ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1762/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 3 octombrie 2013 sub nr. 4880/107/2013, reclamantele P.D., P.M., M.G., P.I. și B.M.C. au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executor reprezentat de decizia civilă nr. 1923 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea începând cu data rămânerii definitive a acesteia respectiv data de 18 decembrie 2009 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești mai sus solicitate.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 1923 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul civil nr. 122/LM/2008, a fost admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 122/LM din 4 februarie 2018 a Tribunalului Bihor, care a fost modificată în parte, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamante și s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% actualizat la data executării, începând cu data de 1 septembrie 2004. Reclamantele au mai arătat că, prin acțiunea formulată în dosarul menționat, nu au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor datorate de către pârâți cu indicele de inflație.

Astfel fiind, au apreciat că nu există vreun impediment în a solicita, pe calea unei acțiuni separate, plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâți potrivit titlului executor. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1088 din vechiul C. civ., art. 1535 din noul C. civ. și art. 166 C. muncii. Prin sentința nr. 235 din 13 februarie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Oradea. În considerentele sentinței, tribunalul a reținut că obiectul cauzei nu are natura unui litigiu de dreptul muncii deoarece reclamantele solicită, pe cale separată, obligarea la plata dobânzii legale aferente titlului executor, constând într-o hotărâre judecătorească pe care îl dețin și în care pârâții inițiali nu au fost obligați la plata dobânzii legale.

Tribunalul a reținut că în cauză nu poate fi vorba nici de un proces inițial în care să se solicite instanței care a pronunțat titlul executoriu lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării acestuia. În aceste condiții, acțiunea având ca obiect pretențiile reclamantelor nu are caracter accesoriu ci dobândește autonomia proprie a unei cereri principale, de sine stătătoare astfel că, în raport de dispozițiile art. 94 și urm. și art. 107 și urm. C. proc. civ., precum și de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recursul în interesul legii nr. 5/2012 și nr. 19/2013, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Oradea, în a cărei circumscripție se află sediul pârâtului Tribunalul Bihor ca ordonator terțiar de credite.

Judecătoria Oradea, secția civilă, astfel învestită cu soluționarea cauzei, prin sentința nr. 4938 din 30 aprilie 2014, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ., l-a înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Oradea, invocând dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, C. muncii și ale art. 266 și art. 269 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 94 și art. 95 C. proc. civ., a constatat că soluționarea conflictelor de muncă intră în competența materială a tribunalului și că sumele pretinse de reclamante sunt în legătură directă cu drepturile salariale, astfel încât competența materială în soluționarea acțiunii revine tribunalului, conform dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc.

civ. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Mai întâi, Înalta Curte observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 3 octombrie 2013, rezultă că aceste dispoziții sunt incidente în soluționarea acțiunii reclamantelor.

Acțiunea dedusă judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1923 R din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, definitivă și irevocabilă, începând cu data de 18 decembrie 2009 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești menționate. Prin decizia menționată pârâții Tribunalul Bihor și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamantelor drepturile reprezentând spor de confidențialitate de 15% actualizate la data executării, începând cu 1 septembrie 2009, până la pronunțarea hotărârii irevocabile și pentru viitor.

Reclamantele care au inițiat demersul judiciar fac parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-a acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și instituții publice în sarcina căror instanțele au stabilit obligația plății creanțelor. Prin acțiunea formulată, reclamantele au solicitat dobânda legală pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligației de plată care îi incumbă prin titlul executor iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății.

Pentru soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse prin demersul judiciar cu soluționarea căruia reclamantele au învestit Tribunalul Alba se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acestora.

Reclamantele și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile menționate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia. Întrucât hotărârea judecătorească la care au făcut trimitere reclamantele a stabilit drepturi salariale în favoarea acestora, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu iar natura și obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamantelor sunt circumscrise, supuse și subrogate dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale a căror plată a fost dispusă prin titlul executoriu, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze pricina.

Pe de altă parte, executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Aceasta modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage incidența art. 94 lit. j) C. proc.

civ., cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă. Din perspectiva normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit C. proc. civ. În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 1 și pct. 4, a acordat competență tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Definitivă. Decizia se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.