ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5169/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași,

secția I civilă, la 28 noiembrie 2012, reclamantul A.C.L. a chemat în judecată

pe pârâta SC Z.P. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor

salariale neachitate, aferente intervalului septembrie - octombrie 2012,

actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective, la

achitarea contravalorii dobânzii legale aferente drepturilor salariale, la

compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei 03

noiembrie 2011 - 06 noiembrie 2012 și la plata orelor suplimentare efectuate în

perioada 03 noiembrie 2011 - 06 noiembrie 2012, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul, secția I

civilă, prin Sentința civilă nr. 995 din 25 martie 2013, a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul Iași a reținut că art. 269 C. muncii reglementează

din punct de vedere teritorial competența de soluționare a conflictelor de

muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află

domiciliul sau reședința reclamantului.

Cum domiciliul

reclamantului este situat în județul Neamț și având în vedere că, normele

legale referitoare la competența de soluționare a conflictelor de muncă au caracter

absolut, instanța a apreciat că se impune declinarea competenței în favoarea

Tribunalului Neamț.

Învestit ca urmare a

declinării, Tribunalul Neamț, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 835C

din 05 septembrie 2013, la rândul său, a admis excepția necompetenței

teritoriale exclusive a Tribunalului Neamț și a declinat competența

soluționării acțiunii formulate de reclamantul A.C.L., în favoarea Tribunalului

Iași.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, Tribunalul Neamț a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin considerentele

sentinței menționate, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a avut în vedere

dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, reținând că, în

domeniul conflictelor de muncă, reclamantului îi revine dreptul de a opta între

instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul și cea de la locul de

muncă, astfel că reclamantul a ales ca instanță competentă Tribunalul Iași.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art.

22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Ambele instanțe care

s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze

îl reprezintă pretenții decurgând din raporturile de muncă dintre părți, chiar

dacă aceste raporturi au încetat.

Premisa astfel

conturată nu poate fi cenzurată în cadrul regulatorului de competență, ci doar,

eventual, în calea de atac deschisă împotriva hotărârii asupra fondului cauzei,

astfel încât se constată că instanța de judecată a fost învestită în cauză cu

un conflict de drepturi.

În raport de data

formulării cererii de chemare în judecată - 28 noiembrie 2012, sunt incidente

în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social,

care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii [actual art. 269

alin. (2)], în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce

reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu

art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea

conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a

cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Fiind vorba despre o

competență teritorială alternativă, reclamantul are alegerea între două

instanțe deopotrivă competente, conform art. 12 C. proc. civ., respectiv fie

instanța de la domiciliul reclamantului, fie instanța de la locul de muncă al

acestuia.

În speță, se constată

că reclamantul are domiciliul în Târgu Neamț, jud. Neamț, astfel încât, chiar

dacă s-ar considera că locul de muncă era situat, la data formulării cererii de

chemare în judecată, pe raza județului Iași, instanța sesizată de către

reclamant, respectiv Tribunalul Neamț, era competentă să soluționeze prezenta

cauză și, în raport de opțiunea reclamantului, se impune stabilirea competenței

în favoarea acestei instanțe.

În același timp, se

constată că, oricum, locul de muncă al reclamantului nu era situat, la data

formulării cererii de chemare în judecată, pe raza județului Iași.

Conform punctului D

din contractul individual de muncă încheiat între părți, contract din care

decurg pretențiile formulate în cauză, locul de muncă a fost stabilit la sediul

societății angajatoare, situat în municipiul Focșani, jud. Vrancea.

Din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei, respectiv certificatul de înmatriculare și extrasul

informativ de la oficiul registrului comerțului, reiese că pârâta SC Z.P. SRL

are un singur sediu la care își desfășoară activitatea, anume cel situat în

județul Vrancea, nefiind înregistrată și cu vreun alt sediu sau punct de lucru

situat în județul Iași.

Susținerile

reclamantului în sensul că activitatea desfășurată în baza contractului

individual de muncă s-a efectuat în municipiul Iași, județul Iași, nu pot fi

avute în vedere deoarece, pe de o parte, obligațiile angajatorului referitoare

la plata drepturilor salariale în legătură cu care reclamantul a formulat

cererea de chemare în judecată erau executate la sediul societății angajatoare,

situat în județul Vrancea, iar, pe de altă parte, la data introducerii

acțiunii, 28 noiembrie 2012, acesta nu mai era angajat la SC Z.P. SRL.

împrejurarea că reclamantul s-a angajat, ulterior, la o altă societate cu

sediul în Iași nu are relevanță sub aspectul stabilirii competenței

soluționării prezentei acțiuni, locul de muncă la care face referire

prevederile art 210 din Legea nr. 62/2011 trebuind a fi raportat la cel în

legătură cu care reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale

neachitate.

În condițiile în care

opțiunea reclamantului prevăzută de art. 12 C. proc. civ. are în vedere

instanțe deopotrivă competente, se constată, în raport de cele expuse anterior,

că reclamantul avea alegerea între Tribunalul Neamț și Tribunalul Vrancea, și

nu între Tribunalul Neamț și Tribunalul Iași, această din urmă instanță nefiind

competentă să soluționeze cauza de față.

Ca atare, în

aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 12 C. proc. civ., avându-se în

vedere și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., se va stabili

competența de soluționare a litigiului dedus judecății în favoarea Tribunalului

Neamț, în a cărui rază își are domiciliul reclamantul, instanța cea dintâi

sesizată de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 8 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - GV