ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1596/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 27487/3/2008, la data de 15 iulie 2008, reclamanta T.E, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al fiicei sale, minora D.M.T., născută la 12 august 2001, a chemat în judecată pe pârâții B.T., reporter la Postul O.T.V., D.D., director al Postului O.T.V. și Postul O.T.V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească și să i se acorde despăgubiri civile în cuantum de 1.000.000 euro, urmare a încălcării drepturilor prevăzute de art. 3 din C.A.D.O.L.F.

și Constituția României, prin difuzarea emisiunilor realizate, începând cu data de 27 iunie 2008, în fiecare zi, de luni până vineri, emisiuni, fie având ca temă „cazul judecătoarei T.”, fie având altă temă, dar cu trimitere directă la acest caz, trimitere realizată fie prin postarea imaginii reclamantei pe fundalul acestor emisiuni, fie prin transmiterea pur și simplu a unor imagini surprinse în timpul incidentului în care aceasta a fost implicată la data de 14 mai 2007 și cu comentarii tendențioase și neadevărate. În fapt, reclamanta a arătat că este judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Dâmbovița, și în seara zilei de 14 mai 2007 a fost implicată într-un mic incident rutier, care s-a finalizat la data de 20 august 2007 prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, reținându-se că în cauză nu au rezultat elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,8 gr/litru. Soluția a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 795/P/2007, cercetările fiind efectuate la acest nivel, dată fiind calitatea reclamantei de judecător cu grad de curte de apel. De asemenea, reclamanta a mai arătat că datorită modului abuziv în care s-au desfășurat acțiunile polițienești, a formulat, încă de la data de 29 mai 2007, plângere penală împotriva lucrătorilor de poliție M.M., M.S. și S.A.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, purtare abuzivă și lipsire de libertate în mod ilegal.

Prin rezoluția din 4 decembrie 2007, dată în dosarul nr. 249/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmării penale față de făptuitorii M.M., M.S. și S.A.M., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate mai sus, soluție care a fost desființată însă, prin încheierea instanței din 17 iunie 2008. Reclamanta a mai arătat că imediat după pronunțarea acestei soluții, deci imediat după ce polițiștii au dobândit calitatea de inculpați, împotriva sa și a familiei sale, Postul O.T.V. a declanșat, prin emisiunile moderate de reporterul B.T., la ore de maximă audiență (16 30 – 18 00 ), dar și prin alte emisiuni difuzate la ore de noapte, o adevărată campanie de presă, dar care nu a prezentat obiectiv faptele, fiind în realitate, o campanie de denigrare și chiar distrugere, a reclamantei, a soțului acesteia, ofițer de informații, și a fetiței sale.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1754 din 25 noiembrie 2008 prin care a admis în parte cererea formulată de către reclamante și a obligat pârâții la plata sumei de 10.000 euro în echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că limbajul folosit în materialele difuzate de postul O.T.V. în perioada 26 - 27 iunie 2008 - 15 iulie 2008 este unul care nu corespunde deontologiei și eticii profesionale, chiar dacă presa trebuie să informeze publicul, iar libertatea de exprimare include și recurgerea la o anumită doză de exagerare sau de provocare. Deși presa poate prezenta informații într-un mod mai exagerat, acest drept al presei nu poate fi absolut, iar nici o persoană nu poate fi prezentată într-un mod insultător și jignitor.

Din probele administrate în cauză a rezultat că atât reclamanta, cât și fiica sa, au fost afectate de modul de prezentare a emisiunilor menționate mai sus, atât în plan psihic cât și fizic, suferind afecțiuni care au necesitat atât tratamente de recuperare psihologică cât și tratamente privind restabilirea stării de sănătate fizică, îndelungate. Tribunalul a apreciat că reclamantei i-au fost afectate acele atribute ale persoanei, care influențează relațiile sociale, onoare, reputație, precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

În ce privește cuantumul prejudiciului suferit de reclamantă și de fiica sa, tribunalul a considerat că suma de 10.000 euro este suficientă și justificată pentru a repara nedreptatea făcută, față de suma solicitată prin acțiune, astfel că a admis în parte acțiunea, considerând însă că este îndestulătoare față de prejudiciul suferit, având în vedere în aprecierea cuantumului, că o sumă mai mare ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate cu titlul de daune morale, arătând în esență, următoarele: În motivele de apel, s-a arătat că exercitarea căii de atac s-a făcut nu în scopul îmbogățirii fără just temei, ci pentru realizarea unei corecte cuantificări a prejudiciului moral suferit, în condițiile concrete ale cauzei deduse judecății, deoarece permanent reclamanta a înțeles ca întreaga sumă de bani acordată de instanța de judecată cu titlu de daune morale, să fie folosită exclusiv în scopuri caritabile. S-a apreciat ca fiind lipsită de obiectivitate precizarea făcută de instanța de fond în considerentele hotărârii, în sensul că „prezentarea cazului la postul O.T.V.

este urmarea incidentului petrecut în data de 14 mai 2007, atunci când reclamanta a avut o atitudine de natură a compromite demnitatea sa în societate”, motivat de faptul că, a și recunoscut că pe fondul provocării, respectiv al agresivității organelor de poliție și al reprezentanților presei, a depășit limitele unei comunicări normale, dar a sperat tot timpul că se va înțelege că atitudinea sa nu putea fi privită izolat, ruptă de contextul în care a avut loc. Prin stabilirea unui cuantum la suma de 10.000 euro, în echivalent în lei la data plății, instanța de fond a minimalizat valoarea celor mai importante elemente de natură a caracteriza gravitatea și intensitatea atingerii aduse drepturilor subiective ale unui judecător, cunoscut ca „o persoană cu realizări profesionale deosebite”, dar și ale unei fetițe de numai 7 ani, care a fost supusă unei traume psihice deosebite.

De asemenea, s-a susținut că, prin determinarea unui asemenea cuantum, instanța de fond a lăsat, fără efect juridic, chiar propriile constatări care îndreptățeau instanța să stabilească un cuantum al despăgubirilor corespunzător multiplului prejudiciu profesional și de imagine suferit de aceasta ca om, judecător, dar mai ales, de fiica sa minoră. Apelul a fost respins, ca nefundat, prin decizia nr. 373/ A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. În considerentele deciziei s-a reținut caracterul nefondat al criticii privind cuantumul daunelor morale acordate. Astfel, s-a constatat că judecătorul fondului a apreciat corect atât asupra naturii reparației pentru prejudiciul moral cauzat reclamantelor, cât și asupra cuantumului bănesc al reparației, prima instanță având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat, prin acordarea unor despăgubiri echilibrate, cu reală funcție reparatorie.

Daunele morale, astfel cum au fost determinate, conferă reclamantelor o satisfacție echitabilă, ele neputând fi deturnate de la scopul lor, prin majorarea solicitată în calea de atac a apelului, deoarece ar conferi un folos material necuvenit, fără justificare cauzală în atingerea adusă și consecințele acesteia. Instanța de apel a considerat că a fost stabilit corect cuantumul daunelor morale luându-se în considerare deopotrivă, natura faptului ilicit, consecințele pe care le-a avut în viața profesională a reclamantei T.E., precum și consecințele pentru stabilitatea psihică. S-a arătat că nu este greșit faptul că în aprecierea primei instanțe a fost avută în vedere și împrejurarea că atitudinea reclamantei T.E.

în incidentul mediatizat a fost de natură să-i compromită demnitatea sa în societate. Aceasta, deoarece la stabilirea cuantumului reparației prejudiciului moral, judecătorul trebuie să se evalueze și caracterul evenimentului, ori însăși reclamanta T.E. a susținut că a acceptat riscul de a-i fi lezat dreptul la propria imagine, prin „depășirea limitelor unei comunicări normale”. Instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să fixeze o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura o satisfacție de ordin moral susceptibilă a înlocui valoarea de care a fost privată. Cuantumul daunelor morale a fost stabilit de prima instanță prin raportare la situația concretă a victimei, căreia pentru ofensele aduse de intimații - pârâți nu i se poate acorda suma exagerată pe care a pretins-o.

Afirmația potrivit căreia ar folosi această sumă nu în interes personal, ci în scopuri caritabile, sociale nu constituie un argument în susținerea pretențiilor formulate de reclamantă, deoarece instituția daunelor morale ar fi redusă în acest fel la un instrument facil în vederea realizării altor scopuri decât cele de mai sus-menționate instituții juridice care, în orice țară civilizată țin de spiritualitatea omului și de noblețea lui sufletească. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța de judecată trebuie să observe ca sumele de bani pe care le acordă cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii. Or, asemenea sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, deoarece sumele de bani acordate trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri.

Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantele-reclamante, care au reiterat criticile formulate în apel referitoare la cuantumul despăgubirilor morale. În dezvoltarea motivelor, recurentele au reluat criticile din apel (prezentându-le de altfel identic ca în cursul judecății anterioare) indicând aceleași argumente pentru care apreciază ca fiind incorect stabilită întinderea daunelor. S-a susținut, în aceiași termeni, necesitatea modificării, în sensul majorării, a despăgubirilor datorate de intimați, arătându-se că, datorită „multiplului prejudiciu profesional și de imagine” suportat de către recurentă, acesteia nu i s-a asigurat o satisfacție echitabilă prin suma determinată de instanțele fondului.

S-a mai criticat decizia din apel prin aceea că nu a răspuns în totalitate criticilor formulate, ignorându-se un element important, acela al refuzului pârâților de a se prezenta la interogatoriu. Examinând modalitatea de formulare a criticilor, Înalta Curte urmează să constate imposibilitatea încadrării acestora în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, aplicabilă sancțiunea nulității în condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Astfel, ignorând faptul că a avut loc o judecată în apel, în cadrul căreia i-au fost analizate aceleași pretinse aspecte de nelegalitate, reclamanta deduce judecății în recurs aceleași critici, care s-au constituit și în motive de apel.

În felul acesta, recurenta nesocotește faptul că obiectul judecății în recurs îl reprezintă decizia din apel, care a analizat deja criticile sale vizând întinderea prejudiciului. Readucând analizei în recurs exact aceleași critici din apel, fără să le particularizeze în funcție de modalitatea în care decizia atacată le-a dat dezlegare și fără să le îndrepte împotriva considerentelor care au stat la baza adoptării soluției, recurenta ignoră faptul că a mai avut loc o etapă jurisdicțională după hotărârea de primă instanță. Chiar dacă prin soluția adoptată în apel a fost confirmată sentința tribunalului, se constată că prin modalitatea de confirmare a hotărârii, instanța de apel a realizat propria verificare jurisdicțională, așa încât dispozitivul și considerentele pe care se sprijină acesta sunt cele care pot constitui obiect al criticilor și al cenzurii instanței de recurs, iar nu hotărârea de primă instanță.

În realitate, recurentele se limitează la a prelua întocmai și a reitera astfel, criticile formulate ca motive de apel, care au constituit însă obiect de analiză pentru instanța de apel. Astfel, deși decizia din apel reține în considerente că în cuantificarea prejudiciului moral, judecătorul trebuie să țină seama și de caracterul evenimentului (care a cauzat faptul ilicit), de împrejurarea că atitudinea reclamantei însăși a fost de natură să-i compromită acesteia demnitatea în societate, ca și de împrejurarea că suma stabilită cu titlu de daune morale trebuie să asigure o satisfacție, în primul rând, morală iar nu de ordin patrimonial, se constată că motivele de recurs nu vin să combată în vreun fel aceste argumente hotărâtoare adoptării soluției.

La fel, nu sunt combătute, pentru a putea constitui obiect al cenzurii de legalitate în recurs, considerentele instanței referitoare la imposibilitatea deturnării scopului daunelor morale (ca urmare a susținerii reclamantei că va folosi suma de bani nu în interes personal, ci în scopuri caritabile), precum și la faptul că sumele pretinse cu acest titlu nu se pot constitui în amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici în venituri nejustificate pentru victimele danelor. Or, supunând judecății aceleiași critici, cărora li s-a răspuns deja, prin considerentele deciziei atacate, fără să combată însă, în vreun fel, analiza punctuală realizată de către Curte cu privire la fiecare pretins aspect de nelegalitate, recurentele nesocotesc exigențele controlului judiciar care poate fi realizat în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Se tinde în realitate, la o nouă judecată devolutivă pentru motive identice celor supuse judecății în etapa jurisdicțională anterioară. Singurul aspect care se poate constitui în critică îndreptată împotriva deciziei este cel care vizează lipsa de analiză a refuzului pârâților de a se prezenta la interogatoriu, ceea ce ar echivala, în aprecierea recurentelor, cu o recunoaștere implicită și integrală a pretențiilor formulate. Or, o asemenea împrejurare ține de evaluarea și interpretarea probatoriului, care sunt date în competența instanțelor fondului și care scapă astfel, cenzurii de legalitate a instanței de recurs.

Față de considerentele arătate, având în vedere că simpla reiterare a motivelor de apel, fără a fi combătute argumentele care au stat la baza adoptării deciziei atacate, ignorându-se astfel, judecata din etapa jurisdicțională anterioară, nu se pot constitui în critici de nelegalitate compatibile cu structura recursului, urmează să se constate nulitatea căii de atac exercitate în condițiile menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantele T.E. și T.D.M. împotriva deciziei nr. 373/ A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.