ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1625/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1625/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 aprilie 2024, pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariate aferente lunilor august și septembrie 2023, în cuantum de 3.828 RON (1.914 RON/lună), precum și a diurnei în cuantum total de 1.920 de euro, pentru 6 zile din luna iulie 2023 (80 euro/zi x 6 zile = 480 de euro) și 18 zile din luna august 2023 (80 euro/zi x 18 zile = 1.440 euro), precum și obligarea pârâtei la plata sumelor actualizate cu indicele inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data scadenței până la data plății efective. Totodată, a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 39, art. 40, art. 44 alin. (2), art. 159 și art. 160 din Codul muncii.
Prin sentința nr. 133 din 27 ianuarie 2025 Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Neamț.
În motivarea soluției, tribunalul a reținut că litigiul are natura unui conflict individual de muncă, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare aparține instanței din circumscripția teritorială în care reclamantul își are domiciliul sau reședința.
Întrucât, în cauză, reclamantul are domiciliul în județul Neamț, Tribunalul Suceava a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.
Prin sentința civilă nr. 587/2025 din 4 septembrie 2025, Tribunalul Neamț, secția I civilă a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a suspendat judecata.
În argumentarea soluției, tribunalul a reținut că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor privind conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă - putând aparține fie instanței de la domiciliul reclamantului, fie celei de la locul său de muncă -, alegerea între aceste instanțe revenind reclamantului.
De asemenea, s-a constatat că locul de muncă al reclamantului se află în municipiul Suceava, județul Suceava, astfel încât, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Suceava, acesta și-a exercitat dreptul de opțiune prevăzut de art. 116 din C. proc. civ., învestind în mod legal instanța și stabilind definitiv competența în favoarea acesteia.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 12 septembrie 2025, sub nr. x/2024.
Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, pentru următoarele considerente:
Instanța a fost învestită cu o acțiune în materia litigiilor de muncă, reclamantul A. solicitând obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata unor drepturi salariate și a diurnei, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă.
Raportat la obiectul litigiului, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, 2 aprilie 2024, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.
Așadar, în privința cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre instanțele deopotrivă competente.
Este de subliniat faptul că, în cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., iar, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii se stabilește în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.
În cauza pendinte, reclamantul A., în conformitate cu art. 269 alin. (2) din Codul muncii, a optat să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Suceava, instanță în a cărei rază teritorială se află locul său de muncă, iar această alegere nu putea fi cenzurată nici de instanță, nici de pârâți, competența acestei instanțe fiind fixată în mod definitiv.
Așa fiind, pentru considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.