ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2116/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 3 decembrie 2013, reclamantele T.R.M. și I.M. au solicitat instanței obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de Sentințele civile nr. 774/LM/2007, nr. 536/CA/2007 și nr. 245/CA/2009, pronunțate de Tribunalul Bihor, începând cu data rămânerii definitive a acestora, respectiv de la 19 octombrie 2007, 12 decembrie 2007 și respectiv 1 aprilie 2009 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești menționate.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin sentința civile menționate, pronunțate de Tribunalul Bihor în Dosarele nr. 3776/111/2007, nr. 4845/111/2007 și respectiv nr. 6142/111/2008, s-a admis acțiunea formulată de reclamante și s-a dispus obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale, sentințele fiind irevocabile, în baza Deciziilor civile nr. 183/2008, nr. 147/CA/2008 pronunțate de Curtea de Apel Oradea și respectiv, urmare a nerecurării. Reclamantele au mai arătat că, prin acțiunile formulate în dosarele sus-menționat, nu au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor datorate de către pârâți cu indicele de inflație. Prin urmare, au apreciat că nu există vreun impediment în a solicita, pe calea unei acțiuni separate, plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâți potrivit titlurilor executorii menționate.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1088 din vechiul C. civ., art. 1535 din noul C. civ. și art. 166 C. muncii. Prin Sentința nr. 573 din data de 26 martie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Oradea. În considerentele sentinței, tribunalul a reținut că dobânzile pretinse de reclamantă prin prezente acțiune nu reprezintă drepturi salariale sau sume ce decurg nemijlocit din drepturile salariale, ci pretenții datorate întârzierii executării unor hotărâri judecătorești, situație în care competența materială în soluționarea cauzei revine judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) C. proc.

civ. Totodată, instanța a reținut că, în cazul de față, competența materială atrage și competența teritorială, având în vedere incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. Prin urmare, raportat la calitatea reclamantelor și competența materială a judecătoriei, instanța a apreciat ca fiind competentă să soluționeze cauza Judecătoria Oradea, competentă teritorial față de sediul pârâților de ordinul 2 și 3 din prezenta acțiune. Învestită prin declinare cu soluționarea cauzei, Judecătoria Oradea, secția civilă a pronunțat Sentința nr. 6689 din data de 10 iunie 2014, prin care a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Alba.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, în baza art. 134 C. proc. civ., instanța a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme. Pentru a pronunța această soluție, Judecători Oradea a reținut următoarele: Invocând dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și ale art. 266 și 269 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 94 și 95 C. proc. civ., instanța a constatat că soluționarea conflictelor de muncă intră în competența materială a tribunalului. Prin urmare, instanța a reținut că sumele pretinse de reclamantă sunt în legătură directă cu drepturile salariale, astfel încât competența materială în soluționarea prezentei acțiuni revine tribunalului, conform dispozițiilor art. 95 C. proc.

civ. Instanța a mai reținut că cererea a fost înregistrată inițial la Tribunalul Alba, în temeiul art. 127 C. proc. civ., fiind o cerere introdusă de un judecător care își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Bihor. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul Cod de procedură civilă (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 3 decembrie 2013 - rezultă că aceste dispoziții îi sunt aplicabile cererii pendinte. Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, la plata dobânzii legale aferente titlurilor executorie reprezentate de Sentințele civile nr. 774/LM/2007, nr. 536/CA/2007 și nr. 245/CA/2009, pronunțate de Tribunalul Bihor, începând cu data rămânerii definitive acestora, 19 octombrie 2007, 12 decembrie 2007 și respectiv 1 aprilie 2009 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești menționate.

Prin Sentința civilă nr. 774/LM/2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1775/111/2007 a fost admisă acțiunea formulată de către reclamante (alături de alți reclamanți) și s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru perioada 1 aprilie 2004 - 1 februarie 2007, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia civilă din 7 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Prin Sentința civilă nr. 536/CA/2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4845/111/2007 a fost admisă acțiunea formulată de către reclamante (alături de alți reclamanți) și s-a dispus obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate de subsemnații și cele ale funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 147/CA/2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Prin Sentința civilă nr. 245/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 6142/111/2008 a fost admisă acțiunea formulată de către reclamante (alături de alți reclamanți) și s-a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale ce constau în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare (suplimentul gradului), ambele în cuantum de 25% calculat la salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2004 până la zi, prin raportare la data numirii în funcție și în continuare până la adoptarea legii privind sistemul unic de salarizare, sentință rămasă irevocabilă prin nerecurare. Reclamantele din cererea de față face parte din categoria personalului bugetar, cărora li s-au acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar pârâții sunt autorități și instituții publice în sarcina căror instanțele au stabilit obligația plății creanțelor.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin acțiunea pendinte reclamantele au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății. Or, pentru soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse de reclamante se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acesteia. Reclamantele și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia. Întrucât hotărârile judecătorești la care au făcut trimitere reclamantele au stabilit drepturi salariale în favoarea sa, acțiunea formulată în cauză vizează drepturi accesorii, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze pricina.

În cauză, natura și obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamantelor, sunt circumscrise, supuse și subrogate dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale dispuse prin titlul executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond. Așadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această concluzie și ținând seama inclusiv de cerința de simetrie jurisdicțională, competența materială nu poate aparține decât tribunalului. Pe de altă parte, executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract.

Astfel, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Această modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage incidența art. 94 lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de hotărâri judecătorești prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă. Din perspectiva normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de munca este de competența instanțelor stabilite potrivit Codului de procedură civilă.

În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 și 4, a acordat competență tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor. Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamantele T.R.M. domiciliată în Oradea, județul Bihor și I.M., domiciliată în Oradea, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în București, Tribunalul Bihor cu sediul în Oradea, județul Bihor, Curtea de Apei Oradea, cu sediul în Oradea, județul Bihor și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, în favoarea Tribunalului Alba. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2014. Procesat de GGC - LM