ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2116/2014

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba la data de 3 decembrie 2013, reclamantele T.R.M. și I.M. au

solicitat instanței obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor,

Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, la plata dobânzii

legale aferente titlului executoriu reprezentat de Sentințele civile nr.

774/LM/2007, nr. 536/CA/2007 și nr. 245/CA/2009, pronunțate de Tribunalul

Bihor, începând cu data rămânerii definitive a acestora, respectiv de la 19

octombrie 2007, 12 decembrie 2007 și respectiv 1 aprilie 2009 și până la data

plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la

virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești menționate.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că, prin sentința civile menționate, pronunțate de Tribunalul Bihor

în Dosarele nr. 3776/111/2007, nr. 4845/111/2007 și respectiv nr.

6142/111/2008, s-a admis acțiunea formulată de reclamante și s-a dispus

obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale, sentințele fiind

irevocabile, în baza Deciziilor civile nr. 183/2008, nr. 147/CA/2008 pronunțate

de Curtea de Apel Oradea și respectiv, urmare a nerecurării.

Reclamantele au mai

arătat că, prin acțiunile formulate în dosarele sus-menționat, nu au solicitat

obligarea pârâților la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor

datorate de către pârâți cu indicele de inflație.

Prin urmare, au

apreciat că nu există vreun impediment în a solicita, pe calea unei acțiuni

separate, plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâți

potrivit titlurilor executorii menționate.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 1088 din vechiul C. civ., art. 1535 din

noul C. civ. și art. 166 C. muncii.

Prin Sentința nr. 573

din data de 26 martie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă a admis excepția

necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Oradea.

În considerentele

sentinței, tribunalul a reținut că dobânzile pretinse de reclamantă prin prezente

acțiune nu reprezintă drepturi salariale sau sume ce decurg nemijlocit din

drepturile salariale, ci pretenții datorate întârzierii executării unor

hotărâri judecătorești, situație în care competența materială în soluționarea

cauzei revine judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) C. proc. civ.

Totodată, instanța a

reținut că, în cazul de față, competența materială atrage și competența

teritorială, având în vedere incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Prin urmare, raportat la calitatea reclamantelor și competența materială a

judecătoriei, instanța a apreciat ca fiind competentă să soluționeze cauza

Judecătoria Oradea, competentă teritorial față de sediul pârâților de ordinul 2

și 3 din prezenta acțiune.

Învestită prin

declinare cu soluționarea cauzei, Judecătoria Oradea, secția civilă a pronunțat

Sentința nr. 6689 din data de 10 iunie 2014, prin care a admis, la rândul său,

excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Alba.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, în baza art. 134 C. proc. civ., instanța a

suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme.

Pentru a pronunța

această soluție, Judecători Oradea a reținut următoarele:

Invocând dispozițiile

art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și ale art. 266 și 269

alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 94 și 95 C. proc. civ.,

instanța a constatat că soluționarea conflictelor de muncă intră în competența

materială a tribunalului.

Prin urmare, instanța

a reținut că sumele pretinse de reclamantă sunt în legătură directă cu

drepturile salariale, astfel încât competența materială în soluționarea

prezentei acțiuni revine tribunalului, conform dispozițiilor art. 95 C. proc.

civ.

Instanța a mai

reținut că cererea a fost înregistrată inițial la Tribunalul Alba, în temeiul

art. 127 C. proc. civ., fiind o cerere introdusă de un judecător care își

desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Bihor.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art.

133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Mai întâi, Înalta

Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul Cod

de procedură civilă (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispozițiile legii noi de

procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după

intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data

formulării cererii de chemare în judecată - 3 decembrie 2013 - rezultă că

aceste dispoziții îi sunt aplicabile cererii pendinte.

Litigiul dedus

judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul

Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, la plata

dobânzii legale aferente titlurilor executorie reprezentate de Sentințele

civile nr. 774/LM/2007, nr. 536/CA/2007 și nr. 245/CA/2009, pronunțate de

Tribunalul Bihor, începând cu data rămânerii definitive acestora, 19 octombrie

2007, 12 decembrie 2007 și respectiv 1 aprilie 2009 și până la data plății

efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la

virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești menționate.

Prin Sentința civilă

nr. 774/LM/2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1775/111/2007 a

fost admisă acțiunea formulată de către reclamante (alături de alți reclamanți)

și s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică în procent de 50% pentru perioada 1 aprilie 2004 - 1 februarie

2007, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia civilă din 7 februarie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Prin Sentința civilă

nr. 536/CA/2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4845/111/2007 a

fost admisă acțiunea formulată de către reclamante (alături de alți reclamanți)

și s-a dispus obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile

salariale încasate de subsemnații și cele ale funcționarilor publici din cadrul

departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.

147/CA/2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Prin Sentința civilă

nr. 245/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 6142/111/2008 a

fost admisă acțiunea formulată de către reclamante (alături de alți reclamanți)

și s-a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale ce constau în

suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare

(suplimentul gradului), ambele în cuantum de 25% calculat la salariul de bază,

începând cu data de 1 ianuarie 2004 până la zi, prin raportare la data numirii

în funcție și în continuare până la adoptarea legii privind sistemul unic de

salarizare, sentință rămasă irevocabilă prin nerecurare.

Reclamantele din

cererea de față face parte din categoria personalului bugetar, cărora li s-au

acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, iar pârâții sunt autorități și instituții publice în

sarcina căror instanțele au stabilit obligația plății creanțelor.

Pentru acoperirea

prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin

acțiunea pendinte reclamantele au solicitat dobânzi penalizatoare, ce

reprezintă câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a investirii

banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea

creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii

reale a obligației monetare la data efectuării plății.

Or, pentru

soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă

judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două

instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de

folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii

reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste

aspecte, dobânzile pretinse de reclamante se circumscriu dispozițiilor art. 166

alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind

corelative drepturilor salariale cuvenite acesteia.

Reclamantele și-au

fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care

reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea

obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea

prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății

salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârile

judecătorești la care au făcut trimitere reclamantele au stabilit drepturi

salariale în favoarea sa, acțiunea formulată în cauză vizează drepturi

accesorii, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze

pricina.

În cauză, natura și

obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamantelor, sunt circumscrise, supuse

și subrogate dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale

dispuse prin titlul executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond.

Așadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal.

În raport cu această concluzie și ținând seama inclusiv de cerința de simetrie

jurisdicțională, competența materială nu poate aparține decât tribunalului.

Pe de altă parte,

executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită

printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală,

chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin

hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract.

Astfel, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face

dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a

prejudiciului să poată fi nesocotit.

Această modalitate de

reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat

de bună voie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii

condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage

incidența art. 94 lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de hotărâri judecătorești

prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce

decurg din derularea unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva

normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea

instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile

art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de munca

este de competența instanțelor stabilite potrivit Codului de procedură civilă.

În contextul arătat,

acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 și 4, a acordat competență

tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în

competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în

competența lor.

Astfel, întrucât se

constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența

materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului,

pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamantele

T.R.M. domiciliată în Oradea, județul Bihor și I.M., domiciliată în Oradea, județul

Bihor, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în

București, Tribunalul Bihor cu sediul în Oradea, județul Bihor, Curtea de Apei

Oradea, cu sediul în Oradea, județul Bihor și Ministerul Finanțelor Publice, cu

sediul în București, în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iulie 2014.

Procesat de GGC - LM