi. În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 28 noiembrie 2012, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii [actual art. 269 alin. (2)], în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, reclamantul are alegerea între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 12 C. proc. civ., respectiv fie instanța de la domiciliul reclamantului, fie instanța de la locul de muncă al acestuia. În speță, se constată că reclamantul are domiciliul în Târgu Neamț, jud. Neamț, astfel încât, chiar dacă s-ar considera că locul de muncă era situat, la data formulării cererii de chemare în judecată, pe raza județului Iași, instanța sesizată de către reclamant, respectiv Tribunalul Neamț, era competentă să soluționeze prezenta cauză și, în raport de opțiunea reclamantului, se impune stabilirea competenței în favoarea acestei instanțe.

În același timp, se constată că, oricum, locul de muncă al reclamantului nu era situat, la data formulării cererii de chemare în judecată, pe raza județului Iași. Conform punctului D din contractul individual de muncă încheiat între părți, contract din care decurg pretențiile formulate în cauză, locul de muncă a fost stabilit la sediul societății angajatoare, situat în municipiul Focșani, jud. Vrancea. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv certificatul de înmatriculare și extrasul informativ de la oficiul registrului comerțului, reiese că pârâta SC Z.P. SRL are un singur sediu la care își desfășoară activitatea, anume cel situat în județul Vrancea, nefiind înregistrată și cu vreun alt sediu sau punct de lucru situat în județul Iași.

Susținerile reclamantului în sensul că activitatea desfășurată în baza contractului individual de muncă s-a efectuat în municipiul Iași, județul Iași, nu pot fi avute în vedere deoarece, pe de o parte, obligațiile angajatorului referitoare la plata drepturilor salariale în legătură cu care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată erau executate la sediul societății angajatoare, situat în județul Vrancea, iar, pe de altă parte, la data introducerii acțiunii, 28 noiembrie 2012, acesta nu mai era angajat la SC Z.P. SRL. împrejurarea că reclamantul s-a angajat, ulterior, la o altă societate cu sediul în Iași nu are relevanță sub aspectul stabilirii competenței soluționării prezentei acțiuni, locul de muncă la care face referire prevederile art 210 din Legea nr. 62/2011 trebuind a fi raportat la cel în legătură cu care reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale neachitate.

În condițiile în care opțiunea reclamantului prevăzută de art. 12 C. proc. civ. are în vedere instanțe deopotrivă competente, se constată, în raport de cele expuse anterior, că reclamantul avea alegerea între Tribunalul Neamț și Tribunalul Vrancea, și nu între Tribunalul Neamț și Tribunalul Iași, această din urmă instanță nefiind competentă să soluționeze cauza de față. Ca atare, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 12 C. proc. civ., avându-se în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a litigiului dedus judecății în favoarea Tribunalului Neamț, în a cărui rază își are domiciliul reclamantul, instanța cea dintâi sesizată de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2013. Procesat de GGC - GV