ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3033/2016

HOTĂRÂRE
04.11.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3033/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 3033/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla, la data de 29.10.2015, sub nr. x/235/2015, și precizată la data de 16.11.2015, petenta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, înlocuirea cu avertisment a sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal din 19 octombrie 2015, încheiat de intimată, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că a vândut autoturismul numitului B., la data de 18.02.2011, astfel că vinovat de săvârșirea contravenției este noul proprietar.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și ale O.G. nr. 15/2002.

La data de 14.12.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 23.02.2016, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Gherla.

Prin sentința civilă nr. 180 din 23 februarie 2016, Judecătoria Gherla a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Gherla, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petenta A., împotriva procesului-verbal de contravenție din 19 octombrie 2015 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, în favoarea Judecătoriei Sebeș.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, prin procesul-verbal din 19 octombrie 2015 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, petenta A., cu domiciliul în Sebeș, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 8 din O.G. nr. 15/2002.

În cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a reținut că în data de 14.05.2015, ora 12.19, pe DN1C km18+392m, în localitatea Jucu, jud. Cluj, vehiculul categoria A, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Însă, conform art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, (…), plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Dispozițiile O.G. nr. 15/2002 referitoare la competența teritorială a instanței pentru soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție sunt norme imperative, instituind un caz de competență teritorială exclusivă. Prin urmare, raportat la prevederile anexei H.G. nr. 337/1993, instanța a constatat că soluționarea unei asemenea plângeri, formulate de petenta cu domiciliul în Germania și reședința în Sebeș, împotriva procesului-verbal de contravenție din 19 octombrie 2015 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, prin care se constată săvârșirea unei fapte sancționate prin O.G. nr. 15/2002, nu este de competența Judecătoriei Gherla, ci de competența teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul contravenientul, și anume a Judecătoriei Sebeș.

Prin sentința civilă nr. 439 din 11.05.2016 Judecătoria Sebeș a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a plângerii, în favoarea Judecătoriei Gherla.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, procesul-verbal de contravenție din 19 octombrie 2015 sancționează o faptă săvârșită pe DN1C, km 18+392 m, în localitatea Jucu, jud. Cluj.

Petenta A. are domiciliul în Germania, astfel cum rezultă din actul de identitate și din precizarea de acțiune depuse la dosar.

Conform art. 32 alin. (1)-(2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta respectivă, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare fiind de competența exclusivă a acestei instanțe. Potrivit art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul.

Având în vedere că domiciliul petentei nu se găsește în România pentru a atrage incidența derogării prevăzute de art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, instanța competentă să soluționeze cauza este cea determinată potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, drept comun în materie contravențională.

Pentru cele expuse anterior, în baza art. 131 alin. (1) rap. la art. 129 alin. (1) pct. 3 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, instanța se declară necompetentă în soluționarea cauzei. Prin urmare, în baza art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sebeș, invocată din oficiu, și va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Gherla, jud. Cluj.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla, la data de 29.10.2015, sub nr. x/235/2015, și precizată la data de 16.11.2015, petenta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, înlocuirea cu avertisment a sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal din 19 octombrie 2015, încheiat de intimată.

Într-adevăr, dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, statuează faptul că, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, însă, conform art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, (…), plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Dispozițiile O.G. nr. 15/2002 referitoare la competența teritorială a instanței pentru soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție sunt norme imperative, instituind un caz de competență teritorială exclusivă.

Într-adevăr, petenta A. are domiciliul în Germania, însă prin cererea introductivă de instanță a indicat reședința în Sebeș, motiv pentru care, plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție din 19 octombrie 2015 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, prin care se contestă săvârșirea unei fapte sancționate prin O.G. nr. 15/2002, este de competența Judecătoriei Sebeș, în a cărei rază teritorială își are reședința, având în vedere și dispozițiile H.G. nr. 337/1993 cu modificările aduse prin H.G. nr. 868/2011 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sebeș.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A. și intimatul C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică în favoarea Judecătoriei Sebeș.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 04 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2016
Decizia Nr. 1.474/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătorie
ÎCCJ 2016-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1544/2016
Decizia nr. 1544/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P
ÎCCJ 2017-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1271/2017
Decizia nr. 1271/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin plângerea
ÎCCJ 2016-04-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2016
și nu locul în care s-a efectuat controlul. 3. Hotărârea Judecătoriei Petroșani La rândul său, prin Sentința civilă nr. 76 din 13 ianuarie 2016, Judecătoria Petroșani a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și
ÎCCJ 2016-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2682/2016
. 131 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis și a declinat în favoarea Judecătoriei Sighișoara competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și
Sursă