ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1544/2016

HOTĂRÂRE
19.05.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1544/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1544/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 30 aprilie 2015, petenta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor din 09 aprilie 2015.

Prin sentința civilă nr. 528 din 20 ianuarie 2016, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimat prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

A reținut instanța, în esență, că, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția și că, în cauză, locul săvârșirii faptei, constând în neprezentarea de către conducătorul auto a diagramei tahograf sau a altui document din care să reiasă activitatea acestuia pe perioada 21 martie 2015 până la data de 08 aprilie 2015, este localitatea Sârbi, județul Vaslui.

Judecătoria Bârlad, prin sentința civilă nr. 692 din 16 martie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Pitești.

A constatat instanța că, fiind vorba despre o contravenție săvârșită prin omisiune, locul săvârșirii acesteia este sediul petentei, din Municipiul Pitești, care avea obligația de a întocmi documentele aferente perioadei 21 martie 2015-08 aprilie 2015.

Constatându-se ivit conflict negativ de competență, în baza art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată obiectul litigiului dedus judecății îl constituie anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 09 aprilie 2015 prin care petenta SC A. SRL a fost sancționată cu amendă integrală de 6.000 RON, în termen de 15 zile, sau de 2.000 RON, în termen de 48 de ore, conform art. 9 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 37/2007, pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (2) lit. z) din aceeași ordonanță.

Conform art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

A stabili locul săvârșirii contravenției ca element de determinare a competenței teritoriale înseamnă a statua asupra conținutului contravenției cu consecința identificării locului săvârșirii ei.

Contravenția, în raport cu care a fost aplicată amenda contravențională, este cea prevăzută de art. 8 alin. (2) lit. z) din O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, potrivit căruia,

„(2) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:

(...)

z) neprezentarea organelor de control a înregistrărilor din cele 28 de zile anterioare zilei curente.”

În procesul-verbal ce face obiectul acțiunii, s-a constatat că, în data de 09 aprilie 2015, în localitatea Sârbi, județul Vaslui, conducătorul auto al ansamblului de vehicule format din autovehiculul cu număr de înmatriculare x și semiremorca cu număr de înmatriculare y, B., nu a prezentat organelor de control înregistrările din cele 28 de zile anterioare zilei curente.

A fost aplicată măsura de imobilizare până la data de 10 aprilie 2015, ora 02.00, întrucât conducătorul auto nu a putut justifica 9 ore de odihnă înainte de perioada de conducere zilnică. Totodată, a fost aplicată și măsura imobilizării vehiculului până la înlăturarea deficiențelor constatate, astfel încât să fie îndeplinite condițiile legale pentru continuarea transportului, conform art. 12 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 69/2012.

Înalta Curte constată că, în cauză, controlul a avut loc în trafic, la data de 09 aprilie 2015, și nu la sediul social al societății.

De altfel, în urma acestui control, ansamblul de vehicule și conducătorul auto au fost imobilizați până la remedierea deficiențelor constatate.

Astfel, în acest caz, locul săvârșirii contravenției coincide cu locul controlului, localitatea Sârbi, județul Vaslui, locul unde ar fi trebuit prezentate, de către conducătorul auto, documentele justificative ale activității sale pe ultimele 28 de zile, precum și locul unde conducătorul auto nu a putut face dovada respectării timpului legal de odihnă înainte de perioada de conducere zilnică.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe petenta SC A. SRL Pitești în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2684/2018
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2017, pe rolul Judecătoriei Caracal, petenta A. S.R.L., în cont
ÎCCJ 2017-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2826/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin plângerea înregistrată la data de 28 iulie 2014 sub nr. x/19
ÎCCJ 2017-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1271/2017
Decizia nr. 1271/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin plângerea
ÎCCJ 2016-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1294/2016
ată pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. A mai reținut instanța că, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 337/1993, competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contraven
ÎCCJ 2014-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 19 octombr
Sursă