ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4837/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 746 din 22 februarie

2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că reclamantul are domiciliul în

Piatra-Neamț, județul Neamț, și, deși acțiunea a fost întemeiată și pe

dispozițiile Legii nr. 554/2004, din punct de vedere al competenței

teritoriale, în astfel de cauze generate de aplicarea și punerea în executare a

hotărârilor emise în baza Legii nr. 290/2003, devin aplicabile dispozițiile

speciale ale art. 8 din acest act normativ, raportat la art. 17 alin. (6) din

H.G. nr. 1120/2006, unde se stabilește competența de soluționare a cauzelor în

favoarea secției de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia

domiciliază solicitantul.

Ori, în aceste

condiții, constatând că este vorba de o competență teritorială exclusivă și

specială, de la care părțile nu pot deroga, în baza textelor de lege

menționate, raportat la art. 158 alin. (3), coroborat cu art. 159 alin. (3) C.

proc. civ., tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială invocată

din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ.

Prin Sentința civilă

nr. 207/CA din 11 septembrie 2012, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a

acțiunii formulate de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.,

în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta

Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Neamț a reținut că în materia contenciosului administrativ

competența teritorială este stabilită prin art. 10 din lege, iar alin. (3) al

textului stabilește o competență alternativă teritorial și că în cauza de față

nu se poate reține existența unui caz de competență absolută, ce ar atrage

incidența unei excepții de ordine publică, întrucât normele juridice din

cuprinsul Legii nr. 290/2003 nu fac nicio derogare de la norma de competență

stabilită la art. 10 din Legea nr. 554/2004.

S-a reținut că, în

condițiile în care reclamantul are la dispoziție o competență teritorială

alternativă și în condițiile în care nu există o altă normă juridică care să

stabilească imperativ o competență absolută, în cauză acțiunea este de

competența Tribunalului București.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Neamț a

sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de bani

cuvenite reclamantului cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 113 din 4

aprilie 2008, emisă de Comisia Județeană Neamț de Aplicare a Legii nr.

290/2003.

Ca atare, este vorba

despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor

despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura

reglementată de Legea nr. 290/2003.

Cererea de chemare în

judecată are ca temei de drept prevederile Legii nr. 290/2003 privind acordarea

de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a

acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și

Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de Pace

între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie

1947, respectiv ale Normelor metodologice pentru aplicarea acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.

Înalta Curte apreciază

că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflate în litigiu sunt

relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Astfel, potrivit art.

8 alin. (3) - (6) din Legea nr. 290/2003:

"(3) În termen

de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei

județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr.

290/2003, poate face contestație la

Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților

- Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

(4) În termen de cel

mult 60 de zile,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

- Serviciul pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va

respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003.

(5) Hotărârile

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi

atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare.

(6) Hotărârile

pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege."

De asemenea, art. 17

alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 menționează

faptul că "deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului

judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30

de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului

în raza căruia domiciliază solicitantul".

În altă ordine de

idei, trebuie precizat că art. 6 alin. (7) din O.U.G nr. 25/2007 privind

stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului,

cu modificările și completările ulterioare, prevede că, "prin decizie,

vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care

coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata

despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri

ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București. (…).

Deciziile de plată

prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin

care se soluționează contestațiile se comunică beneficiarilor și pot fi atacate

în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ."

Din interpretarea

tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise

de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de

contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului.

Având în vedere că în

litigiul de față suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor

despăgubiri având drept temei juridic Legea nr. 290/2003, trebuie aplicat

principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu

generat de aplicarea unei norme speciale.

Ținând seama de

obiectul cererii de chemare în judecată și pentru rațiuni de simetrie juridică,

Înalta Curte apreciază că prin Sentința nr. 746 din 22 februarie 2012 a

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a

stabilit în mod corect competența de soluționare a cauzei în raport de

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 290/2003 și ale art. 17 și 18 din H.G. nr.

1120/2006, modificată prin H.G. nr. 57/2008, în favoarea Tribunalului Neamț,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dat fiind

caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin actele

normative enunțate anterior, care stabilesc în mod expres competența materială

de soluționare a unor astfel de cauze în favoarea secției de contencios

administrativ a tribunalului, atât în ceea ce privește stabilirea dreptului, cât

și referitor la efectuarea plăților.

În concluzie, Înalta

Curte reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia

competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea

nr. 554/2004, modificată, și apreciază că trebuie aplicat principiul lex

specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de

aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

Întrucât aceste norme

cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, prevăd competența

exclusivă a secției de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce

privește acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. - Serviciul

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de rațiune, competența

materială este aceeași și în privința acțiunilor privind obligarea A.N.R.P. la

plata sumelor stabilite în baza aceleiași Legi nr. 290/2003, soluție de

principiu ce a fost adoptată de Plenul judecătorilor secției contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23

noiembrie 2009, conform art. 33 alin. (1) și (3) din Regulamentul privind

organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Cum domiciliul

reclamantului se află situat pe raza teritorială a localității Piatra-Neamț,

competent să soluționeze cauza este Tribunalul Neamț, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să

soluționeze pricina în primă instanță este Tribunalul Neamț, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul L.G. și pârâta A.N.R.P., în

favoarea Tribunalului Neamț, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ