ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4837/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 746 din 22 februarie 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul are domiciliul în Piatra-Neamț, județul Neamț, și, deși acțiunea a fost întemeiată și pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, din punct de vedere al competenței teritoriale, în astfel de cauze generate de aplicarea și punerea în executare a hotărârilor emise în baza Legii nr. 290/2003, devin aplicabile dispozițiile speciale ale art. 8 din acest act normativ, raportat la art. 17 alin. (6) din H.G.

nr. 1120/2006, unde se stabilește competența de soluționare a cauzelor în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. Ori, în aceste condiții, constatând că este vorba de o competență teritorială exclusivă și specială, de la care părțile nu pot deroga, în baza textelor de lege menționate, raportat la art. 158 alin. (3), coroborat cu art. 159 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 207/CA din 11 septembrie 2012, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Neamț a reținut că în materia contenciosului administrativ competența teritorială este stabilită prin art. 10 din lege, iar alin. (3) al textului stabilește o competență alternativă teritorial și că în cauza de față nu se poate reține existența unui caz de competență absolută, ce ar atrage incidența unei excepții de ordine publică, întrucât normele juridice din cuprinsul Legii nr. 290/2003 nu fac nicio derogare de la norma de competență stabilită la art. 10 din Legea nr. 554/2004. S-a reținut că, în condițiile în care reclamantul are la dispoziție o competență teritorială alternativă și în condițiile în care nu există o altă normă juridică care să stabilească imperativ o competență absolută, în cauză acțiunea este de competența Tribunalului București.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Neamț a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cuvenite reclamantului cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 113 din 4 aprilie 2008, emisă de Comisia Județeană Neamț de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Ca atare, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003. Cererea de chemare în judecată are ca temei de drept prevederile Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, respectiv ale Normelor metodologice pentru aplicarea acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 1120/2006. Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflate în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003. Astfel, potrivit art. 8 alin. (3) - (6) din Legea nr. 290/2003: "(3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face contestație la Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. (4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

(5) Hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. (6) Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege." De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G.

nr. 1120/2006 menționează faptul că "deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul". În altă ordine de idei, trebuie precizat că art. 6 alin. (7) din O.U.G nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările și completările ulterioare, prevede că, "prin decizie, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București.

(…). Deciziile de plată prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin care se soluționează contestațiile se comunică beneficiarilor și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ." Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului. Având în vedere că în litigiul de față suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri având drept temei juridic Legea nr. 290/2003, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale.

Ținând seama de obiectul cererii de chemare în judecată și pentru rațiuni de simetrie juridică, Înalta Curte apreciază că prin Sentința nr. 746 din 22 februarie 2012 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit în mod corect competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 290/2003 și ale art. 17 și 18 din H.G. nr. 1120/2006, modificată prin H.G. nr. 57/2008, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dat fiind caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin actele normative enunțate anterior, care stabilesc în mod expres competența materială de soluționare a unor astfel de cauze în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalului, atât în ceea ce privește stabilirea dreptului, cât și referitor la efectuarea plăților.

În concluzie, Înalta Curte reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată, și apreciază că trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003. Întrucât aceste norme cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, prevăd competența exclusivă a secției de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce privește acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași și în privința acțiunilor privind obligarea A.N.R.P.

la plata sumelor stabilite în baza aceleiași Legi nr. 290/2003, soluție de principiu ce a fost adoptată de Plenul judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 noiembrie 2009, conform art. 33 alin. (1) și (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cum domiciliul reclamantului se află situat pe raza teritorială a localității Piatra-Neamț, competent să soluționeze cauza este Tribunalul Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze pricina în primă instanță este Tribunalul Neamț, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul L.G. și pârâta A.N.R.P., în favoarea Tribunalului Neamț, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ