ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2011

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4166 din 12 aprilie 2011

a Judecătoriei Brașov, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei

Brașov, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a contestației

formulate de SC B.I. SRL în contradictoriu cu Garda Financiară, secția Județeană

Neamț, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

Pentru a pronunța această

soluție, Judecătoria Brașov a reținut următoarele:

Procesul-verbal din data

de 24 noiembrie 2010 a fost încheiat de Garda Financiară Neamț, în urma controlului

efectuat la punctul de lucru din satul I., comuna D.R., județul Neamț și că acesta

cuprinde constatări neconforme cu realitatea, fiind rezultatul relei credințe a

comisarilor, că reprezentantul legal al firmei nu a fost informat asupra constatărilor

rezultate pentru a-și exprima punctul de vedere, potrivit art. 104 C. proc. fisc.

și că actele de control au fost afișate la sediul punctului de lucru, în loc să

fie comunicate la sediul administratorului.

Ca o consecință a anulării

procesului verbal, petenta a solicitat și anularea deciziei de instituire a măsurilor

asigurătorii asupra patrimoniului societății.

În drept au fost invocate

art. 174 - 176 C. proc. fisc..

Intimata Garda Financiară,

secția Județeană Neamț a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca inadmisibilă,

arătând că împotriva procesului verbal de control, petenta nu are deschisă calea

contestației prevăzută de art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. întrucât potrivit

art. 11 alin. (3) H.G. nr. 1324/2009, procesele-verbale încheiate de comisarii Gărzii

Financiare la constarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de

legea penală în domeniul financiar-fiscal, nu constituie titluri de creanță fiscală.

Cu privire la al doilea

petit, a invocat excepția de litispendență în temeiul art. 163 alin. (3) C.

proc. civ., față de acțiunea din Dosarul nr. 34450/197/2010 al Judecătoriei Brașov

având ca obiect contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor

asigurătorii.

În drept s-au invocat

art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., art. 9 alin. (4), (5), art. 11 alin. (3), (5)

H.G. nr. 1324/2009, art. 163 C. proc. civ., art. 7 lit. f) O.U.G. nr. 91/2003,

art. 129 alin. (3) și (11) C. proc. fisc., Decizia nr. XIV/2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Instanța de fond a invocat

din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov.

După examinarea actelor

și lucrărilor dosarului cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:

Procesul-verbal din data

de 24 noiembrie 2010, înregistrat la Garda Financiară, secția județului Neamț nu

este un titlu de creanță și nici un act administrativ fiscal, în sensul art. 43

C. proc. fisc., susceptibile de a fi atacate cu contestație administrativă.

Actul contestat nu este

nici act de executare, astfel încât greșit a fost sesizată Judecătoria Brașov de

către Garda Financiară secția Județeană Neamț, deoarece Decizia nr. 14/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție se referă la competența instanțelor în cazul contestațiilor

la executare împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare,

a titlului executoriu în temeiul căruia s-a pornit executarea,în cazul în care acesta

nu este o hotărâre judecătorească sau a unui alt organ jurisdicțional, dacă pentru

contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Instanța nu este ținută

de temeiul juridic invocat de petentă, fiind obligată în baza rolului activ să dea

calificarea corectă cererii cu care a fost investită.

Procesul verbal a fost

încheiat în baza art. 9 (4) H.G. nr. 1324/2009, potrivit căruia la constatarea împrejurărilor

privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal,

organele Gărzii Financiare întocmesc procese-verbale prin care stabilesc implicațiile

fiscale ale acestora, în baza cărora sesizează organele de urmărire penală competente

și dispun, în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu

modificările și completările ulterioare, instituirea măsurilor asigurătorii ori

de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își

ascundă ori să își risipească averea.

Potrivit art. 11 alin.

(3) procesele-verbale încheiate în baza art. 9 (4) nu constituie titluri de creanță

fiscală.

Astfel că s-a apreciat

de instanța de fond, competența teritorială cu privire la admisibilitatea contestației

împotriva procesului verbal, care reprezintă petitul principal, în temeiul art.

5 C. proc. civ. aparține Judecătoriei Piatra Neamț, care urmează a se pronunța și

asupra excepției de litispendență, invocată de intimată.

După înregistrarea pe

rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, aceasta, prin sentința civilă nr. 3640 din 16

iunie 2011, a admis excepția de necompetență teritorială absolută a Judecătoriei

Piatra-Neamț, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Brașov. A constatat ivit conflictul negativ de competență

și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea acestei soluții,

Judecătoria Piatra Neamț a reținut următoarele:

Art. 2 alin. (3) C. proc.

fisc. face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. în ceea ce privește competența

litigiilor având ca obiect contestație la executare în care una dintre părți este

organ fiscal. Deși dispozițiile art. 34 ale C. proc. fisc. stabilesc competența

organului de executare pentru administrarea sumelor respective, în cazul în care

sunt urmărite datoriile aparținând unor sedii secundare, cum este sediul de față

în comuna D.R., județul Neamț, aceste dispoziții nu atrag însă modificarea dispozițiilor

privind competența judecătorească (art. 172 alin. (4) C. proc. fisc.), rezultând

astfel că, în prezenta cauză, competența aparține Judecătoriei Brașov, ca instanță

de executare în a cărei rază se află domiciliul fiscal al contestatoarei, domiciliu

fiscal astfel cum este definit conform art. 31 C. proc. fisc..

primul capăt de cerere, având ca obiect contestație la executare împotriva procesului-verbal

din 24 noiembrie 2010, instanța pornește în argumentarea excepției invocate din

oficiu de la două principale reguli de drept de la care nu se poate face rabat:

a) în primul rând, contestatoarea

a invocat ca și fundament juridic al ambelor capete de cerere disp. art. 174-176

C. proc. fisc. care reglementează contestația la executare împotriva unui act de

executare sau împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea,

în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească

sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă

procedură prevăzută de lege.

Deși Judecătoria Brașov,

prin sentința civilă nr. 4166 din 12 aprilie 2011, și-a declinat competența în favoarea

Judecătoriei Piatra Neamț, pe motiv că prezenta cauză ar fi o contestație întemeiată

pe dreptul comun, având în vedere că actul contestat nu este un act administrativ

fiscal sau un titlu de creanță, nici un act de executare, instanța reține că principiul

disponibilității părților primează, esențială fiind calificarea prezentei cereri

de către contestatoare, ca fiind contestație la executare.

De asemenea, obligatoriu

de reținut este faptul că instanța nu poate schimba fundamentul pretenției supuse

judecății (în speța de față, contestație la executare împotriva unui act provenind

de la intimată, indiferent de calificarea acestuia), singura posibilitate fiind

cea a calificării corecte a cererii, sub aspectul denumirii, iar nu a modificării

acesteia.

Instanța nu a pus în discuția

părților temeiul juridic al prezentei cereri, cu respectarea principiului contradictorialității

și a dreptului de apărare, iar contestatoarea nu a modificat natura cererii sale.

Prin urmare, chiar dacă

actul contestat nu este un act administrativ fiscal sau un titlu de creanță, nici

un act de executare, conform dispozițiilor art. 233

1

C. proc. fisc.,

singurul aspect care contează este voința contestatoarei de a învesti o instanță

de judecată cu soluționarea unei contestații la executare, existând posibilitatea

de a fi pus în discuție actul contestat în fața instanței de executare, în speță

Judecătoria Brașov. Faptul că o anumită acțiune apare ca și inadmisibilă față de

fundamentul juridic invocat de parte nu poate atrage modificarea din oficiu a naturii

sale;

b) în al doilea rând,

nu mai puțin lipsit de importanță, este faptul că instanța de fond inițial învestită

nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată

(față de dispozițiile legale invocate de aceasta - respectiv art. 5 C. proc.

civ.) în contextul legislativ generat de dispozițiilor imperative ale art. 159

1

alin. (3) din același act normativ.

cel de al doilea capăt de cerere, având ca obiect contestație la executare împotriva

deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, instanța reține că disp. art. 17

C. proc. civ. nu sunt aplicabile în condițiile în care competența de soluționare

a cererii respective este absolută, specială, cum este cazul de față. Astfel prorogarea

legală de competență, în temeiul art. 17 din C. proc. civ., nu poate opera cu încălcarea

normelor de competență teritorială absolută decât dacă această situație ar fi reglementată

în mod expres de lege, fapt care nu este incident în acest litigiu.

S-a constatat că și pentru

acest capăt de cerere competența îi revine tot Judecătoriei Brașov, ca instanță

de executare, iar în baza art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. raportat la dispozițiile

legale enunțate anterior, instanța a admis excepția de necompetență teritorială

absolută a Judecătoriei Piatra Neamț, invocată din oficiu și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov care se va pronunța inclusiv

cu privire la excepția de litispendență invocată de către intimată, prin întâmpinare.

În soluționarea conflictului

negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 22

C. proc. civ., stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brașov

pentru următoarele considerente:

În fața Judecătoriei Brașov,

reclamanta SC B.I. SRL Brașov a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la

24 noiembrie 2010 de către Garda Financiară Neamț și anularea deciziei de instituire

a măsurilor asiguratorii, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 174-176

C. proc. fisc..

Cu toate acestea și cu

încălcarea dispozițiilor art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ., din oficiu,

a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov în soluționarea

cauzei, fără a pune în discuție o eventuală precizare a cererii, în raport și de

susținerile pârâtei Garda Financiară Neamț.

Mai mult, în întâmpinarea

depusă la Judecătoria Brașov, Garda Financiară Neamț a invocat și o excepție de

litispendență a cărei soluționare a fost prorogată și urma ca instanța în favoarea

căreia a fost declinată competența să o soluționeze, deși dacă ar fi fost admisă

nu se mai impunea declinarea pentru că dosarul vizat de excepția de litispendență

era înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov (sub nr. 34450/197/2010).

În raport de obiectul

cererii aflate inițial pe rolul Judecătoriei Brașov (contestație la executare) și

de dispozițiile art. 172 C. proc. fisc., competența de soluționare a cererii revine

Judecătoriei Brașov pentru că această instanță este instanța de executare.

Atât în privința primului

capăt de cerere - anularea procesului-verbal întocmit de Garda Financiară - cât

și în privința celui de-al doilea capăt - anularea deciziei de instituire a măsurilor

asiguratorii asupra patrimoniului societății - competența de soluționare revine

Judecătoriei Brașov, ca instanță de executare, având în vedere că bunul ce face

obiectul măsurilor asiguratorii se află în raza de competență a Judecătoriei Brașov,

iar sediul contestatoarei este tot în raza aceleiași judecătorii.

De altfel, în interpretarea

dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc. civ. (în prezent, art. 172 alin. (4) C.

proc. fisc.), s-a pronunțat Decizia nr. XIV/2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție și s-a stabilit că „judecătoria în circumscripția căreia

se face executarea este competentă să județe contestația, atât împotriva executării

silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare

fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva

titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care

acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ

jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută

de lege”.

Având în vedere și faptul

că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 174, 176 C. proc.

civ., va fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta SC B.I. SRL Brașov și pârâta Garda Financiară, secția Județeană

Neamț, în favoarea Judecătoriei Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie

2011.