ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3142/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3142/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Piatra Neamț, reclamanta SC B. SRL, prin administrator C., a solicitat, în contradictoriu cu intimata A., anularea procesului-verbal de contravenție din 18.03.2016 emis de pârâtă și exonerarea de la plata amenzii.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Judecătoriei Piatra Neamț
Prin sentința civilă nr. 1413 din 23.03.2017 a Judecătoriei Piatra Neamț a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gherla.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt aplicabile cauzei dispozițiile O.G.nr. 2/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care prin art. III alin. (2) introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101 în conformitate cu care "prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul". Astfel, a reținut instanța că aceste dispoziții derogatorii sunt aplicabile plângerilor contravenționale introduce ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15.02.2013.
2.2. Hotărârea Judecătoriei Gherla
Prin sentința civilă nr. 760/2017 a Judecătoriei Gherla a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt aplicabile, în stabilirea competenței de soluționare a cauzei, dispozițiile O.G. nr. 15/2002, care prevăd o derogare de la dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care plângerea se introduce la judecătoria în circumscripția căreia domiciliază sau își are sediul contraveninetul, chiar dacă dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 stabilesc în competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția soluționarea plângerii formulate de contravenient împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției. Și văzând că petentul are sediul în Piatra Neamț a constatat că aparține Judecătoriei Piatra Neamț competența de soluționare a cauzei.
II. Decizia I.C.C.J. pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului-verbal de contravenție din 18 martie 2016, cerere formulată de petenta SC B. SRL, proces-verbal prin care, în temeiul art. 8 alin. (32) din O.G. nr. 15/2002, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din același act normativ, reținându-se în sarcina acesteia că, la data de 21.09.2015, autovehiculul categoria B înmatriculat sub nr. x, proprietatea sa, ar fi circulat pe DN1C, km. 18+392m Jucu, județul Cluj, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în M.Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Prin urmare, constatând că cererea introductivă a fost depusă de petentă la data de 31.03.2016, data la care erau în vigoare dispozițiile sus arătate, iar domiciliul petentei este în Piatra Neamț, Înalta Curte reține că aparține Judecătoriei Piatra Neamț competența teritorială de soluționare a litigiului dedus judecății.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu intimata A. în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2017.