ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Dorohoi reclamanta Fundația Ecologică Green Education D. a chemat în judecată pe pârâta T.M.I. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.625,25 RON însușită din gestiunea reclamantei și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1642 din 11 octombrie 2013 Judecătoria Dorohoi a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, reținându-se că potrivit dispozițiilor art 269 alin. (1) C. muncii conflictele de muncă se soluționează de tribunalul de la locul de muncă al reclamantei. Prin sentința civilă nr. 1656 din 2 decembrie 2013 Tribunalul Botoșani a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, motivând că, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii competența de soluționare a cauzei revine tribunalului de la sediul reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 855 din 12 martie 2014, Tribunalul Iași și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Botoșani, argumentând că reclamanta are sediul în Dorohoi, potrivit certificatului de înregistrare fiscală depus la dosar. Ivindu-se conflictul negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor însușite din gestiune. Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile având ca obiect litigii de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
De remarcat este că prin aceste dispoziții se instituie o derogare de la regula de drept comun privitoare la competența teritorială, stipulată în art. 5 C. proc. civ., stabilindu-se astfel o competență teritorială absolută, în favoarea instanței a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau sediul. Trebuie menționat că prin instanța în a cărei circumscripție reclamantul are sediul se înțelege instanța în raza căreia se află sediul social al reclamantei și nu unul dintre sediile secundare. În speță, din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că sediul social al reclamantei se află în Iași, în Dorohoi existând doar o filială. Întrucât sediul social al reclamantei se află în Iași, competența de soluționare a cauzei având ca obiect un conflict de muncă revine Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.