ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1762/2014

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba la data de 3 octombrie 2013 sub nr. 4880/107/2013, reclamantele

P.D., P.M., M.G., P.I. și B.M.C. au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției,

Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea la plata

dobânzii legale aferente titlului executor

reprezentat de decizia civilă nr. 1923 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea

începând cu data rămânerii definitive a acesteia respectiv data de 18 decembrie

2009 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului

Ministerul

Finanțelor Publice la

virarea

sumelor de bani necesare drepturilor bănești mai sus solicitate.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că prin decizia civilă nr. 1923 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Oradea în Dosarul civil nr. 122/LM/2008, a fost admis recursul declarat

împotriva sentinței nr. 122/LM din 4 februarie 2018 a Tribunalului Bihor, care a

fost modificată în parte, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamante

și s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%

actualizat la data executării, începând cu data de 1 septembrie 2004.

Reclamantele

au mai arătat că, prin acțiunea formulată în dosarul menționat, nu au solicitat

obligarea pârâților la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor datorate

de către pârâți cu indicele de inflație.

Astfel fiind,

au apreciat că nu există vreun impediment în a solicita, pe calea unei acțiuni separate,

plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâți potrivit

titlului executor.

În drept,

acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1088 din vechiul C. civ., art. 1535

din noul C. civ. și art. 166 C. muncii.

Prin sentința

nr. 235 din 13 februarie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis excepția

necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența

de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Oradea.

În considerentele

sentinței, tribunalul a reținut că obiectul cauzei nu are natura unui litigiu de

dreptul muncii deoarece reclamantele solicită, pe cale separată, obligarea la plata

dobânzii legale aferente titlului executor, constând într-o hotărâre judecătorească

pe care îl dețin și în care pârâții inițiali nu au fost obligați la plata dobânzii

legale. Tribunalul a reținut că în cauză nu poate fi vorba nici de un proces inițial

în care să se solicite instanței care a pronunțat titlul executoriu lămurirea înțelesului,

întinderii și aplicării acestuia.

În aceste

condiții, acțiunea având ca obiect pretențiile reclamantelor nu are caracter accesoriu

ci dobândește autonomia proprie a unei cereri principale, de sine stătătoare astfel

că, în raport de dispozițiile art. 94 și urm. și art. 107 și urm. C. proc. civ.,

precum și de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recursul

în interesul legii nr. 5/2012 și nr. 19/2013, competența de soluționare a cauzei

aparține Judecătoriei Oradea, în a cărei circumscripție se află sediul pârâtului

Tribunalul Bihor ca ordonator terțiar de credite.

Judecătoria

Oradea, secția civilă, astfel învestită cu soluționarea cauzei, prin sentința

nr. 4938 din 30 aprilie 2014, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând ivit conflictul negativ de

competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ., l-a înaintat, spre soluționare, Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide

astfel, instanța Judecătoriei Oradea, invocând dispozițiile art. 166 alin. (4) din

Legea nr. 53/2003, C. muncii și ale art. 266 și art. 269 alin. (1) din același act

normativ, raportat la art. 94 și art. 95 C. proc. civ., a constatat că soluționarea

conflictelor de muncă intră în competența materială a tribunalului și că sumele

pretinse de reclamante sunt în legătură directă cu drepturile salariale, astfel

încât competența materială în soluționarea acțiunii revine tribunalului, conform

dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire

la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Mai întâi,

Înalta Curte observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul

C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor

și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere

data formulării cererii de chemare în judecată, 3 octombrie 2013, rezultă că aceste

dispoziții sunt incidente în soluționarea acțiunii reclamantelor.

Acțiunea dedusă

judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor

și Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat

de decizia civilă nr. 1923 R din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă mixtă, definitivă și irevocabilă, începând cu data de 18 decembrie 2009 și

până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești menționate.

Prin decizia

menționată pârâții Tribunalul Bihor și Ministerul Justiției au fost obligați să

plătească reclamantelor drepturile reprezentând spor de confidențialitate de 15%

actualizate la data executării, începând cu 1 septembrie 2009, până la pronunțarea

hotărârii irevocabile și pentru viitor.

Reclamantele

care au inițiat demersul judiciar fac parte din categoria personalului bugetar,

căruia i s-a acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și instituții

publice în sarcina căror instanțele au stabilit obligația plății creanțelor.

Prin acțiunea

formulată, reclamantele au solicitat dobânda legală pentru acoperirea prejudiciului

suferit ca urmare a neexecutării obligației de plată care îi incumbă prin titlul

executor iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul

menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății.

Pentru soluționarea

justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă judecății, se impune

a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două instituții de natură juridică

diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele

de inflație urmărind păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste aspecte,

dobânzile pretinse prin demersul judiciar cu soluționarea căruia reclamantele au

învestit Tribunalul Alba se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea

nr. 53/2003 privind C. muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale

cuvenite acestora.

Reclamantele și-au fundamentat

cererea de chemare în judecată pe dispozițiile menționate, care reglementează modalitatea

de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata

daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii

nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârea judecătorească

la care au făcut trimitere reclamantele a stabilit drepturi salariale în favoarea

acestora, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu iar natura și obiectul

acțiunii, respectiv interesul reclamantelor sunt circumscrise, supuse și subrogate

dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale a căror plată a fost

dispusă prin titlul executoriu, situație în care Tribunalul Alba este competent

să soluționeze pricina.

Pe de altă parte, executarea

sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească

poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei

încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu

este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează,

fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale

a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Aceasta modalitate de

reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat

de bună voie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor

răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage incidența art. 94

lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care

a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea

unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva normelor

juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței

competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269

alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența

instanțelor stabilite potrivit C. proc. civ.

În contextul arătat, acest

act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 1 și pct. 4, a acordat competență tribunalelor

să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor

jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Astfel, întrucât se constată

că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare

a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse

anterior,

competența

de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului

Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2014.